Lucratorii Bisericii

O ierarhie de lucrători, preoţi, prelaţi, mitropoliţi, cardinali, etc., etc. este străină Bibliei. Două şi doar două slujbe rânduite sunt biblice. Cele două slujbe sunt acelea de păstori şi de diaconi. (Fapte 20:17 şi 28 dovedesc că episcopul era identic cu prezbiterul şi păstorul). Slujba de diacon a fost instituită în biserică doar când numărul membrilor a fost foarte mare şi exista o adevărată nevoie pentru o asemenea poziţie. Biserica a existat înaintea acestei slujbe şi o biserică nou testamentală poate exista astăzi fără diacon sau diaconi dacă nu este nevoie de aceştia. Slujba de diacon este supravegheată de păstor (Fapte 20:17, 28). Slujbele de păstori şi diaconi erau de obicei ocupate de oameni ridicaţi de Dumnezeu din mijlocul adunării. El le-a dat putere să facă lucrarea la care El i-a chemat. „Profesionalismul” în lucrare era necunoscut. Ideea că un om poate frecventa un institut sau un seminar biblic şi prin aceasta să fie competent pentru a predica şi păstori nu este deloc un concept biblic. Aceasta este calea lumii şi nu a lui Dumnezeu şi a produs daune mari. Moise şi Pavel au fost oameni educaţi, dar înainte ca Dumnezeu să îi folosească, El i-a „reeducat” în deşert. Dumnezeu încă Îşi pregăteşte slujitorii Săi pe această cale!
Aceste două slujbe sunt limitate doar la bărbaţi. Femeile trebuie să tacă în biserici şi de aceea nu pot sluji ca predicatori, învăţători ai bărbaţilor, păstori, etc. (1 Cor. 14:34, 35). Bărbaţii care ocupă aceste slujbe trebuie să fie slujitori ai bisericii (2 Cor. 4:5; Mat. 20:27; 23:11; Marcu 9:35; 1 Cor. 9:19). Cuvântul grecesc „diacon” înseamnă slujitor. În vreme ce diaconii trebuie să fie preocupaţi de nevoile fizice şi financiare ale oamenilor, păstorii trebuie să se dedice ei înşişi lucrării Cuvântului şi rugăciunii (Fapte 6:4). Slujba păstorului este să hrănească oile (Ioan 21:16). El nu este papă şi nici nu trebuie să exercite stăpânire peste adunarea pe care o slujeşte (1 Pet. 5:3). Slujba de păstor nu este aceea de stăpân sau conducător. El trebuie să locuiască printre oamenii pe care îi slujeşte, să le împărtăşească bucuriile şi tristeţile lor, să experimenteze acelaşi standard de viaţă de care ei se bucură sau pe care îl îndură, să îi pese de oameni ca unui tată pentru familia sa, deşi el nu este decât un frate.
În mod necesar, aceşti slujitori sunt supuşi disciplinei bisericii în care slujesc. Păcatele comise de diaconi sau păstori, ca şi cele ale oricărui alt membru, pot rezulta în excluderea lor din biserică. Biserica are autoritate executivă asupra acestor două slujbe rânduite. Ei sunt supuşi voii bisericii. Dacă nu fac aşa, ei sunt stăpâni de neatins şi vor deveni corupţi în slujbele lor. Iubirea de bani, prestigiu, putere, etc., îi va consuma şi va distruge atât lucrările cât şi bisericile lor.
Orice biserică ce are o ierarhie de stăpâni indiferent cum se numesc ei, nu este o biserică nou testamentală.