",,Karate Kid”"-predica scrisa

Categorie: Predici scrise

,Karate kid”

Pe vremea când mă mai uitam la televizor, că momentan am renunţat la această sursă ,,neasemuită” de inspiraţie, mi-a plăcut filmul Karate Kid. Ceea ce mi s-a părut foarte interesant în acel film, era faptul că maestrul îi forma ucenicului său deprinderile necesare karate-ului, folosind activităţi foarte naturale şi uzuale, cum ar fi: spălatul maşinilor, şlefuitul parchetului, păstrarea echilibrului pe o barcă în valuri şi vopsitul gardurilor. Acest lucru l-a înfuriat atât de tare pe Daniel San încât, la un moment dat, era pe punctul de a-şi părăsi maestrul. Dar bătrânelul ştia el ce ştia, nu s-a lăsat impresionat de crizele adolescentului, şi până la urmă s-a dovedit că metoda lui a dat rezultate. M-am gândit la faptul că şi Dumnezeu procedează exact la fel cu noi: ne formează deprinderi spirituale fundamentale, folosindu-se de circumstanţele cele mai simple şi banale ale vieţii. Traversarea oraşului cu maşina la o oră de vârf, o dupămasă petrecută împreună cu soţia la cumpărături, trei zile fără apă sau fără curent electric, încasarea banilor mult aşteptaţi doar în ziua scadenţei ratei de la bancă, şi alte împrejurări ca acestea se pot dovedi metodele cele mai eficiente pentru cultivarea: răbdării, cumpătării, înfrânării, încrederii în Dumnezeu şi a altor virtuţi spirituale de o importanţă capitală. Ce alt rol să fi jucat oare în viaţa lui Israel o noapte întreagă petrecută în adâncul mării, cu armata lui Faraon în coastele lor la o distanţă care nici nu creştea nici nu se micşora? Dar zilele în care n-au dat de apă în mijlocul deşertului? Hrănirea ciudată a lui Ilie, de către Dumnezeu, prin corbi iar apoi printr-o văduvă săracă, protecţia interesantă a lui Moise de la măcelul iniţiat de Faraon, victoria militară a lui Ghedeon asupra madianiţilor şi alte împrejurări ca acestea, au fost întâmplări ale vieţii, planificate de către Dumnezeu pentru a-şi forma oamenii. Fiecare dintre noi am putea relata nenumărate asemenea exemple, în care prin mici incidente, Dumnezeu ne-a învăţat lecţii mari de viaţă.
Doresc să vă prezint două asemenea exemple din viaţa mea. Lucrez într-o fabrică pe o maşinărie mecanică destul de sofisticată, dar care în ultima vreme funcţionează destul de prost. Nu menţine precizia reglajelor, iar personalul de la întreţinere nu reuşeşte să-i dea de capăt. Când colegii mei sunt în tură, uneori poţi vedea prin zonă circulând nestingherite prin aer: ciocane, scule şi alte asemenea obiecte nezburătoare, iar pe o rază de cincizeci de metri se simte un pronunţat miros de ,,sfinţi” de toate rangurile şi ierarhiile invocaţi prin ,,incantaţii groteşti” în timpul procesului de producţie. Am constatat că sunt singurul, evident după multe exerciţii, care reuşesc să-mi păstrez calmul şi echilibrul sufletesc, în ciuda dificultăţilor întâmpinate. Am mai observat faptul că nici un coşmar, dealtfel, nu durează veşnic. Nici măcar diavolul nu te ispiteşte cu aceleaşi lucruri la nesfârşit. Când vede că după câteva încercări de a te dezechilibra spiritual, tu rămâi neclintit, se supără, îşi ia ,,catrafusele” şi pleacă. Câte după o asemenea tiradă îndreptată, de cel rău, asupra mea, dacă ieşeam învingător spiritual, dintr-o dată şi maşina începea să meargă mai bine. Funcţiona de minune de parcă ar fi fost exorcizată. Prin urmare, când mă întrebau cei de la întreţinere dacă sunt singur, m-am obijnuit să răspund: Nu, cu Domnul, dar şi dracu se mai ascunde pe aici pe după dulapuri şi caută să încurce ,,iţele”. Atunci ei răspundeau că problema cu pricina nu-i de competenţa lor, şi că trebuie să o rezolv singur. Uneori chiar aveau dreptate. Soluţia era în plan spiritual. Multă vreme am crezut că diavolul poate pune stăpânire numai pe oameni, dar am constatat că poate poseda chiar şi maşini, când cu aceasta reuşeşte să distrugă oamenii. Karate Kid! Deprinderi spirituale esenţiale, cultivate prin nişte întâmplări simple şi uzuale. Niciodată nu mi-aş fi putut imagina ce imense beneficii spirituale poţi obţine chiar lucrând pe o maşină defectuoasă. Te deprinzi cu adevărate lovituri mortale atât de necesare în războiul spiritual a cărui miză, este mai mare decât nişte piese prefabricate ale unei intreprinderi, ci sufletele oamenilor. Al doilea exemplu pe care doresc să vi-l relatez este tot de la locul de muncă. Maşina pe care lucrez este situată în apropierea uşii de ieşire din hală. O uşă de vreo zece metri pătraţi, acţionată de la capătul unei sfori, plasată în aşa fel încât să poată fi utilizată şi de către conducătorii de stivuitoare, fără a coborâ din cabină. Nu ştiu cum se face, că deşi pietonii au o uşă normală alăturată, ei preferă uşa stivuitoarelor. E mai simplu să tragi de aţă, decât să pui mâna pe clanţă şi să deschizi. Dar nu aceasta ar fi cea mai mare problemă. Problema e că românul nostru ştie să tragă de aţă când să deschidă uşa, dar nu mai ştie să facă acelaşi lucru, când să o închidă, cu toate că aceasta nu implică nici un efort suplimentar, iar aţa este montată şi la intrare şi la ieşire. Iarna când afară sunt câteva grade sub zero, în câteva secunde prin uşa imensă deschisă, gerul te strânge imediat de spate. La un moment dat am vrut să scriu pe o pancardă mare cât reclama de la hipermarketul ,,Real” mesajul: ,,Închide uşa….”. În loc de puncte, puncte îmi venea să scriu un cuvânt care nu se încadrează cu Matei 5:22, şi care nu-i evlavios să-l pronunţ aici. Amintindu-mi faptul că sunt creştin, am renunţat la acesta, şi le-am utilizat doar pe primele două, dar tot fără succes. Astfel că am început antrenamentele ,,exerciţiului la aţă”. Nici nu vă daţi seama ce folositor poate să fie din punct de vedere spiritual să te deplasezi cinsprezece metri dus, cinsprezece metri întors, pentru a trage de o aţă de câteva zeci de ori pe zi, şi să faci lucrul acesta de fiecare dată cu aceeaşi dezinvoltură şi seninătate cu care îţi duci lingura la gură. Cu toate că nu se cere nu ştiu ce forţă fizică ca să poţi închide uşa, nu mai multă decât a avut nevoie D-l Goe să tragă semnalul de alarmă de la tren, dar faci nişte muşchi spirituali, de nu-ţi vine să crezi. Te deprinzi cu o stare de linişte şi calmitate de nu mai reuşeşte să te dea peste cap nici iadul întreg de s-ar urni deasupra ta. Karate Kid! Lovituri mortale cu care te deprinzi în practicarea unor exerciţii revoltător de mărunte şi de banale: la serviciu, în familie, în biserică şi oriunde te-ai afla. Sunt convins că fiecare dintre dumneavoastră aţi putea relata nenumărate asemenea exemple. Tot ce-mi vine să spun sunt cuvintele lui Pavel: ,,O, adâncul bogăţiei, înţelepciunii şi ştiinţei lui Dumnezeu! cât de nepătrunse Sunt judecăţile Lui, şi cât de neînţelese Sunt căile Lui!” (Rom.11:33) ,,De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume, spre binele celor ce Sunt chemaţi după planul Său.” (Rom.8:28)
Problema, este dacă nu cumva reacţionăm şi noi ca şi Daniel San din film, revoltându-ne pe maestru, că în loc să ne înveţe Karate, ne pune să spălăm maşini şi să vopsim garduri. Oare avem noi încredere în tehnicile lui Dumnezeu, de a ne forma deprinderile spirituale necesare în lupta cu cel rău?. Nu cumva, uneori ne îmbufnăm şi noi ca Naaman, deoarece cufundatul de şapte ori în Iordan ni se pare cea mai ridicolă metodă de vindecare a leprei? Sau nu cumva ne întrebăm, alteori, dacă trâmbiţele şi ulcioarele, chiar sunt cele mai potrivite arme pentru a-i înfrânge pe madianiţi. Cel mai înţelept lucru pe care l-am putea face, este să avem încredere în Marele Maestru. Nici o luptă n-a pierdut, şi nici nu va pierde. El este Domnul Oştirilor. Armele sale ,,sunt puternice, întărite de Dumnezeu ca să surpe întăriturile.”(2Cor.10:4) Metodele Sale sunt perfecte. Voia Lui este bună, plăcută şi desăvârşită. (Rom.12:2) El este adevăratul Leu din seminţia lui Iuda, victorios asupra celui care doar răcneşte ca un leu. El este Aslan al lui C.S. Lewis care a învins-o prin jertfă de Sine pe vrăjitoarea cea rea. A Lui să fie Slava în veci Amin.

sursa: https://predicipredici.wordpress.com/