text Predici scrise

Împărăția lui Dumnezeu este locul în care se face voia Lui Dumnezeu. (Luca 11:1-10)

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Simion Ioanas

Împărăția lui Dumnezeu este locul în care se face voia Lui Dumnezeu. (Luca 11:1-10)
Am văzut în lecția trecută că Împărăția lui Dumnezeu este Împărăția veșnică, aflată sub stăpânirea Domnului Dumnezeu, manifestată prin neprihănire, pace și bucurie prin Duhul Sfânt.

Introducere
În lecția de astăzi observăm că: Împărăția lui Dumnezeu este locul unde Dumnezeu are autoritatea, El poartă de grijă celor din Împărăție și El își manifestă puterea în toată creația Lui.

1. În Împărăție se recunoaște autoritatea lui Dumnezeu
Ce implică recunoșterea autorității Lui?

– Recunoașterea autorității Lui implică ascultarea de voia Lui, prin trăirea în Adevăr.
(
vers 2. El le-a zis: „Când vă rugaţi, să ziceţi: Tatăl nostru care eşti în ceruri!)
Ioan 8:43. Pentru ce nu înţelegeţi vorbirea Mea? Pentru că nu puteţi asculta Cuvântul Meu. 44. Voi aveţi de tată pe diavolul; şi vreţi să împliniţi poftele tatălui vostru. El de la început a fost ucigaş; şi nu stă în adevăr, pentru că în el nu este adevăr. Ori de câte ori spune o minciună, vorbeşte din ale lui, căci este mincinos şi tatăl minciunii.
– Recunoașterea autorității Lui ne plasează în familia lui Dumnezeu, suntem fii lui Dumnezeu
Romani 8:15 Şi voi n-aţi primit un duh de robie, ca să mai aveţi frică; ci aţi primit un duh de înfiere care ne face să strigăm: „Ava! , adică: Tată!”
– Recunoașterea autorității Lui, implică o trăire în sfințenie, adică noi trebuie să fim conștienți că suntem puși deoparte pentru o lucrare specială pe acest pământ.
(vers 2: …Sfinţească-se Numele Tău; vie Împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer, aşa şi pe pământ.)
1 Petru 1:15. Ci, după cum Cel ce v-a chemat este sfânt, fiţi şi voi sfinţi în toată purtarea voastră. 16. Căci este scris: „Fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt”
Matei 5:16 Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune şi să slăvească pe Tatăl vostru care este în ceruri.

Dorința noastră trebuie să fie ca sfințenia și dreptatea lui Dumnezeu să fie peste tot, iar ce putem face noi în acest sens este s-o dorim în viața noastră, s-o acceptăm și s-o propovăduim și altora. Noi nu putem s-o impunem, nici s-o instaurăm, ci suntem chemați să slujim Domnului și semenilor după darul dat fiecăruia (să fim martori ai lui Hristos).

2. În Împărăție se recunoaște purtarea de grijă a Tatălui în fiecare moment din viața noastră (vers 3. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă în fiecare zi)

Matei 6:25. De aceea vă spun: nu vă îngrijoraţi de viaţa voastră, gândindu-vă ce veţi mânca sau ce veţi bea; nici de trupul vostru, gândindu-vă cu ce vă veţi îmbrăca. Oare nu este viaţa mai mult decât hrana, şi trupul mai mult decât îmbrăcămintea? 26. Uitaţi-vă la păsările cerului: ele nici nu seamănă, nici nu seceră şi nici nu strâng nimic în grânare; şi totuşi Tatăl vostru cel ceresc le hrăneşte. Oare nu sunteţi voi cu mult mai de preţ decât ele? 27. Şi apoi, cine dintre voi, chiar îngrijorându-se, poate să adauge măcar un cot la înălţimea lui? 28. Şi de ce vă îngrijoraţi de îmbrăcăminte? Uitaţi-vă cu băgare de seamă cum cresc crinii de pe câmp: ei nici nu torc, nici nu ţes; 29. totuşi vă spun că nici chiar Solomon, în toată slava lui, nu s-a îmbrăcat ca unul din ei. 30. Aşa că, dacă astfel îmbracă Dumnezeu iarba de pe câmp, care astăzi este, dar mâine va fi aruncată în cuptor, nu vă va îmbrăca El cu mult mai mult pe voi, puţin credincioşilor? 31. Nu vă îngrijoraţi, dar, zicând: „Ce vom mânca?” sau: „Ce vom bea?” sau: „Cu ce ne vom îmbrăca?” 32. Fiindcă toate aceste lucruri Neamurile le caută. Tatăl vostru cel ceresc ştie că aveţi trebuinţă de ele. 33. Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.

3. În Împărăție se recunoaște puterea Lui nemărginită, fiind Dumnezeu Atotputernic
Matei 6:12. şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri; 13. şi nu ne duce în ispită, ci izbăveşte-ne de cel rău. Căci a Ta este Împărăţia şi puterea şi slava în veci. Amin!”

– Recunoașterea puterii Lui de a ierta păcatele implică pocăința înaintea Lui, adică recunoașterea păcatului, mărturisirea păcatului și lepădarea de păcat!
– Recunoșterea puterii de a ierta păcatele implică recunoașterea autorității Lui Dumnezeu și peste lumea spirituală. (și nu ne duce în ispită, ci izbăvește-ne de cel rău.” )
Apocalipsa 11:14. A doua nenorocire a trecut. Iată că a treia nenorocire vine curând. 15. Îngerul al şaptelea a sunat din trâmbiţă. Şi în cer s-au auzit glasuri puternice, care ziceau: „Împărăţia lumii a trecut în mâinile Domnului nostru şi ale Hristosului Său. Şi El va împărăţi în vecii vecilor.” 16. Şi cei douăzeci şi patru de bătrâni, care stăteau înaintea lui Dumnezeu pe scaunele lor de domnie, s-au aruncat cu feţele la pământ şi s-au închinat lui Dumnezeu, 17. şi au zis: „Îţi mulţumim, Doamne Dumnezeule atotputernice care eşti şi care erai şi care vii, că ai pus mâna pe puterea Ta cea mare şi ai început să împărăţeşti. 18. Neamurile se mâniaseră, dar a venit mânia Ta; a venit vremea să judeci pe cei morţi, să răsplăteşti pe robii Tăi proroci, pe sfinţi şi pe cei ce se tem de Numele Tău, mici şi mari, şi să prăpădeşti pe cei ce prăpădesc pământul!”
-Recunoașterea puterii Lui de a ierta păcatele implică aceeasi atitudine din partea noastră, adică să iertăm pe cei care greșesc față de noi. (vers 4 …. fiindca si noi iertam oricui ne este dator…)

Aplicarea lecției
Odată ce suntem parte din Împărăția lui Dumnezeu ne supunem autorității Lui prin ascultare, trăire în sfințenie, relație de fii cu Dumnezeu, ne încredem în purtarea lui de grijă în fiecare zi și credem că El are puterea să ne ierte păcatele și să ne păzescă ne atacurile Satanei.

Întrebări
Cine are autoritate în Împărăția lui Dumnezeu?
Ce implică recunoașterea Autorității din Împărăția lui Dumnezeu?
Cine poartă de grijă celor aflați în Împărăție?
Ce implică să recunoști puterea lui Dumnezeu nemărginită ca parte din Împărăție?
Cum trebuie să fie trăirea mea pe acest pământ știind aceste lucruri despre Împărăție?

Cele mai recente resurse scrise - Predici scrise

Motivația Zilei
Dumnezeu este bun și milostiv. El este cu noi mereu. El are un plan pentru noi. Nu te mai plânge că ești singur, că ești în depresie și toate acele lucruri. Tu ai nevoie de Dumnezeu în viața ta. Roagă... Citeste mai mult >>
Accepți pecetea lui Dumnezeu, sau semnul Fiarei?
Accepți pecetea lui Dumnezeu, sau semnul Fiarei? Apocalipsa 7:2-3; 13:16-17. „Și am văzut un alt înger, care se suia dinspre răsăritul soarelui, și care avea pecetea Dumnezeului celui viu. El a str... Citeste mai mult >>
Unde vrei să-ți petreci veșnicia?
Unde vrei să-ți petreci veșnicia? Ioan 17:1-3 „După ce a vorbit astfel, Isus a ridicat ochii spre cer, și a zis: „Tată, a sosit ceasul! Proslăvește pe Fiul Tău, ca și Fiul Tău să Te proslăvească pe... Citeste mai mult >>
Patronul și muncitorul înaintea lui Dumnezeu
Patronul și muncitorul înaintea lui Dumnezeu„Înțelepciunea care vine de sus este întâi curată, apoi pașnică, blândă, ușor de înduplecat, plină de îndurare și de roade bune, fără părtinire și nefățarni... Citeste mai mult >>
Glorie lui Dumnezeu!
Glorie lui Dumnezeu! Apocalipsa 4:3; 11 „Cel ce ședea pe el (Tronul slavei), avea înfățișarea unei pietre de iaspis și de sardiu; și scaunul de domnie era înconjurat cu un curcubeu ca o piatră de sm... Citeste mai mult >>
„...Doamne, de câte ori să iert...?” (Matei 18:21)
„... Doamne, de câte ori să iert~&?"_~ (Matei 18:21)Se povestește că un copil ce se întorcea acasă de la școală. Ajuns în dreptul unei biserici în fața căreia era ridicat un crucifix mare, a zărit pe... Citeste mai mult >>
Povestea Cei Trei Copii ai Elenei
Cei Trei Copii ai EleneiElena și Gheorghe trăiau o bucurie nemărginită când, într-o zi, Elena a născut tripleți la spital. Cei trei băieți erau identici, iar mama lor se ruga neîncetat pentru sănătate... Citeste mai mult >>
Veșnicia!
Veşnicia! Isaia 57:15 „Căci așa vorbește Cel Prea Înalt, a cărui locuință este veșnică și al cărui Nume este sfânt. „Eu locuiesc în locuri înalte și în sfințenie; dar sunt cu omul zdrobit și smerit,... Citeste mai mult >>
Muhammad is a false prophet
From the perspective of my Christian faith Muhammad is not a true prophet, but a false prophet. I do not consider him a messenger of God, and I do not accept his teachings as divine revelation. I beli... Citeste mai mult >>
Mahomed este un profet fals și mincinos
Din perspectiva credinţei mele crestine, Mahomed nu este un profet adevărat. ci un profet fals. Nu fl consider un trimis al lui Dumnezeu si nu îi accept învăţăturile ca fiind revelatie divină. Conside... Citeste mai mult >>