Natura si atributele lui Dumnezeu

Natura şi atributele lui Dumnezeu

Trebuie să înţelegem ceva din natura lui Dumnezeu pentru a putea înţelege cum lucrează El. Dumnezeu nu acţionează capricios sau fără motiv, ci motivele Sale se găsesc în El. El nu este mânat de altceva sau altcineva decât de Sine.
Pentru a avea o înţelegere corectă despre Dumnezeu, nu avem voie să credem că El este asemenea nouă (Ps. 50:21 „ Iată ce ai făcut, şi Eu am tăcut. Ţi-ai închipuit că Eu sunt ca tine. Dar te voi mustra, şi îţi voi pune totul sub ochi!”; Is. 55:8, 9)!

1. Natura lui Dumnezeu:
a. Dumnezeu este un Duh: El este o substanţă imaterială, o esenţă pură şi neamestecată, care nu posedă un trup datorită invizibilităţii şi omniprezenţei Sale (Ioan 4:24; Col. 1:15, 1 Tim. 1:17; Evr. 11:27)

b. Dumnezeu este Unul: Nu există decât un singur Dumnezeu, a cărui esenţă este omogenă şi indivizibilă (Deut. 6:4)

2. Atributele lui Dumnezeu (Caracteristicile care marchează sau definesc modul existenţei Sale sau care Îi constituie caracterul – J.P. Boyce)

a. Atribute absolute (cele care se referă la fiinţa Sa separat de relaţia Sa cu orice altceva):
i. Existenţa prin Sine Însuşi: fiinţa este nederivată. El este independent, auto-suficient, se auto-conduce (Ex. 3:14; Isa. 46:9-11; Fapte 17:25-26)
ii. Imuabilitatea: Dumnezeu este neschimbat în natură şi scopuri (Iov. 23:13-14; Ps. 33:11; 102:27; Mal. 3:6; Evr. 6:17; Iac. 1:17)

iii. Sfinţenia: excelenţa Sa morală şi spirituală perfectă (Ps. 111:9; Isa. 6:3; Luca 1:35; Ioan 17:11; numele Duhului este Sfânt, etc.) Dumnezeu, în sfinţenia Sa, nu poate vedea, suporta păcatul (Hab. 1:13). Sfinţenia este principala caracteristică a lui Dumnezeu, aceasta putând fi aplicată tuturor celorlalte atribute (dreptate sfântă, iubire sfântă, etc.)

b. Atribute relative (cele care sunt văzute datorită relaţiei lui Dumnezeu cu timpul şi creaţia):
i. Eternitatea: nu are început sau sfârşit (Gen. 21:33; Deut. 33:27; Ps. 90:1-2; 1 Tim. 1:17)
ii. Omniprezenţa: El este prezent în acelaşi moment în toată creaţia Sa (1 Împ. 8:27; Ps. 139:7-10; Isa. 66:1; Ier. 23:23-24)
iii. Omniscienţa: din veşnicie posedă toată cunoştinţa şi înţelepciunea (1 Sam. 2:3; Ioan 21:17; Fapte 15:18; Rom. 11:33-36; Evr. 4:13; 1 Ioan 3:20)
iv. Omnipotenţa: Dumnezeu posedă toată puterea şi Lui nu îi este nici un lucru imposibil (Iov 26:7-14; Ps. 62:11; Ier. 32:17; Dan. 4:35)
v. Veridicitatea: Dumnezeu spune întotdeauna adevărul şi este credincios în relaţiile Sale cu creaţia Sa şi în special cu cei răscumpăraţi. El nu a minţit niciodată (Pl. 3:22-23; Ioan 17:17; Rom. 3:4; 1 Cor. 1:9; 1 Tes. 5:24)
vi. Iubirea, harul.
• Iubirea lui Dumnezeu este eternă, suverană, necondiţionată şi neschimbabilă. Strict vorbind, iubirea Lui se manifestă doar faţă de cei aleşi (Ier. 31:3; Rom. 5:8; Ef. 1:3-7; 1 Ioan 4:7-8).
• Dumnezeu arată har, El arată bunătate iubitoare păcătoşilor care nu merită favorul şi afecţiunea Sa. El îi iubeşte pe ai Săi în ciuda a ceea ce sunt ei şi ceea ce au făcut. Strict vorbind, Dumnezeu arată har doar aleşilor (Fapte 15:11; Rom. 1:7; 11:5, 6; 1 Cor. 1:4, Ef. 1:6; 2:8; 2 Tim. 1:9; Evr. 4:16)
vii. Mila, compasiunea, îndelunga răbdare sunt arătate întregii creaţii.
• Mila reiese din faptul că Dumnezeu se îngrijeşte de cei răi în lucrurile care susţin viaţa (Ps. 145:9, 15-17; Mat. 5:45; Rom. 2:4).
• Îndelunga Sa răbdare se arată în faptul că El nu îi pedepseşte pe cei răi imediat ce comit păcatul (Gen. 15:16; Rom. 2:4; 9:22).
viii. Dreptatea: Dumnezeu este corect, neprihănit în toate acţiunile Sale (Ps. 145:17; Deut. 32:4; Rom. 2:5, 6)

Dumnezeul sfânt este, deci, sursa harului, a iubirii, a bunătăţii pe care le extinde spre nişte oameni rebeli, neascultători, care îl urăsc şi dispreţuiesc. El ia iniţiativa în mântuire, apropiindu-se de om. Omul, în condiţia în care se află, nu poate şi nu vrea să se apropie de Dumnezeu şi să fie mântuit.