text Predici scrise

Harul față de Israel prezent într-o rămășiță și atenționarea față de neamuri (Romani 11:1-24)

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Simion Ioanas

Harul față de Israel prezent într-o rămășiță și atenționarea față de neamuri (Romani 11:1-24)

Introducere
Am văzut în capitolul precedent metoda prin care Dumnezeu ne mântuiește și faptul că Israel a respins darul lui Dumnezeu. În capitolul 11, Dumnezeu ne prezintă faptul că Dumnezeu n-a lepădat pe Israel, ci printr-o rămășiță Harul Sau este prezent în națiunea Israel și împietrirea majorității poporului Israel este o atenționare pentru neamuri.

Prezentarea lecției

1. Dumnezeu n-a lepădat pe poporul Său, Harul Său este prezent într-o rămășiță. vers 1-6
vers 5. Tot așa, și în vremea de față, este o rămășită datorită unei alegeri prin har.

Este motivat adevărul acesta prin întâmplarea din Vechiul testament cu Ilie, unde profetul după uciderea prorocilor lui Baal și minunea cu ploaia data de Dumnezeu peste țară. Izabela vrea sa-l ucidă pe Ilie. Ilie stă sub un ienupăr depresionat și Dumnezeu intervine, după aceea pe Horeb Dumnezeu îi vorbește din nou și-i spune despre lucrarea care-o va continua Domnul prin șapte mii de bărbați care au rămas credincioși lui Dumnezeu.

O învățătură care s-o tragem pentru noi în vremuri ca acestea în care majoritatea se împotrivește Evangheliei și lui Dumnezeu, este faptul că Dumnezeu întotdeauna nu a pierdut controlul, eu să rămân doar în ascultare față de El și de Cuvântul Său.
Evrei 13:5. Să nu fiţi iubitori de bani. Mulţumiţi-vă cu ce aveţi, căci El însuşi a zis: „Nicidecum n-am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi.” 6. Aşa că putem zice plini de încredere: „Domnul este ajutorul meu, nu mă voi teme: ce mi-ar putea face omul?”

2. O majoritate din Israel a fost împietrită din pricina necredinței lor. vers 7-10

Este motivat adevărul acesta prin întâmplarea din Vechiul Testament cu David, unde descrie propria suferință, însă profetic și suferința lui Hristos, iar în acest context prezintă împietrirea celor care resping planul lui Dumnezeu, prin necredință.

în Exod 7 ne este prezentată întâmplarea cu Moise și Faraon, în care in urma minunilor ne spune Scriptura ca Faraon s-a împietrit “vers 13 Inima lui faraon s-a împietrit și n-a ascultat de Moise și de Aaron, după cum spusese Domnul.”, după câteva șanse date lui Faraon în urma minunilor Scriptura spune “vers 20. Domnul a împietrit inima lui faraon, și faraon n-a lăsat pe copiii lui Israel sa plece.”

O învățătură care s-o tragem pentru noi astăzi este cât de important este ca și popor al lui Dumnezeu să rămânem în acord cu Cuvântul Său și cu planul Său de mântuire, ca să nu ajungem în împietrire.

3. Alunecarea lui Israel a fost o bogăție pentru neamuri, a făcut cu putință mântuirea neamurilor. vers 11-15

În planul măreț al lui Dumnezeu El face ca tot răul să lucreze pentru binele Împărăției lui Dumnezeu.
Petru explica lucrul acesta în Fapte 4, vers “10. s-o știți toți și s-o știe tot norodul lui Israel! Omul acesta se înfățișează înaintea voastră pe deplin sănătos în Numele lui Isus Hristos din Nazaret, pe care voi L-ați răstignit, dar pe care Dumnezeu L-a înviat din morți. 11. El este „Piatra lepădată de voi, zidarii, care a ajuns sa fie pusa în capul unghiului.” 12. În nimeni altul nu este mântuire: căci nu este sub cer niciun alt Nume dat oamenilor în care trebuie sa fim mântuiți.”

O învățătură pentru noi astăzi este că toate lucrurile care se întâmplă în viața noastră și care noi le credem rele, Dumnezeu face să lucreze spre binele nostru, spre mântuire.
Rom 8:28. De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său.

4. Faptul ca avem parte de mântuire în Hristos trebuie să ne îndemne la smerenie și o trăire în sfințenie. vers 16-21

Adevărul acesta este motivat de imaginea plămădelii (aluatului) făcute din roade sfinte, a măslinului sfânt și a ramurilor care sunt sfinte prin rădăcina și grăsimea măslinului, iar aceasta trebuie să îndemne pe cei mântuiți dintre neamuri la teama, smerenie și trăire în sfințenie.

O învățătură pentru noi astăzi, este că noi neamurile care am fost mântuiți, avem parte de Har prin Hristos Isus, aceasta trebuie să ne îndemne la o viață trăită în smerenie și sfințenie.
Evei 12:25. Luaţi seama ca nu cumva să nu voiţi să ascultaţi pe Cel ce vă vorbeşte! Căci, dacă n-au scăpat cei ce n-au vrut să asculte pe Cel ce vorbea pe pământ, cu atât mai mult nu vom scăpa noi, dacă ne întoarcem de la Cel ce vorbeşte din ceruri,

5. Bunătatea lui Dumnezeu arătată prin altoirea în Hristos trebuie să ne îndemne la rămânerea în Hristos, altfel putem ajunge afară din El. Vers 22-24

O învățătură pentru noi astăzi, este că Harul lui Dumnezeu nu poate să fie călcat în picioare, cine se leapădă de Hristos, prin orice fel, riscă să ajungă lepădat.
Matei 10:32. De aceea, pe oricine Mă va mărturisi înaintea oamenilor îl voi mărturisi şi Eu înaintea Tatălui Meu care este în ceruri; 33. dar de oricine se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, Mă voi lepăda şi Eu înaintea Tatălui Meu care este în ceruri.

Interpretarea lecției
Dumnezeu n-a lepădat pe Israel, o rămășiță din popor are parte de Mântuirea prin Hristos, căderea lui Israel a întors-o Dumnezeu spre Mântuirea neamurilor, acest Har trebuie să ne îndemne la smerenie, sfințenie și rămânerea în Hristos, altfel putem avea și noi, cei mântuiți dintre neamuri, parte de cădere, împietrire și lepădare.

Aplicarea lecției
Noi cei din Biserica de astăzi, trebuie să învățăm din căderea lui Israel, că viața de credință nu-i o joacă, ci necesită seriozitate. Răul căderii lui Israel l-a întors Domnul spre mântuirea noastră a celor dintre neamuri și a unei rămășițe dintre evrei, aceasta însă trebuie să ne îndemne la o credință arătată prin trăirea noastră în frică, sfințenie și ascultare de El, știind că Dumnezeul nostru este „un foc mistuitor”.

Întrebări

1. Este lepădat poporul Israel și ce implică căderea lui?
2. Prin ce este prezent Harul lui Dumnezeu în
Israel astăzi?
3. Ce implică mântuirea noastră ca neamuri în contextul necredinței lui
Israel?
4. Cum să ne comportăm vizavi de bunătatea arătată de Dumnezeu prin darul mântuirii?

Simion Ioanăș

Cele mai recente resurse scrise - Predici scrise

Pilda celui care s-a ridicat după durere
Pilda celui care s-a ridicat după durere Era odată un copil care, într-o zi, a simțit o durere puternică la picior. Pentru o clipă, lumea parcă s-a oprit. Îi era atât de rău, încât simțea că puterile... Citeste mai mult >>
Pilda copilului și chipul mânios
Pilda copilului și chipul mânios Era odată un copil care, atunci când făcea o greșeală, nu se temea doar de greșeala lui, ci și de ceea ce putea urma. Uneori, peste el veneau cuvinte grele și mânie. A... Citeste mai mult >>
Pilda glasului care aștepta
Pilda glasului care aștepta Era odată un copil care avea multe lucruri în inimă. Nu voia averi și nici lucruri mari. Voia doar să fie auzit de mama lui. De multe ori, se apropia și spunea: — Mamă, pot... Citeste mai mult >>
Pilda lucrului luat fără întrebare
Pilda lucrului luat fără întrebare Era odată un om care păstra cu grijă un lucru de preț. Nu pentru că era mare sau scump, ci pentru că îi aparținea și însemna ceva pentru el. Într-o zi, cineva apropi... Citeste mai mult >>
Pilda omului de peste drum
Pilda omului de peste drum Era odată un om care locuia chiar peste drum de casa unui tânăr. Se vedeau uneori de la distanță, dar între ei se așezase o tăcere pe care nimeni nu știa cum să o rupă. Omul... Citeste mai mult >>
Pilda dreptului care nu era ascultat
Pilda dreptului care nu era ascultat Era odată un om drept, care încerca să meargă pe calea cea bună. Nu cerea bogății și nici laude. Își dorea doar să fie ascultat atunci când sufletul îi era greu. C... Citeste mai mult >>
Pilda unei zile tainice
Pilda unei zile tainice Într-o zi, Dumnezeu a aprins o lumină, nu pe cer, ci-ntr-un suflet de copil, și i-a șoptit: „Nu te teme de drum, Eu voi fi cu tine, pas cu pas, umil.” Au trecut ani, ca frunzel... Citeste mai mult >>
Căutați pe Domnul, câtă vreme se poate găsi!
Căutați pe Domnul câtă vreme se poate găsi! Isaia 55:6-11 „Căutați pe Domnul câtă vreme se poate găsi; chemați-L, câtă vreme este aproape. Să se lase cel rău de calea lui, și omul nelegiuit să se l... Citeste mai mult >>
Învierea,Înălțarea și A Doua Venire
Învierea, Înălțarea și A Doua Venire În zorii unei zile sfinte, femeile au mers la mormântul lui Isus, ducând cu ele mir. Spre uimirea lor, piatra de la intrarea mormântului era dată la o parte, iar m... Citeste mai mult >>
Motivația Zilei
Dumnezeu este bun și milostiv. El este cu noi mereu. El are un plan pentru noi. Nu te mai plânge că ești singur, că ești în depresie și toate acele lucruri. Tu ai nevoie de Dumnezeu în viața ta. Roagă... Citeste mai mult >>