Epistola catre Romani - Capitolul VIII

CAPITOLUL 8

Acest capitol este apogeul sectiunii care trateaza subiectul "Sfintirea" (cap.6-8) si aduce lamuririle necesare la intrebarile care ar putea fi ridicate cu privire la Lege si Fire. Elementul dominant al acestui capitol este Duhul Sfant, prin care noi biruim firea pamanteasca si traim o viata crestina roditoare spre slava lui Dumnezeu. In cele ce urmeaza vom diviza acest capitol in trei parti, definite de trei fraze : nici o osandire; nici o datorie; nici o despartire.

I. Nici o osandire : Duhul si Legea (8:1-4)

Aceste versete sunt de fapt o concluzie la subiectului tratat in cap. 7. De mentionat este faptul ca Pavel nu trateaza problema mantuirii in capitolul 7 ci mai degraba agonia credinciosului, care vrea sa faca binele si care traieste in acest trup de moarte. Cum poate un Dummnezeu sfant sa primeasca ceea ce noi facem, cand stim ca "nimic bun " nu locuieste in noi? Concluzia finala, logica, ar fi ca El sa osandeasca toate gandurile si faptele noastre! Insa, acum nu mai este nici o condamnare, pentru ca Duhul Sfant care locuieste in noi, implineste neprihanirea Legii in viata noastra. Legea nu ne mai poate condamna, pentru ca noi suntem morti fata de ea. Dumnezeu nu ne mai osandeste, pentru ca Duhul Sfant ne da puterea de a "trai dupa indemnurile Duhului", implinind astfel in viata noastra cerintele sfinte ale lui Dumnezeu.
Ce mareata implinire este atunci cand ne dam seama ca, in calitate de copii ai lui Dumnezeu, nu mai suntem sub robia Legii, si ca Dumnezeu nu doreste de la noi fapte bune, facute prin eforturile noastre carnale si ca acum nu mai este nici o osandire deasupra capetelor noastre caci, prin plinatatea Duhului care locuieste in noi, suntem facuti neprihaniti si placuti lui Dumnezeu. Ce mantuire minunata ni s-a dat! " Ramaneti dar tari si nu va plecati iarasi sub jugul robiei" (Galateni 5:1).

II. Nici o datorie : Duhul si firea (8:5-17)

Paradoxul este ca oricare crestin poate, la alegerea lui, sa incline in doua diferite directii: poate sa incline inspre lucrurile firii, devenind astfel un crestin firesc, ceea ce rezulta in vrasmasie cu Dumnezeu, ori poate sa incline spre lucrurile Duhului sa devina un crestin spiritual si sa se bucure de viata si pace. Mintea fireasca nu poate sa se faca placuta lui Dumnezeu, singurul care poate face aceasta este Duhul care lucreaza prin noi si in noi.
Crestinul nu mai are nici o datorie fata de fire: " Asadar, fratilor, noi nu mai datoram nimic firii pamantesti, ca sa traim dupa indemnurile ei" (v.12). Obligatia noastra este numai catre Duhul Sfant. El este acela care ne-a dovedit vinovati si ne-a aratat nevoia de un Mantuitor. Prin Duhul am primit credinta care duce la mantuire, prin El am fost nascuti la o viata noua, El este cel care marturiseste mereu ca suntem copii ai lui Dumnezeu; toate acestea le datoram Duhului. Cristos ne-a iubit atat de mult incat a murit pentru noi, Duhul ne iubeste atat de mult incat traieste in noi. Zilnic ne rabda rautatea si egoismul nostru, zilnic este intristat de pacatul nostru si totusi continua sa ne iubeasca si ramane in noi ca o arvuna si ca un sigil al lui Dumnezeu (2Cor. 1:22). Daca cineva nu are Duhul lui Dumnezeu locuind in el, acea persoana nu este copilul lui Dumnezeu.
Duhul Sfant este numit si "Duhul infierii"(v.15) . Viata dupa indemnurile firii, la fel ca si supunerea fata de Lege, inseamna robie, dar Duhul ne conduce spre o viata de libertate si biruinta in Cristos. Aceasta libertate pentru credincios nu inseamna ca acum putem face ce vrem, (aceasta este poate cea mai rea forma de robie). Dimpotriva, libertatea in Duhul, inseamna eliberare de sub lege si de sub fire, pentru ca sa fim placuti lui Dumnezeu si sa devenim ceea ce El vrea ca noi sa fim. "Infierea" in N.T. nu poate fi comparata cu o infiere obisnuita in zilele noastre: a face pe un copil membru legal al unei alte familii decat cea naturala. Termenul grecesc folosit de apostol, se poate traduce ca "numire de fiu" si exprima luarea unui copil (de obicei minor) care putea fi din interiorul familiei sau din afara ei si instituirea lui ca mostenitor de drept. Fiecare credincios este, prin nasterea in familia lui Dumnezeu, copilul lui Dumnezeu, insa prin acest act al Infierii noi suntem numiti mostenitori, mostenitori impreuna cu Cristos asa incat El nu poate sa-Si primeasca mostenirea pana cand si noi suntem acolo ca sa o impartim impreuna cu El ! Multumiri fie aduse lui Dumnezeu ca noi nu mai datoram nimic firii pamantesti ci, dimpotriva suntem chemati sa facem sa moara faptele trupului prin puterea Duhului. (v.13 compara cu Coloseni 3:9 in jos) .

III. Nici o despartire: Duhul si suferinta (8:18-39)

Pana ce Cristos revine ca sa ne ia la El suntem supusi la tot felul de suferinte. De fapt, toata creatia suspina sub robia pacatului, datorita neascultarii lui Adam (v.19-21). Cand Cristos il va lega pe satan, El va elibera toata creatia de sub robia acestuia, astfel incat si ea "sa aiba parte de slobozenia slavei copiilor lui Dumnezeu" (v.21). Ce mantuire completa si minunata avem: Izbaviti de plata pacatului : Cristos a murit pentru noi (cap.5); Izbaviti de puterea pacatului: Noi am murit impreuna cu Cristos fata de firea pamanteasca (cap.6) si fata de Lege ( cap. 7) si, in curand, vom fi Izbaviti de insasi prezenta pacatului, atunci cand intreaga creatie va fi eliberata din robia acestuia.
Desi avem Duhul Infierii totusi inca asteptam "infierea, adica rascumpararea trupului" (v.23). Sufletul nostru este rascumparat, nu insa si trupul. Asteptam insa, in nadejde, pentru ca plinatatea Duhului ne-a dat "arvuna" izbavirii pregatita de Dumnezeu pentru noi. Si chiar daca murim, Duhul care ne-a sigilat pentru ziua rascumpararii, va invia trupurile noastre. (v.11).
De remarcat sunt cele trei "suspine" in V.22 la 26:
1. Suspinul creatiei v.22
2. Suspinul credinciosului in asteptarea lui Cristos v.23
3. Suspinul Duhului care locuieste in noi si mijloceste pentru noi v.26
Pavel arata ca in timpul acesta de asteptare si suspin in nadejde, avem privilegiul de a ne ruga prin Duhul. Durerea mare este ca multe din rugaciunile noastre sunt firesti, lungi si pioase care il glorifica pe om si-L manie pe Dumnezeu (compara cu Isaia 1:11-18). Pavel indica deasemenea ca, de multe ori, rugaciunea cea mai spirituala este mai mult un suspin fara cuvinte ce vine din adancul inimii. Duhul mijloceste pentru noi, Tatal cerceteaza inima noastra si ne daruieste ceea ce avem nevoie. Duhul intotdeauna se roaga dupa voia lui Dumnezeu, care nu este altceva decat conformarea noastra dupa chipul lui Cristos (v.29).
Promisiunea versetului 28 este a noastra datorita scopului enuntat in versetul 29. De remarcat este faptul ca toate verbele din v.30 sunt la timpul trecut: credinciosul a fost chemat, a fost facut neprihanit si a fost proslavit. Atunci de ce mai suspinam sub suferinta daca am fost deja proslaviti? Pentru ca suntem in asteptarea descoperiri acestei proslaviri la aratarea lui Isus Cristos.
Pavel incheie prin a pune cinci intrebari si a le raspunde (v.32-35). Noi nu trebuie sa ne ingrijoram de ce va face Dumnezeu, noi stim ca El este pentru noi si ca dovada de netegaduit avem crucea si ca rezultat ne da fara plata tot de ce avem nevoie. Mai poate cineva sa ne invinovateasca ca pacatosi? Nu, pentru ca am fost socotiti neprihaniti. Mai poate cineva sa ne condamne? Nu, pentru ca Cristos a murit pentru noi si traieste in veci ca Mijlocitor (Avocat) al nostru la dreapta lui Dumnezeu. Poate cineva sa ne desparta de dragostea lui Dumnezeu? Nu, nici chiar diavolul insusi (v.38).
Acum dar nu mai este – Nici o osandire – Nici o datorie – Nici o despartire !
"..."in toate aceste lucruri noi suntem mai mult decat biruitori prin Acela care ne-a iubit."



Stefan Tohatan MTh
[email protected]