text Predici scrise

Hristos Cel profețit (Gen 3:14-15; Isaia 7:14)

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Simion Ioanas

Hristos Cel profețit (Gen 3:14-15; Isaia 7:14)

Profeție: Gen 3:14-15
Împlinire: Galateni 4:3-5, Matei 1:20

Profeție: Isaia 7:14
Împlinire: Matei 1:18-25

1. Hristos profețit ca Mântuitor
Isus vine din evreiescul Ieșua (arhaic Iehoșua), „ישוע”, care înseamnă „YHWH mântuiește”.
Gen 3:14. Domnul Dumnezeu a zis şarpelui: „Fiindcă ai făcut lucrul acesta, blestemat eşti între toate vitele şi între toate fiarele de pe câmp; în toate zilele vieţii tale să te târăşti pe pântece şi să mănânci ţărână. 15. Vrăjmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul, şi tu îi vei zdrobi călcâiul.”
Gal 4:3. Tot aşa şi noi, când eram nevârstnici, eram sub robia învăţăturilor începătoare ale lumii. 4. Dar, când a venit împlinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege, 5. ca să răscumpere pe cei ce erau sub Lege, pentru ca să căpătăm înfierea.
Matei 1:18. Iar naşterea lui Isus Hristos a fost aşa: Maria, mama Lui, era logodită cu Iosif; şi, înainte ca să locuiască ei împreună, ea s-a aflat însărcinată de la Duhul Sfânt. 19. Iosif, bărbatul ei, era un om neprihănit şi nu voia s-o facă de ruşine înaintea lumii; de aceea şi-a pus de gând s-o lase pe ascuns. 20. Dar, pe când se gândea el la aceste lucruri, i s-a arătat în vis un înger al Domnului şi i-a zis: „Iosife, fiul lui David, nu te teme să iei la tine pe Maria, nevasta ta, căci ce S-a zămislit în ea este de la Duhul Sfânt. 21. Ea va naşte un Fiu, şi-I vei pune numele Isus, pentru că El va mântui pe poporul Lui de păcatele sale.”

a) Salvați de mânia și dreptatea lui Dumnezeu
– Problema dreptății și mâniei lui Dumnezeu e rezolvată în El fiindcă este Dumnezeu
Luca 5:18. Şi iată că nişte oameni purtau într-un pat pe un slăbănog şi căutau să-l ducă înăuntru, ca să-l pună înaintea Lui. 19. Fiindcă n-aveau pe unde să-l ducă înăuntru, din pricina norodului, s-au suit pe acoperişul casei şi l-au coborât cu patul printre cărămizi, în mijlocul adunării, înaintea lui Isus. 20. Când le-a văzut credinţa, Isus a zis: „Omule, păcatele îţi sunt iertate!” 21. Cărturarii şi fariseii au început să cârtească şi să zică în ei înşişi: „Cine este Acesta, de rosteşte hule? Cine poate să ierte păcatele decât singur Dumnezeu?” 22. Isus, care le-a cunoscut gândurile, a luat cuvântul şi le-a zis: „Pentru ce cârtiţi în inimile voastre? 23. Ce este mai lesne, a zice: „Păcatele îţi sunt iertate” sau a zice: „Scoală-te şi umblă”? 24. Dar, ca să ştiţi că Fiul omului are putere pe pământ să ierte păcatele: „Ţie îţi poruncesc”, a zis El slăbănogului, „scoală-te, ridică-ţi patul şi du-te acasă”.
Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi. (Isa. 53:5)

b) Salvați din robia păcatului
– Problema păcatului e rezolvată doar prin Jertfa Lui
A doua zi, Ioan a văzut pe Isus venind la el și a zis: „Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii! (Ioan. 1:29)
1 Petru 1:17. după faptele lui, purtaţi-vă cu frică în timpul pribegiei voastre; 18. căci ştiţi că nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, aţi fost răscumpăraţi din felul deşert de vieţuire pe care-l moşteniserăţi de la părinţii voştri, 19. ci cu sângele scump al lui Hristos, Mielul fără cusur şi fără prihană.

c) Salvați din despărțirea de Dumnezeu (moartea veșnică)
– Problema împăcării și apropierii noastre de Dumnezeu este rezolvată prin El
Evrei 4:14. Astfel, fiindcă avem un Mare Preot însemnat, care a străbătut cerurile – pe Isus, Fiul lui Dumnezeu – să rămânem tari în mărturisirea noastră. 15. Căci n-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre, ci Unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat. 16. Să ne apropiem, dar, cu deplină încredere de scaunul harului, ca să căpătăm îndurare şi să găsim har, pentru ca să fim ajutaţi la vreme de nevoie.
Efeseni 2:11. De aceea, voi, care altădată eraţi Neamuri din naştere, numiţi netăiaţi împrejur de către aceia care se cheamă tăiaţi împrejur, şi care sunt tăiaţi împrejur în trup de mâna omului: 12. aduceţi-vă aminte că în vremea aceea eraţi fără Hristos, fără drept de cetăţenie în Israel, străini de legămintele făgăduinţei, fără nădejde şi fără Dumnezeu în lume. 13. Dar acum, în Hristos Isus, voi, care odinioară eraţi depărtaţi, aţi fost apropiaţi prin sângele lui Hristos. 14. Căci El este pacea noastră care din doi a făcut unul şi a surpat zidul de la mijloc care-i despărţea, 15. şi, în trupul Lui, a înlăturat vrăjmăşia dintre ei, Legea poruncilor, în orânduirile ei, ca să facă pe cei doi să fie în El însuşi un singur om nou, făcând astfel pace; 16. şi a împăcat pe cei doi cu Dumnezeu într-un singur trup, prin cruce, prin care a nimicit vrăjmăşia. 17. El a venit astfel să aducă vestea bună a păcii vouă, celor ce eraţi departe, şi pace celor ce erau aproape.
2. Hristos profețit ca: Dumnezeu este cu noi (Emanuel)
Isaia 7:5. Nu te teme că Siria gândeşte rău împotriva ta şi că Efraim şi fiul lui Remalia zic: 6. „Să ne suim împotriva lui Iuda, să batem cetatea, s-o spargem şi să punem împărat în ea pe fiul lui Tabeel.” 7. Căci aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Aşa ceva nu se va întâmpla şi nu va avea loc. 8. Căci Damascul va fi capitala Siriei, şi Reţin va fi capitala Damascului. Şi peste şaizeci şi cinci de ani Efraim va fi nimicit şi nu va mai fi un popor. 9. Samaria va fi capitala lui Efraim, şi fiul lui Remalia va fi capul Samariei. Dacă nu credeţi, nu veţi sta în picioare.” 10. Domnul a vorbit din nou lui Ahaz şi i-a zis: 11. „Cere un semn de la Domnul Dumnezeul tău; cere-l, fie în locurile de jos, fie în locurile de sus.” 12. Ahaz a răspuns: „Nu vreau să cer nimic, ca să nu ispitesc pe Domnul.” 13. Isaia a zis atunci: „Ascultaţi totuşi, casa lui David! Nu vă ajunge oare să obosiţi răbdarea oamenilor, de mai obosiţi şi pe a Dumnezeului meu? 14. De aceea, Domnul însuşi vă va da un semn: „Iată, fecioara va rămâne însărcinată, va naşte un Fiu şi-I va pune numele Emanuel.
Matei 1:22. Toate aceste lucruri s-au întâmplat ca să se împlinească ce vestise Domnul prin prorocul care zice: 23. „Iată, fecioara va fi însărcinată, va naşte un Fiu, şi-I vor pune numele Emanuel” care, tălmăcit, înseamnă: „Dumnezeu este cu noi.”

a) Avem intrare directă la Tatăl prin Hristos Domnul
Evrei 10:19. Astfel, dar, fraţilor, fiindcă prin sângele lui Isus avem o intrare slobodă în Locul Preasfânt, 20. pe calea cea nouă şi vie pe care ne-a deschis-o El, prin perdeaua dinăuntru, adică trupul Său, 21. şi, fiindcă avem un Mare Preot pus peste casa lui Dumnezeu, 22. să ne apropiem cu o inimă curată, cu credinţă deplină, cu inimile stropite şi curăţate de un cuget rău şi cu trupul spălat cu o apă curată. 23. Să ţinem fără şovăire la mărturisirea nădejdii noastre, căci credincios este Cel ce a făcut făgăduinţa.

b) Avem protecție din partea lui Dumnezeu în orice vreme
Și învățați-i să păzească tot ce v-am poruncit. Și iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului.” Amin. (Mat. 28:20)

c) Avem asigurat viitorul pentru vecii vecilor
Galateni 3:26. Căci toţi sunteţi fii ai lui Dumnezeu, prin credinţa în Hristos Isus. 27. Toţi care aţi fost botezaţi pentru Hristos v-aţi îmbrăcat cu Hristos. 28. Nu mai este nici iudeu, nici grec; nu mai este nici rob, nici slobod; nu mai este nici parte bărbătească, nici parte femeiască, fiindcă toţi sunteţi una în Hristos Isus. 29. Şi, dacă sunteţi ai lui Hristos, sunteţi „sămânţa” lui Avraam, moştenitori prin făgăduinţă.
Şi, dacă suntem copii, suntem şi moştenitori: moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună moştenitori cu Hristos, dacă suferim cu adevărat împreună cu El, ca să fim şi proslăviţi împreună cu El. (Rom. 8:17)
În El am fost făcuți și moștenitori, fiind rânduiți mai dinainte, după hotărârea Aceluia care face toate după sfatul voii Sale, (Efes. 1:11)

3. Hristos profetit ca un copil
Isaia 9:6. Căci un Copil ni S-a născut, un Fiu ni S-a dat, şi domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi: „Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al păcii.” 7. El va face ca domnia Lui să crească, şi o pace fără sfârşit va da scaunului de domnie al lui David şi împărăţiei lui, o va întări şi o va sprijini prin judecată şi neprihănire, de acum şi-n veci de veci; iată ce va face râvna Domnului oştirilor.

a) Hristos este un model de smerenie pentru fiecare din noi
Luați jugul Meu asupra voastră și învățați de la Mine, căci Eu sunt blând și smerit cu inima; și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre. (Mat. 11:29)
Filipeni 2:5. Să aveţi în voi gândul acesta care era şi în Hristos Isus: 6. El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, 7. ci S-a dezbrăcat pe Sine însuşi şi a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor. 8. La înfăţişare a fost găsit ca un om, S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce. 9. De aceea şi Dumnezeu L-a înălţat nespus de mult şi I-a dat Numele care este mai presus de orice nume; 10. pentru ca, în Numele lui Isus, să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pământ şi de sub pământ, 11. şi orice limbă să mărturisească, spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Isus Hristos este Domnul.

b) Hristos este un model de ajutor pentru semeni, un model de trăire pentru semeni
„Duhul Domnului este peste Mine, pentru că M-a uns să vestesc săracilor Evanghelia; M-a trimis să tămăduiesc pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiesc robilor de război slobozirea, şi orbilor căpătarea vederii; să dau drumul celor apăsaţi (Luc. 4:18)
Matei 25:31. Când va veni Fiul omului în slava Sa cu toţi sfinţii îngeri, va şedea pe scaunul de domnie al slavei Sale. 32. Toate neamurile vor fi adunate înaintea Lui. El îi va despărţi pe unii de alţii cum desparte păstorul oile de capre; 33. şi va pune oile la dreapta, iar caprele la stânga Lui. 34. Atunci Împăratul va zice celor de la dreapta Lui: „Veniţi binecuvântaţii Tatălui Meu de moşteniţi Împărăţia care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii. 35. Căci am fost flămând, şi Mi-aţi dat de mâncat; Mi-a fost sete, şi Mi-aţi dat de băut; am fost străin, şi M-aţi primit; 36. am fost gol, şi M-aţi îmbrăcat; am fost bolnav, şi aţi venit să Mă vedeţi; am fost în temniţă, şi aţi venit pe la Mine.” 37. Atunci cei neprihăniţi Îi vor răspunde: „Doamne, când Te-am văzut noi flămând şi Ţi-am dat să mănânci? Sau fiindu-Ţi sete şi Ţi-am dat de ai băut? 38. Când Te-am văzut noi străin şi Te-am primit? Sau gol şi Te-am îmbrăcat? 39. Când Te-am văzut noi bolnav sau în temniţă şi am venit pe la Tine?” 40. Drept răspuns, Împăratul le va zice: „Adevărat vă spun că, ori de câte ori aţi făcut aceste lucruri unuia din aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie Mi le-aţi făcut.”

c) Hristos este un model de trăire a unei vieți pentru Dumnezeu, un model de trăire pentru Dumnezeu
Ioan 1:11. A venit la ai Săi, şi ai Săi nu L-au primit. 12. Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu; 13. născuţi nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu. 14. Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi, plin de har şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava Singurului născut din Tatăl. –

Dumnezeu să ne ajute pe fiecare din noi să rămânem în harul dat nouă prin Hristos Domnul: salvați de mânia și dreptatea lui Dumnezeu, salvați de robia păcatului, salvați de moartea spirituală, El să ne ajute să ne încredem în protecția Lui, să îndrăznim să intrăm la Tatăl prin Domnul Isus, să ne încredem în promisiunile făcute de Dumnezeu cu privire la viitorul nostru, trăind cu smerenie, ajutând pe semenii noștri în nevoi, lucrând pentru Împărăția lui Dumnezeu cu hărnicie.

Simion Ioanăș

Cele mai recente resurse creștine scrise

Drum deschis, spre cerul sfânt
Drum deschis, spre cerul sfântTimpul e tot mai aproapeȘi Isus, va reveniLa cer să ne ducă, poateDacă mântuiți, vom fi.Pentru asta, e o luptaSă urmăm calea cea dreaptăCine de Domnul ascultăViața eternă... Citeste mai mult >>
Ucenicul lui Hristos!
Un ucenic al lui Hristos iubește,Iar pomul vieții lui e roditor.Prin viața sa, pe Domnul proslăvește,Este supus, în toate veghetor.Un ucenic al lui Hristos așteaptă,Ca Dumnezeu să-i vină-n ajutor.A sa... Citeste mai mult >>
Tu omule Pocăiește-te
Tu omule Pocăiește-te,Părăsește Păcatul tău.Întoarce-te la Dumnezeu,Ca să zbori în Cerul său.Să Mijlicim în Rugăciune,Făcând faptele bune.Să ne Smerim cu Pocăință,Slujind cu Credință.Să rugăm pe Creat... Citeste mai mult >>
Vino Doamne între Popoare
Vino Doamne între Popoare,Căci la tine nimeni nu moare.Ci primim viață prin Duhul Sfânt,Căci tu ești Domnul Preasfânt.Vrem prezența ta între noi,Să te zărim din Splendori.Vrem să te vedem în fiecare d... Citeste mai mult >>
Vocea Duhului.
Vocea Duhului.Îmi doresc să aud mereuCa și Pavel la EutihAre încă viata-n elStai pe pace n-a muritÎmi doresc ca orice șoaptăDe la Duhul meu cel SfântS-o aud să nu mă lasClătinat de orice vîntFiindcă-n... Citeste mai mult >>
Să cresc mai mult Isus aș vrea.
Să cresc mai mult Isus aș vrea.De-ai hotărât încă o ziÎn dreptul meu, ca dar cerescAjută-mă Isus prin harul TăuȘi prin iubirea Ta să crescSă cresc mai mult și zi de ziCu Tine să mă-asemuiescÎn dragost... Citeste mai mult >>
Îți cerem, Doamne
Îţi cerem Doamne milă şi-ndurareLa Tronul Sfânt al milei şi-ndurării,Ascultă-ne din Cer pe fiecareCând Te chemăm în ceasul încercării.Revarsă peste noi înţelepciuneSpre a cunoaşte-n totul Voia-ţi Sfân... Citeste mai mult >>
Isaia 45 Cirus
10.03. 2026. Isaia 45. CirusAșa vorbește DOMNUL către unsul Său,Către Cirus pe care-l țin de mâna dreaptă,Ca acest uns al SăuSă cunoască, ce de la el DOMNULce așteaptă...DOMNUL înainte-i mergeCa să-I... Citeste mai mult >>
La Masa Domnului
De câte ori în Taină SfântăEu stau la Masă cu Isus,În gând mă poartă amintireaPână-n „Odaia cea de sus“.Isus, din nou ne frânge pâineaZicând: “Eu Trupul Mi L-am frântPe Golgota, ţintit în cuie,S-aduc... Citeste mai mult >>
Ce-aș fi Isuse fără Tine
Ce-aș fi Iubire fără Tine,Eu ce-aș rodi de nu ai fi,Fără iubirea Ta divină,Eu pe pământ doar aș urâ.Ce-aș fi în noapte făr' lumina,Ce-o lasă strălucirea Ta,Tu spune-mi... eu fără de Tine,Ce pot să fac... Citeste mai mult >>