Îmbrăcat cu slava lui Dumnezeu

Îmbrăcat cu slava lui Dumnezeu

2 Corinteni 5:1-9

„Știm în adevăr, că, dacă se desface casa pământească a cortului nostru trupesc, avem o clădire în cer, de la Dumnezeu, o casă care nu este făcută de mână, ci este veșnică.

Și gemem în cortul acesta, plini de dorința să ne îmbrăcăm peste el cu locașul nostru ceresc,

negreșit, dacă atunci când vom fi îmbrăcați nu vom fi dezbrăcați de el.

Chiar în cortul acesta deci gemem apăsați; nu că dorim să fim dezbrăcați de trupul acesta, ci să fim îmbrăcați cu trupul celălalt peste acesta, pentru ca ce este muritor în noi să fie înghițit de viață.

Și Cel ce ne-a făcut pentru aceasta este Dumnezeu, care ne-a dat arvuna Duhului.

Așadar, noi întotdeauna suntem plini de încredere; căci știm că, dacă suntem acasă în trup, pribegim departe de Domnul, pentru că umblăm prin credință, nu prin vedere.

Da suntem plini de încredere, și ne place mai mult să părăsim trupul acesta, ca să fim acasă, la Domnul.

De aceea, ne și silim să-I fim plăcuți, fie că rămânem acasă, fie că suntem departe de casă.”

Cu adevărat, noi știm prin credință, nu prin vedere și nu prin experiență personală, faptul că dacă plecăm de pe pământ, avem în cer un locaș sfânt, unde nu mai sunt nici gemete și nici suferințe, nici ură, nici răutate, nici dureri și nici amărăciuni.

Chiar dacă nici un om nu a fost în cer, afară de Omul Isus Cristos care, putea să vadă Cetatea sfântă și totuși noi credem că vom ajunge acolo, dacă vom ține credința adevărată și nu ne vom abate de la Calea Domnului.

În versetul trei sunt descoperite condițiile hotărâte mai dinainte de către Dumnezeu, pe care oricine dorește să ajungă acolo, trebuie să le împlinească.

Și anume, să nu fim găsiți dezbrăcați de haina albă a neprihănirii, haină cu care am fost îmbrăcați o dată peste ființa aceasta supusă la tot felul de slăbiciuni.

Atunci când l-am primit pe Isus ca Domn și Mântuitor al sufletului nostru, El ne-a spălat de tot „răul” și de tot „urâtul” din noi și ne cere să rămânem curați, fără să mai dăm voie diavolului să ne murdărească, sau să ne terfelească prin „noroi”.

Ceea ce înseamnă că, Domnul Dumnezeu, are pretenția ca fiecare dintre noi să ne ducem mântuirea cu frică și cutremur până la capăt și să ne păstrăm curați atât în suflet, cât și în duhul nostru.

Am putea să spunem că cele mai periculoase și mai dezastruoase predici și mesaje sunt acelea care spun Bisericii că este pe calea cea bună, că nu mai are nimic de făcut altceva, decât să aștepte venirea Domnului Isus Cristos și revărsarea binecuvântărilor Sale.

Nu avem voie să ne culcăm pe o ureche crezând că în cer putem să mergem oricum.

În cer merg numai oamenii care ascultă de Domnul și se lasă călăuziți de Duhul Sfânt.

În versetul patru, apostolul scrie despre fragilitatea acestui trup, despre neputințele și slăbiciunile care îl supun de cele mai multe ori și încurajează pe orice credincios să-și dorească mai mult îmbrăcarea cu veșmintele puterii divine.

Ceea ce înseamnă că, fiecare dintre noi trebuie să ne dorim mai mult decât orice altceva pe pământ (case, mașini, concedii la munte, sau la mare), să tânjim ca trupul acesta muritor, să fie înghițit de viață și să fie îmbrăcat cu slava lui Dumnezeu.

În final, începând cu versetul șase găsim speranța, nădejdea și credința care ne apropie de cer, chiar dacă încă mai pribegim departe de „casă”, în trupul acesta.

Prin credință, sufletul nostru trăiește în locurile preaînalte și ochiul duhului nostru vede dincolo de aparențe și dincolo de orizontul lumii, acolo unde este casa noastră veșnică, făcută de Însuși Domnul Isus, după făgăduința Sa.

De fapt, creștinul născut din nou, este ca un călător (pribeag), care este de cele mai multe ori mulțumit cu locul de „poposire”, pe pământ, dar având dorurile mereu îndreptate spre „casă”.

Dorul omului care L-a găsit pe Isus, se îndreaptă mereu spre realitatea veșnică, spre Împărăția cerurilor și nu după lucrurile trecătore și pieritoare ale pământului.

În textul acesta, Duhul Domnului ne descoperă pe de o parte contrastul dintre trupul acesta de țărână plin de slăbiciuni și pe de altă parte, omul dinăuntru îmbrăcat cu slava lui Dumnezeu prin credință, nădejde și bucurie în Duhul Sfânt.

Noi trebuie să fim animați de lucrurile acestea sfinte. Să nu ne lăsăm atrași de lume cu murdăriile ei, ci privind în sus, spre casa cerească, să respirăm aerul curat al Duhului Sfânt, care alimentează omul dinăuntru cu adevărata viață.

Doamne ajută! Doamne dă izbândă!