Epistola catre Romani - Capitolul XIV

CAPITOLUL 14

Romani 14:1 – 15:7 se ocupa de problema parerilor indoielnice in viata crestina si ce sa facem cand crestinii nu cad de acord asupra unor practice personale. Pavel incepe prin a recunoaste ca in fiecare biserica sunt unii crestini maturi si altii mai slabi in credinta si caste posibil ca intre ei sa se nasca unele dezacorduri cu privire la viata crestina. Crestinul obisniut cu Legea va fi desigur inclinat spre a considera unele zile mai sfinta decat altele, un regim alimentar mai strict, dupa modelul vechi-testamental. Pe de alta parte crestinul venit dintre Neamuri, care nu are aceleasi valori culturale, ar putea abuza de slobozenia crestina si sa fie o pricina de poticnire pentru fratii lor dintre evrei. O conceptie gresita care circula pana si astazi este aceea ca un regim alimentar strict si o observare a unor zile este o dovada de spiritualitate, dar Pavel arata tocmai contrariul; Numai crestinul care este matur in credinta recunoaste adevarurile gasite in Coloseni 2:19-23.
Apostolul nu da o lista de reguli care trebuiesc respectate ci mai degraba ne pune inainte sase principii care pot fi aplicate de fiecare in parte in orcare stagiu al cresterii sale spirituale s-ar gasi. Vom prezenta aceste principii sub forma unor intrebari.

I. Sunt eu pe deplin incredintat ? (14:1-5)

Crestinul adevarat nu isi traieste viata ghidat de emotii ci calauzit de principii sanatoase care sunt rezultatul unei vieti de rugaciune si studierea Cuvantului. Daca fiecare am actiona bazati pe incredintarea care vine din principii sanatoase ar fi mai putine dezacorduri. Cineva spunea ca opiniile trebuiesc sustinute, pe cand incredintarile sunt cele care ne sustin. Cel care este mai tare in credinta nu trebuie sa-l dispretuiasca pe cel mai slab, dar tot asa nici cel care este mai slab nu trebuie sa-l judece pe celalalt pentru slobozenia sa. Dumnezu i-a primit pe amandoi in Cristos tot la fel ei trebuie sa se accepte unul pe altul. Cel care conduce vietile noastre este Cuvantul nu opiniile sau judecatile omenesti. Cel matur in credinta stie cum trebuie se se poarte si incredintarea aceasta ii controleaza trairea.

II. Fac eu aceasta pentru Domnul ? ( 14:6-9)

Expresia "vreau sa-mi traiesc viata" nu este o expresie demna de un crestin, pentru ca noi fie ca traim fie ca murim suntem ai Domnului. El este Domnul si noi trebuie sa traim asa cum Ii place Lui. De cele mai multe ori cei care ao unele practice indoielnice in viata lor nu pot sa raspunda afirmativ la aceasta intrebare pentru ca de fapt ei fac aceasta pentru placerea lor egoista si nu pentru Domnul. Cei care observa unele zile ca fiind speciale pentru Domnul sunt primiti de El si nu trebuie sa-i judecam. Este intre ei si Domnul pe care il slujesc.

III. Va trece testul scaunului de judecata ? ( 14:10-12)

Noi nu avem dreptul sa judecam pe fratele nostru pentru ca faptele noastre ale tuturor vor fi infatisate la scaunul de judecata a lui Cristos – a nu se confunda cu judecata de la Tronul Alb din Apocalipsa 20:11 -15. Acesta prima judecata este judecata rasplatirii crestinului dupa ce Bserica va fi chemata acasa (2Cor. 5:10; 1Cor.3:10 in jos). Noi nu vom fi responsabili de viata fratelui nostru deci nu avem dreptul sa-l judecam ci in dragoste sa-l acceptam dupa cum si noi am suntem acceptati de Cristos. Si este de inteles ca orice crestin doreste ca viata lui sa treaca de testul scaunului de judecata si sa isi primeasca resplatirea pentru Gloria Mantuitorului.

IV. Sunt eu o piatra de poticnire pentru altii ? (14:13-21)

Totusi exista ceva ce putem sa judecam : ne putem judeca pe noi insine ca nu cumva sa abuzam de slobozenia noastra in Cristos si sa fim piatra de poticnire pentru altii. Nimic nu este necurat in sine, dar unele practici si obiceiuri pot fi considerate necurate de catre altii. De aceea, daca noi in mod deliberat, facem ceva care il poate face pe fratele nostru sa pacatuiasca noi nu mai traim in dragoste.
Este un lucru grav sa faci pe un altul sa pacatuiasca si Domnul Isus a exprimat aceasta in Marcu 9:33-50. Crestinul care tine la practicile sale indoielnice si, prin aceasta, face pe fratele sau sa pacatuiasca, nesocoteste pretul platit de Cristos la cruce. De altfel viata crestina nu este "mancare sau bautura" (sau orice altceva de felul acesta) ci este neprihanire, pace si bucurie care toate acestea vin din Duhul Sfant. Scopul fiecaruia trebuie sa fie edificarea celuilalt in dragoste si nu satisfacerea personala. 1 Cor. 10:23 spune ca toate lucrurile sunt ingaduite pentru cel ce crede pantru ca nu traieste sub Lege ci sub har, dar nu toate duc la zidirea noastra proprie sau a fratilor nostri. (compara 1Cor. 8). Cuvantul "a nimici" din Romani 14:15 se mai poate traduce si "a darama". Cata lipsa de dragoste ar putea avea cineva ca sa darame viata spirituala a fratelui sau pentru o mancare. Mancarea respectiva poate fi ingaduita dar motivatia sa nu vine din legea dragostei.

VI. Am vreo indoiala ? (14:22-23)

Aceste doua versete scot in evidenta principiul urmator : Viata crestinului este intre el si Dumnezeu si trebuie sa fie sigur ca totdeauna actioneaza dupa voia Lui. Daca are indoiele cu privire la vreo fapta sau alta atunci el nu mai poate experimenta bucuria si pacea. Cuvantul "osandit" din v.23 nu are nimic a face cu pedeapsa vesnica ci mai degraba ar putea fi tradus prin "acuzat". Acesta se intampla cu orice crestin care actioneaza din indoiala, constiinta lui il acuza si insasi faptul ca "vocea lui Dumnezeu in noi", constiinta il acuza, se face vinovat de pacat. Nimeni nu mananca o mancare care stie ca este otravita si totusi de multe ori ne hranim spiritele cu lucruri indoielnice.

VI. Imi plac mie insumi sau altora ? (15:1-7)

Desi sunt parte din capitolul 15, aceste versete se leaga mai bine de capitolul 14. Cel care este mai tare in credinta trebuie sa-l sufere pe cel mai slab si facand aceasta sa caute sa-l zideasca in credinta. Prin aceasta urmam exemplul Domnului Isus. Citatul din Ps.69: 9 se aplica atat la El cat si la noi pentru ca tot ceea ce este scris in Scriptura este spre folosul si invatatura noastra pentru ca, de data aceasta, nu mangaierea ci rabdarea pe care o dau scripturile sa ne intareasca nadejdea.
Noi trebuie sa avem aceleasi simtaminte unii fata de altii sa ne ajutam in zidirea noastra a fiecaruia si sa ne acceptam unul pe celalalt dupa cum noi am fost acceptati de Dumnezeu, in Cristos, aceasta aduce slava lui Dumnezeu. Biserica locala poate sa aseze unele standarde dar nu in contraventie cu Cuvantul lui Dumnezeu si numai dintr-o motivatie de zidire si nu de divizare.


Stefan Tohatan MTh
[email protected]