Forma de conducere a bisericii-Congregationala

Fiecare biserică nou testamentală este o democraţie sub Hristos, Capul (Fapte 1:26; 6:5; 15:22). Aceasta înseamnă că orice membru, tânăr sau bătrân, bărbat sau femeie, bogat sau sărac, educat sau needucat, liber sau rob, nu contează, fiecare membru are o voce egală în determinarea a ceea ce biserica face sau nu. Este greşit ca o persoană să caute să conducă biserica (3 Ioan vs. 9-11). O biserică nou testamentală nu are ca şi cap un dictator. Puterea dictatorială poate fi deţinută de un singur om, de vreun comitet sau de vreu alt fel de conducere. Uneori un om bogat poate încerca să fie capul bisericii. Bisericile lui Hristos nu au asemenea dictatori ca şi cap. Nici chiar apostolii nu au fost dictatori sau conducători absoluţi (2 Cor. 1:24, „Nu că stăpânim peste credinţa voastră...,” BIBLIA, TRADUCERE LITERALĂ NOUĂ, Bucureşti 2001 după Biblia Cornilescu 1931) şi nici slujitorii bisericilor nou testamentale nu sunt aşa.
Isus şi-a învăţat biserica că toţi sunt egali. Aceasta este valabil în bisericile lui Hristos şi astăzi. Fiecare poate avea diferite daruri şi de aceea diferite responsabilităţi, dar cu toţii sunt egali. Toţi membrii sunt „fraţi.” Titluri ca „doctor,” „reverend,” „părinte,” „mitropolit,” „patriarh” şi altele de acelaşi fel sunt rele fiindcă distrug egalitatea (Mat.23:8). Astfel de termeni nu ar trebui folosiţi nici chiar în glumă. Toţi membrii aflaţi în părtăşie cu o biserică nou testamentală au un vot egal. Acel vot trebuie folosit în adunări generale, în chemarea unui păstor sau în destituirea unui păstor pentru o cauză dreaptă, în alegerea diaconilor, în determinarea acelora care vor fi primiţi ca membrii în biserică, în excluderea sau restaurarea membrilor care a fost neascultători, etc. (Fapte 1:15-26; 6:1-6). Păstorii, diaconii sau alte grupuri dintr-o „biserică” ce răpesc drepturile democratice ale membrilor sunt nişte hoţi şi dacă nu se pocăiesc public şi cu adevărat ar trebui excluşi din biserică. Lucrătorii din biserică trebuie să fie slujitori (Mat. 20:25-27; 2 Cor. 4:5; Ef. 6:6; 1 Cor. 9:19). Ei nu trebuie să fie domni, şi nici nu trebuie să fie trataţi astfel (1 Pet. 5:3). Nici chiar apostolii nu au fost priviţi ca fiind domni peste fraţi (2 Cor. 1:24, Idem).
Tipul nou testamental de biserică nu este o „republică.” O „republică” este o formă de guvernământ unde membrii aleg un grup restrâns din mijlocul lor iar aceştia iau deciziile. Tipul nou testamental de biserică nu este nici „oligarhie.” O „oligarhie” este o conducere în care puterea se află în mâna câtorva, probabil într-un comitet care îşi alege succesorii pentru a-şi perpetua propria-i existenţă. Nici unul din aceste feluri de conducere nu se găsesc în Noul Testament. Simplu, democraţia tuturor membrilor este felul de conducere al tipului nou testamental de biserică. Astfel, puterea nu este în mâna câtorva. Este adevărat că „puterea corupe iar puterea absolută corupe în mod absolut.” Democraţia pură este cea mai bună pază împotriva corupţiei!
Pavel a scris în Romani 12:17 că noi trebuie să „...urmărim ce este bine înaintea tuturor oamenilor” („...îngrijind de ceea ce este bine înaintea tuturor oamenilor,” Idem). În lumina acestui verset, întrunirile secrete ale congregaţiei sau ale unei părţi a ei sunt văzute ca fiind contrare cu învăţătura Cuvântului lui Dumnezeu şi nu ar trebui permise. Noul Testament indică faptul că necredincioşii erau admişi la întrunirile bisericilor în zilele apostolilor (vezi 1 Cor. 14:23, 24 de exemplu). Pavel a mărturisit că lucrarea lui Hristos şi prima Sa biserică au fost publice pentru ca toţi să le poată vedea (Fapte 26:26). De ce să credem că este necesar să operăm diferit de felul în care a operat Domnul nostru şi prima Sa biserică?
Cu siguranţă, orice biserică ce nu practică cu adevărat conducerea congregaţională în treburile ei nu este tipul de biserică al Noului Testament. Bisericile lui Hristos au o conducere democratică, congregaţională a bisericii. Orice este în plus sau în minus este fără bază scripturală.