Identitatea baptistă

În Statele Unite ale Americii există ceva peste 30 de uniuni baptiste. Fiecare şi are doctrinele ei, uneori radical diferite unele de altele. De exemplu, cele mai multe uniuni sunt calviniste, dar există şi uniunea care se numeşte „Free Will Baptists". Pe baza unui studiu al diversităţii de crez a acestor uniuni baptiste ar fi greu să se poată stabili ce este de fapt baptismul (poate cu aceasta am creat un nou cuvânt în limba română).

Este important de ştiut că Uniunea Baptistă din Anglia nu are o mărturisire de credinţă. În secolul al 19-lea, Charles Spurgeon a insistat să se adopte o asemenea mărturisire, dar congresul Uniunii a refuzat să facă aşa ceva, indicând că toţi cei ce acceptă botezul credinţei trebuie să aibă un loc în Uniunea baptistă. Prin urmare, pentru baptiştii britanici, identitatea baptistă este dată de acceptarea practicării botezului credinţei.

Desigur, pe noi nu ne mulţumeşte această identificare. Mai ales datorită faptului că şi creştinii după Evanghelie şi penticostalii acceptă botezul credinţei. Şi ele sunt culte baptistice (un alt cuvânt nou!).

Când vrem să definim identitatea noastră baptistă, trebuie să stabilim un criteriu, sau un punct de pornire. Un astfel de criteriu, sau punct de pornire, ar putea să fie Mărturisirea de credinţă a cultului nostru. Am arătat în altă parte că aceasta este contestată şi încălcată în cel puţin două puncte. Primul este faptul că au apărut între noi şi pastori şi Biserici care acceptă premilenismul, când Mărturisirea noastră ne defineşte clar ca amilenişti. Al doilea este faptul că între noi au apărut şi calvinişti, când Mărturisirea noastră ne defineşte ca arminieni. Dacă am porni acum un proces de discutare şi de rescriere a Mărturisirii noastre de credinţă s-ar produce enormă tulburare şi nici într-un caz nu am putea ajunge la unitate de vederi.

Nu cred că există necesitatea schimbării Mărturisirii noastre de credinţă. Probabil că ar fi necesară o hotărâre a unui Congres al Uniunii de tolerare între noi a premileniştilor şi a calviniştilor. În cazul acesta s-ar elimina o situaţie de incorectitudine, deoarece este incorect să accepţi să fii parte a unui cult care, prin actul său fundamental, se declară amilenist şi arminian, când tu eşti premilenist sau calvinist.

Atunci ce-i de făcut? Cum să ne definim identitatea noastră de baptişti români?

După un studiu îndelungat al mişcării baptiste, începând cu mişcarea anabaptistă începută la Zurich in 1525, am ajuns la concluzia că definirea identităţii noastre trebuie să înceapă cu o mai clară şi mai detaliată definire a actului botezului.

Poate că cei mai mulţi baptişti îşi definesc identitatea din declaraţia din Marcu 16: 16 - „Cine va crede şi se va boteza va fi mântuit" - plus sau minus nimic altceva. În cazul acesta, cine crede şi se botează capătă prin acestea două certificat de intrare în ceruri. Dacă mai adăugăm la acestea şi credinţa celor mai mulţi baptişti americani că „mântuirea nu se poate pierde", căpătăm o anumită identitate. Nu este cazul să o analizăm sau să o dezvoltăm mai pe larg aici. Fapt este că pentru mulţi, esenţa baptismului se reduce cam la acestea.

Chiar şi situaţia aceasta în sine ne obligă la o aprofundare a însemnătăţii botezului şi a locului lui în economia lui Dumnezeu.

Ce este atunci botezul?

Există două abordări radical diferite a botezului.

Prima abordare spune că botezul este un ritual care realizează ceva. Dacă ritualul acesta este făcut cu gesturile şi cu cuvintele prescrise, botezul produce spălarea de păcatul strămoşesc (păcatul făcut de Adam şi Eva) şi produce naşterea din nou (regenerare baptismală).

A doua abordare trebuie să pornească de la afirmaţia lui Petru că botezul este „o icoană „închipuitoare" (greceşte „typos" - ceva ce prefigurează altceva). Să reformulăm lucrurile. În prima abordare, întrebarea cheie este „Ce anume realizează botezul?" (deoarece actul în sine realizează ceva, după principiul catolic ex opere operato, acceptat şi de ortodocşi, şi care înseamnă că ritualul în sine realizează ceea ce prefigurează). În abordarea a doua, întrebarea cheie este „Ce trebuie să trăiască cel ce se botează atunci când face actul acesta?"

Domnul Isus ne învaţă că orice act de închinare (şi botezul este un act de închinare!) trebuie să se petreacă „în duh şi în adevăr" (Ioan 4:24). Dacă actul este doar o formalitate, el nu este un act „în adevăr". El este un act „în adevăr" numai dacă cel ce îl face trăieşte „în duh" ceea ce prefigurează botezul.

Atunci, ce prefigurează botezul?

Încă din primele secole s-a considerat că botezul este înainte de toate un act de renunţare la orice legătură cu Satan, o lepădare şi interioară şi publică la Satan, o moarte şi îngropare faţă de stăpânirea lui Satan. Apoi, botezul este un act prin care cel ce se botează arată că se uneşte cu Cristos, învie la o viaţă nouă în unire cu Cristos, Îl proclamă pe Cristos ca Domn al lui/ei.

Cel ce va fi botezat trebuie să fie instruit că aceste lucruri trebuie să fie reale în lăuntrul lui/ei. Dacă ele nu sunt realităţi interioare, actul exterior nu are nici o putere, nici o însemnătate, nici o valoare.

Toată teologia din epistola către Romani se bazează pe această semnificaţie spirituală şi interioară a botezului. Ea este explicată în Romani 6:1-5, şi scopul introducerii ei la acest punct în sistemul de gândire al apostolului Pavel este ca să ne arate ceea ce urmează de la acest punct înainte, şi anume că unirea cu Cristos (prefigurată prin botez), trăirea în această unire cu El şi trăirea sub călăuzirea Duhului Sfânt („Duhul vieţii în Cristos", Romani 8: 1- 14) ne defineşte ca fiind fii ai lui Dumnezeu. Unirea cu Cristos şi trăirea sub călăuzirea Duhului Sfânt fac posibilă sfinţirea vieţii, care este condiţia esenţială a mântuirii (Romani 6:19-23. Vezi şi 1 Tes.4:3, Evrei 12:14 şi Matei 7:23).

Martin Luther a redus mântuirea la un proces juridic, prin care Dumnezeu îl declară drept pe păcătos, fără ca în păcătos să se schimbe ceva (el rămâne semper pecatorum - întotdeauna păcătos). Toţi teologii au observat că în sistemul lui Luther sfinţenia vieţii nu poate fi integrată logic. După Luther, totul se reduce la har şi la credinţă. Dacă omul crede, este îndreptăţit şi astfel se califică pentru a merge în cer.

Împotriva acestui reducţionism au reacţionat puternic anabaptiştii. Ei au stăruit să înveţe că mântuirea este un pachet întreg, care cuprinde harul lui Dumnezeu care ni L-a dat pe Domnul Isus, credinţa, pocăinţa, naşterea din nou, schimbarea radicală a vieţii (sfinţirea) şi trăirea în sfinţenie chiar cu preţul martirajului.

Noi nu putem să ne stabilim o identitate biblică dacă nu înţelegem diferenţa teologică dintre Martin Luther şi anabaptişti şi dacă nu pornim la stabilirea identităţii noastre de la înţelegerea anabaptistă a pachetului mântuirii.

Una dintre ideile care se desprinde deja din ceea ce am spus mai sus este că noi înşine trebuie să ne stabilim identitatea. Să nu aşteptăm să ne vină de undeva din afară.

Atunci, dacă noi înşine trebuie să ne-o stabilim, ce înţeleg prin „noi înşine"? Ar putea să fie corpul profesoral de la şcoala teologică a Uniunii, care este Institutul Teologic din Bucureşti. Mă îndoiesc că ei -s-ar aventura să facă aşa ceva. Şi chiar dacă ar încerca, ar fi ei oare în stare să producă un document bine gândit şi bine structurat?

Eu cred că înainte de toate ne trebuie un preşedinte al Uniunii care să aibă pe inimă această definire a identităţii baptiştilor din România. Dacă va exista un asemenea preşedinte, el ar putea aduna laolaltă un grup restrâns de teologi cu care să înceapă o dezbatere liberă a acestei teme. Poate dintr-un asemenea grup ar putea ieşi acel document care să ne definească identitatea.

O altă idee pe care eu o cred absolut vitală pentru ca baptiştii din România să aibă un viitor mare în această ţară şi în lume este aceea că ţelul fundamental al lui Dumnezeu în omenire nu este acela de a ne da o formulă cu care să ne ducă în cer, ci este planul Lui de a-şi face oameni după chipul şi asemănarea Sa. „Sfinţirea" despre care am vorbit mai sus este doar un alt cuvânt pentru ţelul lui Dumnezeu de a avea copii care seamănă cu Tatăl lor.

Dacă atunci când ne definim identitatea, ţelul lui Dumnezeu de a ne face sfinţi, desăvârşiţi şi asemenea lui Cristos va fi elementul esenţial al definiţiei, atunci ne-am şi declarat agenţii lui Dumnezeu pentru realizarea scopului Lui fundamental în omenire.

Să recapitulăm elementele care ar trebui să intre în definirea identităţii noastre baptiste.

Primul element este o înţelegere corectă a botezului ca semn al separării de cel rău şi ca semn al unirii cu Cristos şi cu Duhul Sfânt pentru a trăi o viaţă de sfinţenie.

Botezul credinţei înseamnă şi recunoaşterea dreptului fiecărei fiinţe umane de a-şi alege singură credinţa. Nu statul decide credinţa cetăţenilor săi. Fiecare trebuie să fie liber să aleagă pentru sine. Conceptul de libertate de conştiinţă a fost introdus în Europa de cei care au înţeles la Reformă importanţa botezului credinţei.

Un alt element de bază al identităţii baptiste este relaţia personală cu Dumnezeu prin unirea cu Cristos şi prin trăirea sub călăuzirea Duhului Sfânt. Relaţia (părtăşia) personală cu Dumnezeu prin Cristos şi prin Duhul Sfânt cere umblare în lumină, deci cere o viaţă caracterizată de hărnicie în muncă şi de curăţie morală. Transformarea morală a României se va face numai prin introducerea în poporul român pe scară largă a relaţiei (părtăşiei) personale cu Dumnezeu.

Iertarea de păcate este de importanţă crucială. Pentru ca ea să poată fi realizată, Dumnezeu a pedepsit păcatul în Fiul Său, împăcând astfel lumea cu Sine. Dar scopul lui Dumnezeu nu stă în iertarea de păcate, ci în transformarea radicală a caracterului şi a comportamentului omului. Unirea cu Cristos şi călăuzirea Duhului Sfânt ne sunt date de Dumnezeu tocmai ca să facă posibilă această transformare după chipul lui Dumnezeu.

Baptiştii din România trebuie să devină cunoscuţi pentru pasiunea lor pentru sfinţenie în caracter şi comportament, pentru desăvârşire în dragoste şi pentru asemănare cu Cristos în relaţia lui u Tatăl şi în relaţii armonioase cu toţi oamenii.

Un program clar de realizare a acestor obiective ale lui Dumnezeu cu noi trebuie să facă parte din gândirea şi din acţiunea baptistă din România.

Dacă şi când ne vom defini în felul acesta vom arăta că Dumnezeu mai are un viitor cu noi în România.