text Predici scrise

Harul

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Curtis Pugh si Raul Enyedi
e. Harul nu trebuie confundat cu bunătatea lui Dumnezeu faţă de întreaga sa creaţie. Matei 5:45 „ca să fiţi fii ai Tatălui vostru care este în ceruri; căci El face să răsară soarele Său peste cei răi şi peste cei buni, şi dă ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi.”
f. Harul nu este o ofertă, ci mai degrabă este calea prin care Dumnezeu acţionează sau operează în relaţiile cu poporul Său. Nu putem sublinia aceasta suficient! Dumnezeu nu doar face ca harul să fie disponibil oamenilor, El operează conform principiilor harului Său şi dă harul Său (favorul nemeritat) aleşilor Săi fără a ţine cont de ce sunt ei, ce au făcut sau vor face în viitor.
Harul nu este reacţia lui Dumnezeu la păcatul lui Adam – adică Dumnezeu nu a venit cu ideea de har ca un fel de „plan B” după ce a fost surprins de căderea lui Adam. Harul lui Dumnezeu către poporul Lui nu începe cu mântuirea lor, sau în primul moment al credinţei lor, ci acesta a fost planul Său veşnic pentru aleşii Lui. Efeseni 1:4 „În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără prihană înaintea Lui…”
Definiţia harului: „favorul nemeritat arătat de Dumnezeu oamenilor”Natura harului pretinde ca acesta nu poate fi meritat-aceasta inseamna ca nu se poate face nimic penttru a se obtine har,a mentine harul sau a ramane intr-o stare de har-Romani11:6:Si daca este prin har ,atunci nu mai ese prin fapte;altminterea harul nu ar mai fii har.Si daca este prin fapte , nu mai este prin har ;altminterea ,fapta n-ar mai fi fapta.

Cele mai recente resurse scrise - Predici scrise

Pilda celui care s-a ridicat după durere
Pilda celui care s-a ridicat după durere Era odată un copil care, într-o zi, a simțit o durere puternică la picior. Pentru o clipă, lumea parcă s-a oprit. Îi era atât de rău, încât simțea că puterile... Citeste mai mult >>
Pilda copilului și chipul mânios
Pilda copilului și chipul mânios Era odată un copil care, atunci când făcea o greșeală, nu se temea doar de greșeala lui, ci și de ceea ce putea urma. Uneori, peste el veneau cuvinte grele și mânie. A... Citeste mai mult >>
Pilda glasului care aștepta
Pilda glasului care aștepta Era odată un copil care avea multe lucruri în inimă. Nu voia averi și nici lucruri mari. Voia doar să fie auzit de mama lui. De multe ori, se apropia și spunea: — Mamă, pot... Citeste mai mult >>
Pilda lucrului luat fără întrebare
Pilda lucrului luat fără întrebare Era odată un om care păstra cu grijă un lucru de preț. Nu pentru că era mare sau scump, ci pentru că îi aparținea și însemna ceva pentru el. Într-o zi, cineva apropi... Citeste mai mult >>
Pilda omului de peste drum
Pilda omului de peste drum Era odată un om care locuia chiar peste drum de casa unui tânăr. Se vedeau uneori de la distanță, dar între ei se așezase o tăcere pe care nimeni nu știa cum să o rupă. Omul... Citeste mai mult >>
Pilda dreptului care nu era ascultat
Pilda dreptului care nu era ascultat Era odată un om drept, care încerca să meargă pe calea cea bună. Nu cerea bogății și nici laude. Își dorea doar să fie ascultat atunci când sufletul îi era greu. C... Citeste mai mult >>
Pilda unei zile tainice
Pilda unei zile tainice Într-o zi, Dumnezeu a aprins o lumină, nu pe cer, ci-ntr-un suflet de copil, și i-a șoptit: „Nu te teme de drum, Eu voi fi cu tine, pas cu pas, umil.” Au trecut ani, ca frunzel... Citeste mai mult >>
Căutați pe Domnul, câtă vreme se poate găsi!
Căutați pe Domnul câtă vreme se poate găsi! Isaia 55:6-11 „Căutați pe Domnul câtă vreme se poate găsi; chemați-L, câtă vreme este aproape. Să se lase cel rău de calea lui, și omul nelegiuit să se l... Citeste mai mult >>
Învierea,Înălțarea și A Doua Venire
Învierea, Înălțarea și A Doua Venire În zorii unei zile sfinte, femeile au mers la mormântul lui Isus, ducând cu ele mir. Spre uimirea lor, piatra de la intrarea mormântului era dată la o parte, iar m... Citeste mai mult >>
Motivația Zilei
Dumnezeu este bun și milostiv. El este cu noi mereu. El are un plan pentru noi. Nu te mai plânge că ești singur, că ești în depresie și toate acele lucruri. Tu ai nevoie de Dumnezeu în viața ta. Roagă... Citeste mai mult >>