Dumnezeu ne cheamă la o viață trăită prin credință

"... uitaţi-vă cu băgare de seamă la sfârşitul felului lor de vieţuire şi urmaţi-le credinţa!” (Evrei 13:7)

Dumnezeu nu ne cheamă pe fiecare dintre noi, la același fel de slujire, dar ne cheamă pe noi toți, la o viață trăită prin credință!

Să privim un exemplu de viață trăită prin credință, care este vrednic de urmat. În viața acestui misionar, ba chiar și la moartea lui, putem să observăm slava Domnului nostru Iisus Hristos. Și aceea, ce Iisus a făcut pentru el, poate să facă și pentru tine! Transmite altora credința ta, dedicându-ți viața pentru aceasta!

Un misionar din Belgia, preotul Damiaan de Veuster, zece ani a predicat Evanghelia pe insulele Sandwich (din anul 1863 până în anul 1873), până în adâncul sufletului a fost atins de situația leproșilor, care erau foarte mulți pe acele insule și pe care conducerea statului, îi evacua pe insula destinată special pentru ei, pe nume Molokai.

În 1873, la vârsta de 33 de ani, plin de putere, tatăl Damian a decis să se mute pe insula Molokai, cu scopul, ca să-și dedice viața lui, pentru acești oameni, care sunt lepădați, și suferă, care au fost leproși nu doar fizic, dar și moral. Disperarea, deprimarea, și imoralitatea – iată ce a întâlnit pe insulă, tatăl Damian, unde au fost până la 1000 de leproși. Pe săptămână mureau de la 10 la 12 oameni, dar în schimbul celor, care mureau, aduceau pe alții, iar pierderea nu a fost sesizabilă. Leproșii făceau rachiu din planta autohtonă „ki” și deznădăjduiți, consumau fără măsură această băutură, pentru ca în timpul beției să-și uite toate problemele. Consecințele au fost, o nerușinare foarte mare, mai ales șocantă și dezgustătoare printre acești oameni desfigurați, care se descompuneau de vii. Dar tatăl Damian nu s-a dat înapoi, de la acest abis al viciului.

El cu blândețe, folosind cuvântul dragostei, cu îndemnuri, s-a adresat la acești oameni brutali, și într-un timp scurt, le-a renăscut. „Ki” a dispărut, și l-a înlocuit rugăciunea și munca. Tatăl Damian a devenit inseparabil de turma sa, arătându-le o pildă în toate. Schimbând toporul pe lopată, lopata pe târnăcop, a zidit case îngrijite și confortabile, căuta fântâni, zidea biserici. Boala groaznică, de sigur, nu putea fi vindecată, dar grija, și evenimentele tatălui Damian, a încetenit puterea de corodare a bolii, de asemenea s-a micșorat suferința. Tatăl Damian a reușit să-i mângâie pe cei, care suferă, să-i ajute să creadă, umplându-le sufletul cu speranța, într-o altă viață, mai bună, acolo, „unde nu există boli, nici întristări, și nici suspinuri.”

De-a lungul timpului slujirii sale, pe insulă, tatăl Damian a convertit la creștinism, și a învățat până la moarte, mai mult de două mii de leproși. Puterea mare a dragostei a adus roada sa: nu doar un singur lepros a zis, că dacă vindecarea lui este legată de faptul, că va trebui să plece de pe insulă, și că va trebui să se despărțească de tatăl Damian, atunci el nu dorește să fie vindecat. Cât privește despre tatăl Damian, atunci, niciun impuls pământesc nu a putut să-l despărțească de leproși.

„Pe mine mă jelesc alți oameni – a zis el – dar eu sunt cel mai fericit dintre misionari... ” Cu mâna moale s-a atins de rănile trupești și de cele duhovnicești, el a fost pastor, judecător, profesor la școală, tâmplar, grădinar și săpător de morminte. Treisprezece ani, lepra nu se atingea de tatăl Damian, chiar dacă comunica direct și permanent cu leproșii, de aceea toți credeau că este o minune.

După treisprezece ani, în anul 1885, tatăl Damian, pentru prima dată a simțit în sine, simptomele bolii, și a rămas liniștit pe deplin. „Întotdeauna m-am așteptat la aceasta,” - a zis el. „Însuși eu, sunt infectat cu această boală groaznică – a scris el – microbii s-au mutat să locuiască în piciorul meu stâng, și de asemenea în ureche; una din sprâncene a dispărut, curând voi fi desfigurat. De atunci, când n-am niciun dubiu cu privire la boala mea, simt o pace deosebită, mă simt mai fericit, decât oricând, mă predau voii Lui Dumnezeu. Dumnezeu mai bine știe, de ce am nevoie pentru salvarea mea; Dumnezeu ne iubește mai mult decât noi ne putem iubi pe sine însuși, și foarte convins voi spune: facă-se voia Ta.” „Sunt fericit – vorbește el într-o altă scrisoare,” - sunt mulțumit și liniștit în această situație exclusivă, în care providiența Lui Dumnezeu a decis să mă pună.”

Peste un an, deja în suferințe groaznice, chinuit de lepră, el scrie: „Slavă Lui Dumnezeu, până acum mâinile sunt întregi, zilnic slujesc la serviciul divin, și aceasta pentru mine este cea mai mare mângâiere. De vreme ce am mult de lucru, această vreme trece foarte repede, și bucuria cu care Dumnezeu îmi umple sufletul, mă face pe mine fericit. Probabil, Domnul pentru scopurile Lui bune, și pentru folosul sufletului meu, mi-a dat această boală.”

În martie 1889, cu câteva zile înainte de moarte, în chinuri groaznice, el i-a scris pictorului, care l-a vizitat, pe nume Cliford: „Trimit o amintire sinceră prietenului meu drag. Liniștit mă duc pe calea crucii, și în curând voi ajunge la Golgota. L-au uns cu untdelemn și el bucuros exclamă: 'Cât de bun este Domnul! Am trăit până în momentul, când voi lăsa după mine, 2 preoți, și trei surori la spital Mi-a rămas să zic: Acum îmi vei da drumul cu pace, mie robului Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău. Lucrarea cu leproșii are toate cele de trebuință, nu mai sunt jenat, mă pot depărta. '” Pe 15 aprilie 1889 el a murit.

Evanghelia după Luca 17:12 - „Pe când intra într-un sat, L-au întâmpinat zece leproşi. Ei au stat departe,”

Evanghelia după Ioan 15:13 - „Nu este mai mare dragoste decât să-şi dea cineva viaţa pentru prietenii săi.”

Evanghelia după Matei 25:36 - „am fost gol şi M-aţi îmbrăcat; am fost bolnav şi aţi venit să Mă vedeţi; am fost în temniţă şi aţi venit pe la Mine.”

Doamne! Ajută-mă să urmez astfel de exemple de tărie, și de rezistență duhovnicească, exemple de viață, dedicate în întregime Ție, vieți prin credință și care slujesc! În numele Lui Iisus Hristos, Care m-a iubit, și S-a dat pe Sine pentru noi. Amin.

Traducere: Repalov Veaceslav

Autor: Igor Opinca

„... uitaţi-vă cu băgare de seamă la sfârşitul felului lor de vieţuire şi urmaţi-le credinţa!” (Evrei 13:7)