Natura omului

1. Nevoia de har se vede in caderea omului.

2. Trebuie să tratăm şi NATURA OMULUI, aşa că trebuie să vorbim despre doctrina antropologiei – doctrina despre om
a. Există trei opinii despre om aşa cum a fost el creat de Dumnezeu:
i. Numai materie: omul este doar un animal, nimic mai mult
ii. Dihotomism: omul are un trup material şi un spirit sau suflet imaterial
iii. Trihotomism: omul este (1) trup (2) suflet (3) spirit (1 Tes. 5:23 „ Dumnezeul păcii să vă sfinţească El însuşi pe deplin; şi: duhul vostru, sufletul vostru şi trupul vostru, să fie păzite întregi, fără prihană la venirea Domnului nostru Isus Hristos.”, Evr. 4:12 „ Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândurile inimii.”). În vreme ce Biblia foloseşte termenii „suflet” şi „duh” într-un mod aparent suprapus şi interschimbabil, în Noul Testament pare clar că omul este compus din trei „părţi” – nu că aceste trei „părţi” pot fi împărţite.
1. Evident, trupul omului este partea fizică.
2. Sufletul omului este partea prin care el se cunoaşte pe sine şi lucrurile care îl înconjoară. Acesta este compus din:
a. Intelect – facultatea de percepţie şi gândire. Este puterea omului de a cunoaşte şi de a primi cunoaştere. Fără aceasta, omul nu ar fi o fiinţă morală (Ioan 9:41 „ „Dacă aţi fi orbi” le-a răspuns Isus „n-aţi avea păcat; dar acum ziceţi: „Vedem.” Tocmai de aceea, păcatul vostru rămâne.”)
b. Sentiment sau emoţie – capacitatea de a iubi, a urî, etc.
c. Voinţă – „puterea de a alege între motive şi de a direcţiona activitatea ulterioară conform motivelor alese”, în alte cuvinte, „puterea de a alege o finalitate şi mijloacele de a o atinge”.
d. Conştiinţa este puterea minţii de a cunoaşte binele şi răul şi de a simţi obligaţia de a alege binele. Raţiunea este implicată în conştiinţă. Aceasta acţionează conform standardelor acceptate de intelect. Aşadar, conştiinţa ne ghidează corect direct proporţional cu standardul pe care l-am acceptat ca ghid.
3. Spiritul omului este partea prin care omul Îl poate cunoaşte pe

Dumnezeu şi poate avea comuniune cu El (Rom. 8:16 “ Însuş Duhul adevereşte împreună cu duhul nostru că Suntem copii ai lui Dumnezeu.” ; 1 Cor. 6:17, 20 “ Dar cine se lipeşte de Domnul, este un singur duh cu El.” , “ Căci aţi fost cumpăraţi cu un preţ. Proslăviţi, deci, pe Dumnezeu în trupul şi în duhul vostru, care Sunt ale lui Dumnezeu.”)

3. OMUL A FOST CREAT DUPĂ CHIPUL LUI DUMNEZEU (Gen. 1:26, 27 „ Apoi Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; el să stăpânească peste peştii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul şi peste toate târâtoarele care se mişcă pe pământ.” Dumnezeu l-a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut.”)
a. Nu în partea sa materială – Dumnezeu este Spirit (Ioan 4:24 „ Dumnezeu este Duh; şi cine se închină Lui, trebuie să I se închine în duh şi în adevăr.”) în vreme ce omul este mai mult decât duh şi este clar limitat în timp şi spaţiu de trupul său.
b. Imaginea lui Dumnezeu se reflecta în Adam astfel:
i. Prin sfinţenie. Sfinţenia este principalul atribut al lui Dumnezeu şi se regăsea şi în omul creat de El. Această sfinţenie nu era identică cu cea a lui Dumnezeu, ci era una netestată, neîncercată (Ecl. 7:29 “ Numai, iată ce am găsit: că Dumnezeu i-a făcut pe oameni fără prihană, dar ei umblă cu multe şiretenii.”). La regenerare, chipul lui Dumnezeu este înnoit, iar despre acesta se spune că este neprihănit şi sfânt (Ef. 4:24 “ şi să vă îmbrăcaţi în omul cel nou, făcut după chipul lui Dumnezeu, de o neprihănire şi sfinţenie pe care o dă adevărul.”).
ii. Prin personalitate, adică prin natura sa morală, intelect, sentiment, voinţă.
1. Atât Dumnezeu cât şi omul au intelect
2. Atât Dumnezeu cât şi omul au emoţii
3. Atât Dumnezeu cât şi omul au voinţă
Omul nu avea nici un gând rău, nici un sentiment care să fie neplăcut Domnului, iar toate acţiunile alese şi urmărite de el (voinţa) erau după voia lui Dumnezeu. Conştiinţa sa nu îl condamnase niciodată.

Notă: Asemănarea cu Dumnezeu nu este egalitate cu Dumnezeu! În capacităţile sale morale, omul nu a fost creat egalul lui Dumnezeu. Dumnezeu nu a învăţat niciodată nimic, El fiind Atotştiutor. Omul a fost creat cu capacitatea de a dobândi cunoştinţă. Dumnezeu nu Îşi schimbă sentimentele, pe când omul da. Dumnezeu nu are o voinţă schimbătoare, nu se răzgândeşte. Omul se răzgândeşte. Astăzi poate vrea ceva, iar mâine altceva. Omul este schimbător. Dumnezeu nu se schimbă.
Scriptura ni-L descoperă pe Dumnezeu ca răzgândindu-se sau căindu-se uneori (Iona 3:10 „ Dumnezeu a văzut ce făceau ei şi că se întorceau de la calea lor cea rea. Atunci Dumnezeu S-a căit de răul pe care se Hotărâse să li-l facă, şi nu l-a făcut.”). În astfel de pasaje, Dumnezeu ne vorbeşte în termeni umani, pentru ca noi să putem înţelege mai bine (alte exemple: Ochiul, braţul Domnului, etc.).