text Predici scrise

Nu întotdeauna „vântul ușor de miazăzi, care este potrivit pentru a călători cu corabia” - un semn favorabil din partea Lui Dumnezeu

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Igor Opincă

“Începuse să sufle un vânt uşor de miazăzi şi, ca unii care se credeau stăpâni pe ţintă, au ridicat ancorele şi au pornit cu corabia pe marginea Cretei. Dar nu după multă vreme, s-a dezlănţuit asupra insulei un vânt furtunos, numit Eurachilon. Corabia a fost luată de el, fără să poată lupta împotriva vântului, şi ne-am lăsat duşi în voia lui... Dar au dat peste o limbă de pământ, unde s-a înfipt corabia, şi partea dinainte a corabiei s-a împlântat şi stătea neclintită, pe când partea dinapoi a început să se rupă de izbitura valurilor.” (Faptele apostolilor 27:13-15,41)

Odată apostolul Pavel, în timpul călătoriei, i-a avertizat despre pericol, pe cei, care călătoreau împreună cu el, și i-a sfătuit să nu continuie călătoria. Dar nu l-au crezut. Când a suflat un vânt ușor de miazăzi, atunci „ca unii care se credeau stăpâni pe ţintă, au ridicat ancorele şi au pornit cu corabia pe marginea Cretei.” (Faptele apostolilor 27:13) Această decizie - aproape că a devenit fatală pentru ei – în curând vântul s-a schimbat, și doar datorită milei Lui Dumnezeu, toți au rămas cu viață în acest naufragiu groaznic.

Nu întotdeauna vântul, care suflă în pânză – un semn favorabil din partea Lui Dumnezeu! Nu toate împrejurările bune sunt un semn că este voia Lui Dumnezeu. Nu trebuie să ne folosim de toate oportunitățile, care apar în cale!

Împăratul din Sodoma, odată i-a propus lui Avraam o parte din prada, pe care a agonisit-o în luptă, dar Avraam, de parcă a simțit, că acest dar putea să fie vreun laț pentru el, și a refuzat (Geneza 14:23). Avraam a avut discernământ și era prudent.

Dar Lot și nepotul său, s-au purtat altfel. Observând, că pământul din regiunea Iordanului, a fost foarte roditor și bine udat, acolo unde a fost Sodoma și Gomora, era ca grădina Domnului, și a ales anume acea regiune – ce bine arătau! Din păcate, această decizie i-a adus consecințe foarte grave. (Geneza 13:10,19)

Deci, nu toate împrejurările bune sunt o binecuvântare pentru noi, și nu toate oportunitățile – nevoia de a acționa. Uneori ele – o ispită pentru noi, sau ceva, de care nu avem nevoie, ce putem realiza, doar cu prețul timpului, puterii și resurselor irosite în zadar, care inițial au fost predestinate pentru împlinirea sarcinilor importante și pentru atingerea scopurilor foarte importante.

Dacă vom privi mai atent și cu chibzuință toate împrejurările „bune,” și dacă vom deosebi, care sunt cele, care într-adevăr Domnul ni le-a dat, atunci vom cădea mai puțin în diverse ispite, și mai rar vom fi dezamăgiți. Domnul să ne ajute la aceasta!

  • Domnul și Dumnezeul meu! Tu ești credincios! Păzește-mă de ispite, care vin sub forma “vânturilor ușoare de miazăzi!” Ajută-mă să caut mai des sfaturi de la Tine, să am o ureche, care Te aude, să nu mă grăbesc și să nu fiu nepriceput(ă), ci dă-mi discernământ (abilitatea de a înțelege rapid și corect esența la ceva) și ajută-mă să fiu rezonabil (chibzuire în acțiuni)! Păzește-mă de „naufragii” în credință! În numele Lui Iisus Hristos. Amin.

Traducere: Repalov Veaceslav

Autor: Igor Opinca

„Fiule, să nu se depărteze învăţăturile acestea de ochii tăi: păstrează înţelepciunea şi chibzuinţa, căci ele vor fi viaţa sufletului tău şi podoaba gâtului tău! Atunci vei merge cu încredere pe drumul tău, şi piciorul nu ţi se va poticni.” (Proverbe 3:21-23)

Cele mai recente resurse scrise - Predici scrise

Pilda celui care s-a ridicat după durere
Pilda celui care s-a ridicat după durere Era odată un copil care, într-o zi, a simțit o durere puternică la picior. Pentru o clipă, lumea parcă s-a oprit. Îi era atât de rău, încât simțea că puterile... Citeste mai mult >>
Pilda copilului și chipul mânios
Pilda copilului și chipul mânios Era odată un copil care, atunci când făcea o greșeală, nu se temea doar de greșeala lui, ci și de ceea ce putea urma. Uneori, peste el veneau cuvinte grele și mânie. A... Citeste mai mult >>
Pilda glasului care aștepta
Pilda glasului care aștepta Era odată un copil care avea multe lucruri în inimă. Nu voia averi și nici lucruri mari. Voia doar să fie auzit de mama lui. De multe ori, se apropia și spunea: — Mamă, pot... Citeste mai mult >>
Pilda lucrului luat fără întrebare
Pilda lucrului luat fără întrebare Era odată un om care păstra cu grijă un lucru de preț. Nu pentru că era mare sau scump, ci pentru că îi aparținea și însemna ceva pentru el. Într-o zi, cineva apropi... Citeste mai mult >>
Pilda omului de peste drum
Pilda omului de peste drum Era odată un om care locuia chiar peste drum de casa unui tânăr. Se vedeau uneori de la distanță, dar între ei se așezase o tăcere pe care nimeni nu știa cum să o rupă. Omul... Citeste mai mult >>
Pilda dreptului care nu era ascultat
Pilda dreptului care nu era ascultat Era odată un om drept, care încerca să meargă pe calea cea bună. Nu cerea bogății și nici laude. Își dorea doar să fie ascultat atunci când sufletul îi era greu. C... Citeste mai mult >>
Pilda unei zile tainice
Pilda unei zile tainice Într-o zi, Dumnezeu a aprins o lumină, nu pe cer, ci-ntr-un suflet de copil, și i-a șoptit: „Nu te teme de drum, Eu voi fi cu tine, pas cu pas, umil.” Au trecut ani, ca frunzel... Citeste mai mult >>
Căutați pe Domnul, câtă vreme se poate găsi!
Căutați pe Domnul câtă vreme se poate găsi! Isaia 55:6-11 „Căutați pe Domnul câtă vreme se poate găsi; chemați-L, câtă vreme este aproape. Să se lase cel rău de calea lui, și omul nelegiuit să se l... Citeste mai mult >>
Învierea,Înălțarea și A Doua Venire
Învierea, Înălțarea și A Doua Venire În zorii unei zile sfinte, femeile au mers la mormântul lui Isus, ducând cu ele mir. Spre uimirea lor, piatra de la intrarea mormântului era dată la o parte, iar m... Citeste mai mult >>
Motivația Zilei
Dumnezeu este bun și milostiv. El este cu noi mereu. El are un plan pentru noi. Nu te mai plânge că ești singur, că ești în depresie și toate acele lucruri. Tu ai nevoie de Dumnezeu în viața ta. Roagă... Citeste mai mult >>