"Experimentarea prezenței lui Dumnezeu"-predica scrisa

Categorie: Predici scrise

Printre întrebările care mi s-au adresat, în mod frecvent, pe parcursul lucrării mele pastorale, în special de către cei tineri în credință, au fost și acestea: Cum pot să-mi dau seama de realitatea prezenței lui Dumnezeu, în viața mea? Ar trebui să simt ceva special? Dar dacă nu simt nimic? Este ceva în neregulă cu mine?

Iată o problemă reală, cu care se confruntă mulți creștini, dealtfel sinceri în relația lor cu Dumnezeu.

Această problemă este cu atât mai acută, cu cât lumea postmodernâ, în care trăim, a intrat într-o eră, în care factorul emoțional este mai important decât cel rațional.

Încă din capul locului, trebuie să afirmăm faptul că, există o singură cale către Dumnezeu: Domnul Isus Cristos. ,,Isus i-a zis: „Eu sunt Calea, Adevărul și Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.” (Ioan 14:6)

Fără lucrarea de mântuire și mijlocire a Domnului Isus, noi suntem morți față de Dumnezeu și nu avem nici o speranță, în a experimenta prezența Sa.

Prin urmare, dacă cineva are dificultăți majore în a percepe prezența lui Dumnezeu, primul lucru pe care ar trebui să-l facă, este să se verifice foarte sincer, dacă a fost adus la viață împreună cu Cristos, în urma pocăinței de păcat și credinței în Evanghelie.

O minte întunecată de diavolul și orbită de păcat nu va putea percepe niciodată prezența lui Dumnezeu.

Procesul apropierii de Dumnezeu începe cu ,,Metanoia”, o lucrare a Duhului Sfânt prin Cuvântul Evangheliei. Dar Duhul conlucrează cu biserica în aceste direcții. El iluminează mințile oamenilor, ca urmare a rugăciunilor bisericii, prin Cuvântul predicat. (Efeseni 1:17-19, Romani 1:16-17)

Propovăduirea Evangheliei și rugăciunea sunt principalele mijloace prin care biserica îi poate ajuta pe necredincioși să ajungă în contact cu prezența lui Dumnezeu.

Experiența practică ne arată că există posibilitatea ca cineva să fie născut din nou și totuși să aibă dificultăți în a conștientiza, sau percepe prezența lui Dumnezeu.

Ei bine: Cum putem să experimentăm prezența lui Dumnezeu, în viața noastră? În cele ce urmează, doresc să împărtășesc, cu smerenie, câteva gânduri pe care le-am găsit în Cuvântul lui Dumnezeu.

1. Experimentarea prezenței lui Dumnezeu este DOBÂNDITĂ prin credință, nu prin simțuri.

,,Și fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este și că răsplătește pe cei ce-L caută.” (Evrei 11:6)

Trebuie să recunoaștem, că senzualismul societății în care trăim, ne-a afectat, într-o anumită măsură, și percepția asupra modului în care putem interacționa cu prezența lui Dumnezeu, și implicit a închinării. Din dorința de a fi relevanți, am adoptat anumite modele de închinare sentimentaliste, și am început să discutăm despre relația cu Dumnezeu în termenii auzului, văzului, atingerii, mai mult decât în termenii credinței. Este adevărat faptul că uneori Îl simțim pe Dumnezeu atât de aproape, încât avem senzația că Îl atingem. Dar care este realitatea atunci când sentimentele noastre sunt diametral opuse? Sentimentalismul în relația cu Dumnezeu, riscă să producă o spiritualitate de duminica, sau de vremuri bune, fără puterea de a o extinde în viața privată, pe tot parcursul săptămânii, sau în mijlocul crizelor și necazurilor vieții.

Noi umblăm prin credință, nu prin vedere. Credem că Dumnezeu este prezent în viața noastră chiar și atunci când ne simțim abandonați. Ne bucurăm de valoarea pe care o avem în ochii Lui chiar și atunci când ne vedem fără nici o semnificație.  Proclamăm biruința Sa în viața noastră chiar și atunci când ne simțim înfrânți, pornim la lucru bazându-ne pe resursele Sale inepuizabile chiar și atunci când nu avem nimic. Acest raționament nu se numește iluzie, nici măcar gândire pozitivă, ci ancorare într-o realitate cu mult mai solidă decât cea senzorială, și anume realitatea prezenței lui Dumnezeu, care este acolo de fiecare dată, chiar dacă nu-L vedem.

Cât încă trăim în trup, singura modalitate de a ne apropia de Dumnezeu este: prin credință. Nu prin vedere, nu prin simțuri, ci de multe ori în ciuda acestora. Avem promisiunea că într-o zi Îl vom vedea față în față, și tânjim după acea zi, însă până atunci trebuie să credem.

Credința, presupune subordonarea întregii ființe la realitatea de nezguduit a Cuvântului lui Dumnezeu, o ancorare a minții, sentimentelor și voinței în universul revelat în Scripturi. (Romani 10:17) A experimenta prezența lui Dumnezeu, prin credință, presupune a-L cunoaște tot mai mult pe Dumnezeul Scripturilor,  a ne lăsa copleșiți de uimire și teamă sfântă, datorită măreției Sale, în fiecare celulă a ființei noastre, și a ne raporta întreaga viață la prezența și voia Sa.

În Psalmul 139 David ne oferă un model de credință în Dumnezeul care:

-ne analizează viața în cele mai mici amănunte (v1)

-ne observă fiecare mișcare (v2)

-ne pătrunde gândurile, de departe (v2)

-ne cunoaște toate scopurile vieții (v3)

-ne cunoaște cuvintele, înainte de a le rosti (v4)

-ne înconjoară cu prezența Sa și ne acoperă cu mâna Sa (v5)

-este mai presus de capacitatea de înțelegere a minții noastre (v6)

-nu ne putem ascunde de El, n-avem cum să-L evităm, nu-L putem ignora, înșela și nici surprinde. Este cu un pas înaintea noastră de fiecare dată. (v7-12)

-a avut în fața Lui desfășurarea întregii noastre vieți, înainte ca să ne naștem. (v12-16)

Ei bine, în fața unui astfel de Dumnezeu, nu putem reacționa, decât ca David: lăsându-ne copleșiți de vastitatea măreției Sale nepătrunse (v17-18), izbucnind în laudă și închinare (v14), proclamându-L în mijlocul unei lumi care nu-L recunoaște (v19-22) și supunându-ne cercetării Sale întreaga noastră viață (v23-24).

2. Experimentarea prezenței lui Dumnezeu este DOVEDITĂ prin trăirea religiozității ,,în ascuns” la fel ca și în public.

Aș dori să privim puțin la Matei 6: 1-6, și 16-18, din care, din motive de spațiu, voi cita doar versetul 6: ,,…Ci tu, când te rogi, intră în odăiţa ta, încuie-ţi ușa și roagă-te Tatălui tău, care este în ascuns; și Tatăl tău, care vede în ascuns, îţi va răsplăti.”

Discutând despre spiritualitatea ucenicului, manifestată prin post, rugăciune și milostenie, Domnul Isus prezintă trei adevăruri esențiale despre Dumnezeu:

1. Dumnezeu este prezent în ascuns. (adică acolo unde noi zicem că suntem singuri.)

2. Dumnezeu vede în ascuns. (acolo unde noi credem că nu ne vede nimeni.)

3. Dumnezeu răsplătește în ascuns. (adică El răsplătește comportamentul pe care îl avem în ascuns.)

Întrebarea la care aș dori să găsim un răspuns, în cele ce urmează, este următoarea: Oare cum am putea demonstra, cel mai bine, credința în atotprezența lui Dumnezeu, manifestată și în viața noastră?  Care ar putea fi cea mai clară dovadă a faptului că percepem prezența lui Dumnezeu și că o experimentăm personal? Răspunsul textului biblic citat este evident: printr-o trăire atentă și curată, atunci când nu ne vede nimeni, la fel ca și în public. Trăirea religiozității în fața ochilor lui Dumnezeu, nu doar de ochii lumii.

Duplicitatea în comportament, nu este altceva decât manifestarea necredinței în atotprezența și atotștiința lui Dumnezeu. O trăire diferită ,,în ascuns” de cea ,,în public” se numește ipocrizie și demonstrează lipsa de percepție spirituală a realității prezenței lui Dumnezeu. Ipocritul nu-L cunoaște pe Dumnezeu și nu are nimic a face cu prezența Sa, ci doar cu oamenii pe care dorește să-i impresioneze. Religiozitatea fățarnicului nu poate depăși cadrul social în care se mișcă, nu are nimic spiritual în ea, deoarece fățărnicia este o negare a prezenței lui Dumnezeu.

Deci: iată un păcat mai grav decât crima și curvia. La aceasta s-a referit Domnul Isus, când s-a adresat fariseilor: „Adevărat vă spun că vameșii și curvele merg înaintea voastră în Împărăţia lui Dumnezeu.” (Matei 21:31)

3. Experimentarea prezenței lui Dumnezeu, este DETERMINANTĂ în ce privește lucrarea.

În măsura în care ne aliniem tot mai mult: mintea, sentimentele și voința, revelației lui Dumnezeu, din Scripturi, El va deveni din ce în ce mai real în viața noastră. Profunzimea relației noastre cu Dumnezeu depinde de profunzimea percepției prezenței Sale în noi.

Evrei 11 prezintă o serie de oameni ai lui Dumnezeu, din perioada Vechiului Testament, care și-au trăit viața în prezența lui Dumnezeu, prin credință, în cele mai critice împrejurări posibile. Dumnezeu le-a onorat credința, li s-a descoperit, din ce în ce mai mult, le-a făcut viața înfloritoare și a realizat prin ei lucrări și minuni nemaiauzite.

Iosif a decis să trăiască curat, ,,în ascuns”, în Egipt, departe de ochii familiei, dar în prezența ochilor lui Dumnezeu, într-o vreme în care, probabil, tot ce ,,simțea” era durerea despărțirii de casă. Dumnezeu n-a rămas dator. Și-a făcut simțită prezența în viața lui, i-a dat izbândă în tot ce făcea, i-a umplut inima de bucurie, chiar și în închisoare, l-a ridicat în fruntea țării, i-a dat înțelepciune și descoperire supranaturală, a salvat prin el popoare, iar spicele și vacile din tâlcuirea lui, au fost descoperite, de către arheologia modernă, chiar și pe monezile egiptene.

Moise, într-o vreme în care Egiptul îi oferea mari satisfacții și îi făcea mari promisiuni, a decis să treacă de partea lui Dumnezeu. Dumnezeu n-a rămas dator. I s-a descoperit în mod treptat, de la rugul aprins și până a vorbit cu el gură către gură, cum n-a mai procedat cu nici un alt pământean. A făcut din el un mijlocitor al legământului Vechi-Testamental și a realizat prin viața lui minuni unice în istoria poporului Evreu.

Daniel a hotărât să trăiască curat, în prezența lui Dumnezeu chiar și în Babilon, fiind dispus să mănânce doar zarzavaturi decât să-L supere pe Dumnezeu, iar mai apoi să fie mâncat de lei decât să renunțe la intimitatea sa cu Domnul. Nici nu-i de mirare că a fost vizitat de Cristos.

În concluzie:

Acum este timpul nostru.

Câteva întrebări de final pentru meditație: Ce fel de Dumnezeu avem? Cum arată Dumnezeul cu care umblăm în fiecare zi? Este acesta Dumnezeul Scripturilor, sau ne amăgim singuri? Ce a făcut Dumnezeu în și prin noi până acum? Câți oameni au văzut slava și lucrarea Sa minunată, în viața noastră, până în momentul de față? Ce ar trebui să se schimbe în noi, pentru ca umblarea noastră cu Dumnezeu să fie mai reală și mai profundă?

sursa: https://predicipredici.wordpress.com/