text Predici scrise

Lumea duhurilor (spiritelor)

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Zah

1. DUMNEZEU

  • Dumnezeu este Duh; şi cine se închină Lui trebuie să I se închine în duh şi în adevăr.” (Ioan 4:24)
  • Eu rămân credincios legământului pe care l-am făcut cu voi, când aţi ieşit din Egipt, şi Duhul Meu este în mijlocul vostru; nu vă temeţi!” (Hag 2:5)
  • „Duhul Domnului vorbeşte prin mine, şi cuvântul Lui este pe limba mea. (2Sam 23:2)
  • Isus a strigat cu glas tare: „Tată, în mâinile Tale Îmi încredinţez duhul!” Şi, când a zis aceste vorbe, Şi-a dat duhul. (Luc 23:46)
  • Căci Domnul este Duhul; şi unde este Duhul Domnului, acolo este slobozenia. (2Cor 3:17)
  • Ei cercetau să vadă ce vreme şi ce împrejurări avea în vedere Duhul lui Hristos, care era în ei, când vestea mai dinainte patimile lui Hristos şi slava de care aveau să fie urmate. (1Pet 1:11)
  • De îndată ce a fost botezat, Isus a ieşit afară din apă. Şi în clipa aceea, cerurile s-au deschis, şi a văzut pe Duhul lui Dumnezeu coborându-Se în chip de porumbel şi venind peste El. (Mat 3:16)
  • Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. (Mat 28:19)
  • Petru i-a zis: „Anania, pentru ce ţi-a umplut Satana inima ca să minţi pe Duhul Sfânt şi să ascunzi o parte din preţul moşioarei? (Fapte 5:3)
  • Duhul a zis lui Filip: „Du-te şi ajunge carul acesta!” (Fapte 8:29)

2. SATAN ȘI DEMONII

  • Duhurile necurate, când Îl vedeau, cădeau la pământ înaintea Lui şi strigau: „Tu eşti Fiul lui Dumnezeu.” (Mar 3:11)
  • Căci Isus îi zicea: „Duh necurat, ieşi afară din omul acesta!” „Care-ţi este numele?”, l-a întrebat Isus. „Numele meu este „legiune”, a răspuns el, „pentru că suntem mulţi.” (Mar 5:8-9)
  • Apoi am văzut ieşind din gura balaurului şi din gura fiarei, şi din gura prorocului mincinos trei duhuri necurate, care semănau cu nişte broaşte. Acestea sunt duhuri de draci, care fac semne nemaipomenite şi care se duc la împăraţii pământului întreg, ca să-i strângă pentru războiul zilei celei mari a Dumnezeului celui Atotputernic. – (Apoc 16:13-14)
  • Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti. (Efe 6:12)

3. ÎNGERI

  • Şi căruia din îngeri i-a zis El vreodată: „Şezi la dreapta Mea, până voi pune pe vrăjmaşii Tăi aşternut al picioarelor Tale”? Nu sunt oare toţi duhuri slujitoare trimise să îndeplinească o slujbă pentru cei ce vor moşteni mântuirea? (Evr 1:13-14)

4. OMUL (este duh și materie)

  • până nu se întoarce ţărâna în pământ, cum a fost, şi până nu se întoarce duhul la Dumnezeu, care l-a dat. (Ecl 12:7)
  • Prorocia, cuvântul Domnului despre Israel. Aşa vorbeşte Domnul care a întins cerurile şi a întemeiat pământul, şi a întocmit duhul omului din el: (Zah 12:1)
  • Şi aruncau cu pietre în Ştefan, care se ruga şi zicea: „Doamne Isuse, primeşte duhul meu!” (Fapte 7:59)
  • Însuşi Duhul adevereşte împreună cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu. (Rom 8:16)
  • de Biserica celor întâi născuţi, care sunt scrişi în ceruri, de Dumnezeu, Judecătorul tuturor, de duhurile celor neprihăniţi, făcuţi desăvârşiţi, (Evr 12:23)

5. DUHURI

  • Căci saducheii zic că nu este înviere, nici înger, nici duh, pe când fariseii le mărturisesc pe amândouă. S-a făcut o mare zarvă; şi câţiva cărturari din partida fariseilor, s-au sculat în picioare, au început o ceartă aprinsă şi au zis: „Noi nu găsim nicio vină în omul acesta; dar dacă i-a vorbit un duh sau un înger…?” (Fapte 23:8-9)
  • Ioan, către cele şapte biserici care sunt în Asia: Har şi pace vouă din partea Celui ce este, Celui ce era şi Celui ce vine, şi din partea celor şapte duhuri, care stau înaintea scaunului Său de domnie, (Apoc 1:4)
  • Un duh a trecut pe lângă mine… tot părul mi s-a zbârlit ca ariciul… Un chip cu o înfăţişare necunoscută era înaintea ochilor mei. Şi am auzit un glas care şoptea încetişor: (Iov 4:15-16)

Cele mai recente resurse scrise - Predici scrise

Pilda celui care s-a ridicat după durere
Pilda celui care s-a ridicat după durere Era odată un copil care, într-o zi, a simțit o durere puternică la picior. Pentru o clipă, lumea parcă s-a oprit. Îi era atât de rău, încât simțea că puterile... Citeste mai mult >>
Pilda copilului și chipul mânios
Pilda copilului și chipul mânios Era odată un copil care, atunci când făcea o greșeală, nu se temea doar de greșeala lui, ci și de ceea ce putea urma. Uneori, peste el veneau cuvinte grele și mânie. A... Citeste mai mult >>
Pilda glasului care aștepta
Pilda glasului care aștepta Era odată un copil care avea multe lucruri în inimă. Nu voia averi și nici lucruri mari. Voia doar să fie auzit de mama lui. De multe ori, se apropia și spunea: — Mamă, pot... Citeste mai mult >>
Pilda lucrului luat fără întrebare
Pilda lucrului luat fără întrebare Era odată un om care păstra cu grijă un lucru de preț. Nu pentru că era mare sau scump, ci pentru că îi aparținea și însemna ceva pentru el. Într-o zi, cineva apropi... Citeste mai mult >>
Pilda omului de peste drum
Pilda omului de peste drum Era odată un om care locuia chiar peste drum de casa unui tânăr. Se vedeau uneori de la distanță, dar între ei se așezase o tăcere pe care nimeni nu știa cum să o rupă. Omul... Citeste mai mult >>
Pilda dreptului care nu era ascultat
Pilda dreptului care nu era ascultat Era odată un om drept, care încerca să meargă pe calea cea bună. Nu cerea bogății și nici laude. Își dorea doar să fie ascultat atunci când sufletul îi era greu. C... Citeste mai mult >>
Pilda unei zile tainice
Pilda unei zile tainice Într-o zi, Dumnezeu a aprins o lumină, nu pe cer, ci-ntr-un suflet de copil, și i-a șoptit: „Nu te teme de drum, Eu voi fi cu tine, pas cu pas, umil.” Au trecut ani, ca frunzel... Citeste mai mult >>
Căutați pe Domnul, câtă vreme se poate găsi!
Căutați pe Domnul câtă vreme se poate găsi! Isaia 55:6-11 „Căutați pe Domnul câtă vreme se poate găsi; chemați-L, câtă vreme este aproape. Să se lase cel rău de calea lui, și omul nelegiuit să se l... Citeste mai mult >>
Învierea,Înălțarea și A Doua Venire
Învierea, Înălțarea și A Doua Venire În zorii unei zile sfinte, femeile au mers la mormântul lui Isus, ducând cu ele mir. Spre uimirea lor, piatra de la intrarea mormântului era dată la o parte, iar m... Citeste mai mult >>
Motivația Zilei
Dumnezeu este bun și milostiv. El este cu noi mereu. El are un plan pentru noi. Nu te mai plânge că ești singur, că ești în depresie și toate acele lucruri. Tu ai nevoie de Dumnezeu în viața ta. Roagă... Citeste mai mult >>