Epistola catre Romani - Capitolul IV

CAPITOLUL 4

Acest capitol este capital in intelegera planului de mantuire al lui Dumnezeu. Explica mecanismul prin care Dumnezeu socoteste neprihaniti pe oamenii pacatosi, prin moartea si invierea lui Isus Cristos. Termenul "Mantuire" are conotatii mai largi si include tot ceea ce face Dumnezeu pentru pentru credincios in Cristos; indreptatirea este un termen legal, care descrie statutul nostru ca "perfect" in fata lui Dumnezeu, prin neprihanirea lui Cristos.. In acest capitol, Pavel se foloseste de exemplul lui Avraam ca sa ilustreze trei adevaruri fundamentale cu privire la neprihanirea care se capata prin credinta.

I. Neprihanirea se capata prin credinta, nu prin fapte (4: 1-8)

Orice Iudeu cinsteste numele parintelui Avraam, si stie din Genesa 15:6, ca acesta a fost socotit neprihanit inaintea lui Dumnezeu. Acceptarea lui Avraam inaintea lui Dumnezeu era atat de sigura incat, atunci cand faceau referinta la Rai, il numeau "sanul lui Avraam". Stiind aceasta Pavel lanseaza intrebarea " Cum a fost parintele nostru Avraam socotit neprihanit?" A fost prin fapte ? Nu, pentru ca daca ar fi fost asa, ar fi avut cu ce sa se laude, insa nu gasim asa ceva in V.T. Ce zice Scriptura ?. "Avraam L-a crezut pe Dumnezeu "( Genesa 15:1-6). Deci darul neprihanirii vine nu prin fapte, ci prin credinta in Cuvantul descoperit al lui Dumnezeu.
Este interesant de remarcat ca in argumentarea sa, Pavel foloseste cuvinte ca "socotire" ceea ce inseamna a pune in contul cuiva, a atribui. Indreptatirea inseamna neprihanire socotita ( pusa in contul nostru) si aceasta ne da dreptul de a sta in fata lui Dumnezeu. Sfintirea, de alta parte, inseamna neprihanirea practica ( facuta parte integrala din viata de zi cu zi) si aceasta ne da dreptul de a sta inaintea oamenilor, pentru ca ei sa creada marturia credintei noastre. Amandoua sunt parte a mantuirii, asa cum Iacov 2:14-26 argumenteaza. De fapt la ce foloseste ca am credinta, daca viata mea nu reflecta credinciosie lui Dumnezeu.
Mantuirea este, fie o rasplata pentru faptele bune pe care le fac, fie un dar prin Har, nu poate sa fie amandoua. Versetul 5, arata ca Dumnezeu indreptateste pe cel pacatos ( nu pe cel neprihanit) prin credinta, nu prin fapte. Iudaismul predica o neprihanire care se capata printr-o viata de religiozitate si fapte bune, si cu toate acestea Pavel dovedeste ca Parintele lor Avraam a fost mantuit simplu, in baza credintei sale. Apoi, Pavel se refera la David si citeaza din Psalmul 32:1-2, dovedind prin aceasta ca marele imparat al lui Israel, de fapt predica o indreptatire prin credinta, fara fapte. Dumnezeu nu mai atrbuie pacatul noua, pentru ca el a fost socotit in contul lui Cristos (2Cor. 5:21, Filimon 18), dimpotriva ne socoteste neprihanirea lui Cristos in contul nostrum, prin credinta in El ! Ce mantuire minunata!

II. Neprihanirea este prin Har, nu prin Lege (4:9-17)

Se ridica o intrebare importanta : " Daca mantuirea este prin Har, ce se intampla cu Legea? Ce se intampla cu legamantul facut de Dumnezeu cu Avraam?" Pavel raspunde la aceasta prin faptul ca arata ca mantuirea lui Avraam prin credinta, s-a intamplat cu 14 ani inainte de a fi taiat imprejur. Circumcizia este insasi esenta Iudaismului, sigilul legamantului dintre Avraam si Dumnezeu, ritualul prin care fiecare copil Iudeu era adus in partasie cu Legea. Cu toate acestea, Avraam era un ne-taiat imprejur, unul dintre Neamuri, atunci cand a fost socotit neprihanit ! De fapt taierea imprejur nu era nimic mai mult decat un semn exterior al unei relatii spirituale, cam in acelasi fel cu botezul in Biserica. Nici o ceremonie fizica nu poate sa produca transformari spirituale si cu toate acestea Iudeii din timpul lui Pavel ( la fel ca si multi oameni "religiosi" astazi) isi puneau increderea in aceste ceremonii exterioare si ignorau credinta care putea sa-i mantuiasca. Avraam devine astfel tatal tuturor credinciosilor, toti cei care apartin acestei descendente a credintei (Galateni 3:7, 29). Pavel atrage atentia ca nu toti Iudeii sunt cu adevarat parte din "Israelul lui Dumnezeu".
In v.14-17, Pavel pune in contrast Legea si Harul , dupa cum facuse mai inainte in v.1-8 intre Credinta si Fapte.Cuvantul cheie aici este "Fagaduinta" (v.13,14,16) . Fagaduinta lui Dumnezeu catre Avraam ca va "mosteni lumea" (v. 13 – indicand astfel spre Imparatia Glorioasa a Semintei Fagaduite adica Cristos) a fost facuta nu in conectie cu Legea sau cu circumcizia ci numai prin Harul lui Dumnezeu. Atunci cand citim Genesa 15, ne dam seama ca Avraam era imbatranit cand Dumnezeu ii face acea promisiune plina de har. Tot ceea ce avea Avraam de facut era sa creada pe Dumnezeu. Legea nu a fost data pentru ca sa salveze pe cineva, Legea nu face decat sa aduca pedeapsa si sa descopere pacatul. Legea si Harul, la fel ca si Credinta si Faptele, se exclud reciproc, ele nu pot sa coexiste (v.14-15). Cum este posibil ca Avraam sa fi fost socotit neprihanit prin Lege, cand Legea nici nu fusese data?. Pavel conclude in v.16, ca neprihanirea vine prin har, prin credinta, si pentru toti oamenii, Iudeii si Neamuri, toti pot fi mantuiti. Avraam nu este numai Tatal Evreilor ci este Tatal nostru al tuturor celor care calca pe urmele sale, prin credinta. (Galateni 3)

III. Neprihanirea este prin Puterea Invierii nu prin eforturile umane. (4: 18-25)

Daca in prima parte (v.1-8) sunt puse in contrast Credinta si Faptele, in a doua (v.9-17) Legea si Harul, in cea de-a treia parte (v. 18-25) gasim contrastul intre Viata si Moarte. Pavel il identifica pe Dumnezeu ca "Cel ce Inviaza mortii". Atat Avraam cat si Sara erau "morti", trupurile lor erau de mult trecute de posibilitatea de a mai avea copii (Evrei 11:11-12). Dar,cand carnea este moarta, abia atunci Puterea Invierii prin Duhul poate sa-si desavarseasca lucrarea.
Credinta lui Avraam este una formidabila. Tot ce a avut a fost o promisiune ca el va fi tatal multor neamuri, a crezut aceasta promisiune, a slavit pe Dumnezeu si a primit o binecuvantare. Ce perfecta ilustratie a mantuirii. Cata vreme omul se bizuie pe firea sa si incearca astfel sa se faca placut lui Dumnezeu, se afla in imposibilitatea de a fi mantuit. Dar, cand ajung la capatul resurselor proprii, recunosc ca sunt "morti", atunci Dumnezeu este in stare sa-i ridice din morti si sa le dea o viata noua si un statut perfect in fata Lui. Credinta simpla in Cuvantul rostit de Dumnezeu l-a mantuit pe Avraam, si aceeasi credinta il mantuieste astazi pe cel pacatos.
Versetul 24, ne spune ca acest principiu se aplica si la noi; suntem mantuiti in acelasi fel ca si Avraam: prin credinta. Acest cuvant "credinta" este intalnit in toata Epistola : 1:16; 3:22, 26; 4:3,24; 5:1; 10:4, 9-10; etc. Cand un pacatos crede fagaduinta mantuirii in Cuvantul lui Dumnezeu, aceeasi Putere a Invierii intra in viata lui, si el devine crestin, un copil al lui Dumnezeu ca si Avraam. Trebuie doar sa marturisim ca suntem morti si neputinciosi si sa credem ca Cristos este viu si El ne va mantui.
Versetul 25, explica baza indreptatirii,si anume, moartea si invierea lui Cristos. Pavel va datalia acest aspect in cap. 5 . Faptul ca Cristos a murit, dovedeste ca am fost pacatosi,
iar faptul ca Dumnezeu L-a inviat din morti, dovedeste ca am fost facuti neprihaniti prin Sangele Sau, si aceasta este inca o evidenta ca neprihanirea se capata prin Puterea Invierii si nu prin neansemnatele eforturi umane.


Stefan Tohatan, M Th
[email protected]