text Predici scrise

Izbăvește-ne de cel rău

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Igor Opincă

Iisus ne-a învățat să ne rugăm Tatălui în așa fel: „... şi nu ne duce în ispită, ci izbăveşte-ne de cel rău.” (Matei 6:13). Nu ne-ar fi lăsat această rugăciune, dacă n-am fi avut nevoie de ea. Toți credincioșii – ținta deosebită a atacurilor din partea celui rău, din partea diavolului. Încă avem un vrăjmaș, care încearcă „să facă întărituri rele în jurul nostru.” Dar Dumnezeu dorește să ne elibereze de toate cele, care ne leagă, ne țin și ne depărtează de El.

Dar cât de des, ne rugăm cu privire la aceia, ca Dumnezeu să ne păzească de păcat, prin puterea Sa? Cât de des, strigătul din inima ta este adresat către Tatăl Ceresc, pentru ca să te salveze zilnic, de la autoritatea păcatului și de la Diavol în viața ta? Deseori ne împăcăm cu planurile diavolului, și nu știm, că suntem în stare să schimbăm totul. Ne gândim, că pur și simplu nu ne merg treburile, că este predestinat pentru noi, să fim nefericiți, dar în realitate vrăjmașul acționează împotriva noastră.

Gândește-te cu privire la următoarele lucruri. Nu ți se pare, că rugăciunile tale, nimeni nu le ascultă, și nimeni nu răspunde la ele? În viața ta predomină dezamăgirea și mâhnirea ci nu bucuria de la Domnul? Se întâmplă așa în viața ta, încât te întorci din nou și din nou, la aceeași problemă, sau la același obiceu, sau faci aceleași greșeli? Ești cuprins(ă) de nemulțumire față de sine? Simți o poftă rea și mare, pe care nu o poți învinge, sau te interesează foarte tare așa lucruri, precum alcoolul, substanțele narcotice, filmele pornografice, sau jocurile de noroc? Îți place modul de viață imoral? Probabil, indiferent de toate eforturile tale, nu ești în stare să schimbi atitudinea ta dușmănoasă față de vreun oarecare om?

Dacă măcar la o întrebare, dintre acestea, ai răspuns afirmativ, atunci, am pentru tine o noutate bună: Dumnezeu dorește să te elibereze! El dorește să devină Izbăvitorul Tău. Scriptura ne spune: „Domnul priveşte din ceruri pe pământ, ca să audă gemetele prinşilor de război şi să izbăvească pe cei ce sunt pe moarte;” (Psalmul 102:19-20) Dacă vei striga către El, El te va elibera! Oricât de puternic n-ar fi vrăjmașul, totuși Dumnezeu are o putere nemărginit de mare, este în stare să te elibereze!

„Duhul Domnului este peste Mine, pentru că... M-a trimis... să dau drumul celor apăsaţi!” (Luca 4:18)

Autor: Pastorul Igor Opinca

Traducere: Repalov Veaceslav

Cele mai recente resurse scrise - Predici scrise

Pilda celui care s-a ridicat după durere
Pilda celui care s-a ridicat după durere Era odată un copil care, într-o zi, a simțit o durere puternică la picior. Pentru o clipă, lumea parcă s-a oprit. Îi era atât de rău, încât simțea că puterile... Citeste mai mult >>
Pilda copilului și chipul mânios
Pilda copilului și chipul mânios Era odată un copil care, atunci când făcea o greșeală, nu se temea doar de greșeala lui, ci și de ceea ce putea urma. Uneori, peste el veneau cuvinte grele și mânie. A... Citeste mai mult >>
Pilda glasului care aștepta
Pilda glasului care aștepta Era odată un copil care avea multe lucruri în inimă. Nu voia averi și nici lucruri mari. Voia doar să fie auzit de mama lui. De multe ori, se apropia și spunea: — Mamă, pot... Citeste mai mult >>
Pilda lucrului luat fără întrebare
Pilda lucrului luat fără întrebare Era odată un om care păstra cu grijă un lucru de preț. Nu pentru că era mare sau scump, ci pentru că îi aparținea și însemna ceva pentru el. Într-o zi, cineva apropi... Citeste mai mult >>
Pilda omului de peste drum
Pilda omului de peste drum Era odată un om care locuia chiar peste drum de casa unui tânăr. Se vedeau uneori de la distanță, dar între ei se așezase o tăcere pe care nimeni nu știa cum să o rupă. Omul... Citeste mai mult >>
Pilda dreptului care nu era ascultat
Pilda dreptului care nu era ascultat Era odată un om drept, care încerca să meargă pe calea cea bună. Nu cerea bogății și nici laude. Își dorea doar să fie ascultat atunci când sufletul îi era greu. C... Citeste mai mult >>
Pilda unei zile tainice
Pilda unei zile tainice Într-o zi, Dumnezeu a aprins o lumină, nu pe cer, ci-ntr-un suflet de copil, și i-a șoptit: „Nu te teme de drum, Eu voi fi cu tine, pas cu pas, umil.” Au trecut ani, ca frunzel... Citeste mai mult >>
Căutați pe Domnul, câtă vreme se poate găsi!
Căutați pe Domnul câtă vreme se poate găsi! Isaia 55:6-11 „Căutați pe Domnul câtă vreme se poate găsi; chemați-L, câtă vreme este aproape. Să se lase cel rău de calea lui, și omul nelegiuit să se l... Citeste mai mult >>
Învierea,Înălțarea și A Doua Venire
Învierea, Înălțarea și A Doua Venire În zorii unei zile sfinte, femeile au mers la mormântul lui Isus, ducând cu ele mir. Spre uimirea lor, piatra de la intrarea mormântului era dată la o parte, iar m... Citeste mai mult >>
Motivația Zilei
Dumnezeu este bun și milostiv. El este cu noi mereu. El are un plan pentru noi. Nu te mai plânge că ești singur, că ești în depresie și toate acele lucruri. Tu ai nevoie de Dumnezeu în viața ta. Roagă... Citeste mai mult >>