text Predici scrise

Inima, care vede invizibilul

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Anonim

Iată ce exemplu de credință au găsit pe zidul unui lagăr de concentrare. Un prizonier necunoscut a săpat pe el așa cuvinte: "Eu socot, că soarele rămâne soare și după nori. Găsesc dragoste acolo, unde alții nu găsesc. Cred în Dumnezeu, chiar și atunci, când El tace".

Încearcă să-ți imaginezi omul, care a scobit aceste cuvinte. Încearcă să-ți imaginezi mâna lui – oasele, care sunt acoperite cu piele. Iată, el ia o bucată de pahar stricat, sau o piatră ascuțită și începe să zgârie zidul. Încearcă să-ți imaginezi, cum scobește câte o literă, și din când în când privește în jur, și vede doar întuneric și este tentat să se îngrijoreze. Ce fel de mână putea să întipărească așa o convingere? ! Ce fel de inimă putea să deosebească binele în acest loc foarte groaznic? !

Există doar un singur răspuns: o inimă, care vede invizibilul!

Despre eroii credinței, Biblia ne vorbește: "În credinţă au murit toţi aceştia, fără să fi căpătat lucrurile făgăduite (promise), ci doar le-au văzut şi le-au urat de bine de departe (sau o altă traducere: le-au văzut și s-au bucurat de ele de departe), mărturisind că sunt străini şi călători pe pământ". (Evrei 11:13)

Cât este de important, în crizele vieții să vedem invizibilul, ceea ce este minunat, pregătit de Dumnezeu, să tindem spre aceasta și să ne bucurăm de aceasta! Dacă trupul va fi omorât, este imposibil să omori așa o speranță în suflet!

Cât de tare este speranța sufletului tău în acele situații prin care treci acum în viața ta?

Să trăiască o astfel de speranță pentru un viitor minunat (un viitor care îi așteaptă pe credincioși după ce se va finisa această viață vremelnică pe pământ) în interiorul fiecărui dintre noi, indiferent de toate zilele întunecate din viață!

- Doamne, mărește-mi credința, să fie la fel ca cea descrisă mai sus, și ajută-mă să rabd totul, (să sufer totul) să rezist totul! Indiferent de toate circumstanțele foarte neplăcute și de crizele din viață, adevărul că voi primi ceea ce este mai bun de la Tine, după ce se va finisa această viață, să-mi umple inima, lucrurile de sus să umple inima mea! Să atrag toată atenția spre cele cerești, să nu încetez să-mi concentrez toată atenția spre cele de sus, să mă găndesc la lucrurile de sus, nu la cele de pe pământ! În numele Lui Iisus Hristos te rog. Amin.

Credinţa - o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd! ! !

"Şi credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd". (Evrei 11:1)

Cele mai recente resurse scrise - Predici scrise

Pilda celui care s-a ridicat după durere
Pilda celui care s-a ridicat după durere Era odată un copil care, într-o zi, a simțit o durere puternică la picior. Pentru o clipă, lumea parcă s-a oprit. Îi era atât de rău, încât simțea că puterile... Citeste mai mult >>
Pilda copilului și chipul mânios
Pilda copilului și chipul mânios Era odată un copil care, atunci când făcea o greșeală, nu se temea doar de greșeala lui, ci și de ceea ce putea urma. Uneori, peste el veneau cuvinte grele și mânie. A... Citeste mai mult >>
Pilda glasului care aștepta
Pilda glasului care aștepta Era odată un copil care avea multe lucruri în inimă. Nu voia averi și nici lucruri mari. Voia doar să fie auzit de mama lui. De multe ori, se apropia și spunea: — Mamă, pot... Citeste mai mult >>
Pilda lucrului luat fără întrebare
Pilda lucrului luat fără întrebare Era odată un om care păstra cu grijă un lucru de preț. Nu pentru că era mare sau scump, ci pentru că îi aparținea și însemna ceva pentru el. Într-o zi, cineva apropi... Citeste mai mult >>
Pilda omului de peste drum
Pilda omului de peste drum Era odată un om care locuia chiar peste drum de casa unui tânăr. Se vedeau uneori de la distanță, dar între ei se așezase o tăcere pe care nimeni nu știa cum să o rupă. Omul... Citeste mai mult >>
Pilda dreptului care nu era ascultat
Pilda dreptului care nu era ascultat Era odată un om drept, care încerca să meargă pe calea cea bună. Nu cerea bogății și nici laude. Își dorea doar să fie ascultat atunci când sufletul îi era greu. C... Citeste mai mult >>
Pilda unei zile tainice
Pilda unei zile tainice Într-o zi, Dumnezeu a aprins o lumină, nu pe cer, ci-ntr-un suflet de copil, și i-a șoptit: „Nu te teme de drum, Eu voi fi cu tine, pas cu pas, umil.” Au trecut ani, ca frunzel... Citeste mai mult >>
Căutați pe Domnul, câtă vreme se poate găsi!
Căutați pe Domnul câtă vreme se poate găsi! Isaia 55:6-11 „Căutați pe Domnul câtă vreme se poate găsi; chemați-L, câtă vreme este aproape. Să se lase cel rău de calea lui, și omul nelegiuit să se l... Citeste mai mult >>
Învierea,Înălțarea și A Doua Venire
Învierea, Înălțarea și A Doua Venire În zorii unei zile sfinte, femeile au mers la mormântul lui Isus, ducând cu ele mir. Spre uimirea lor, piatra de la intrarea mormântului era dată la o parte, iar m... Citeste mai mult >>
Motivația Zilei
Dumnezeu este bun și milostiv. El este cu noi mereu. El are un plan pentru noi. Nu te mai plânge că ești singur, că ești în depresie și toate acele lucruri. Tu ai nevoie de Dumnezeu în viața ta. Roagă... Citeste mai mult >>