text Predici scrise

Duhul Sfânt și Evanghelizarea (2)

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Paul Timoce

Să ştie bine dar, toată casa lui Israel, că Dumnezeu a făcut Domn şi Hristos pe acest Isus, pe care L-aţi răstignit voi. După ce au auzit aceste cuvinte, ei au rămas străpunşi în inimă, şi au zis lui Petru şi celorlalţi apostoli: "Fraţilor, ce să facem?". "Pocăiţi-vă", le-a zis Petru, "şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre, apoi veţi primi darul Sfântului Duh". Fapte 2:36-38

În articolul precedent am văzut Duhul Sfânt are un rol primordial în răspândirea Evangheliei. Am văzut că lucrarea de răspândire a adevăratei Evanghelii este o lucrare imposibilă și că oamenii sunt neputincioși în a promova mesajul vieții veșnice. Lucrarea de evanghelizare este imposibilă pentru muritori deoarece există un înger căzut numit Lucifer și există nenumărați demoni care stăpânesc peste sistemul lumesc și care se luptă cu înverșunare împotriva Adevărului. Ei fac tot ce le stă în putere pentru a ține omenirea într-o stare de moarte spirituală și puterea întunericului este mare. De aceea, botezul, sau scufundarea, în Duhul Sfânt este absolut necesară pentru răspândirea Evangheliei.

Lucrarea de evanghelizare a Duhului Sfânt a început în ziua Cincizecimii când ucenicii au fost botezați cu Duhul Sfânt. Această manifestare a puterii lui Dumnezeu a atras oameni din toate națiile pământului în preajma odăii de sus pentru că unii dintre ei aveau să primească viața veșnică fiind incluși în planul de mântuire alcătuit în sânul Sfintei Treimi înainte de întemeierea lumii. În zilele acelea, Dumnezeu a început să-și cheme aleșii la Sine și să-și clădească Biserica folosindu-se de ucenicii botezați cu Duhul Sfânt, în frunte cu Petru. Petru predică sub ungerea și călăuzirea Duhului Sfânt. Petru știa ce să zică deoarece Duhul Sfânt îl inspira și lucra în el. Dar Duhul Sfânt, în timp ce făcea o lucrare în Petru dându-i cuvinte potrivite se implica activ și în inimile ascultătorilor lui Petru. Aceștia rămân străpunși în inimă, zice Cuvântul Domnului, deoarece Duhul făcea o lucrare în ei chiar în acele momente și ei știau că trebuie să facă ceva: "Fraților, ce să facem?"

Atunci când Dumnezeu decide să mântuiască un păcătos, El cheamă acel păcătos la Sine prin intermediul unei lucrări lăuntrice a Duhului Sfânt care în primul rând arată omului starea în care se găsește. Păcătosul care este conștientizat de starea sa rămâne străpuns în inimă și caută o scăpare. Caută să scape de sub puterea păcatului și a nelegiuirii făcând ceva. Continuarea lucrării Duhului Sfânt în acea zi a Cincizecimii s-a făcut prin Petru:

"Pocăiţi-vă", le-a zis Petru, "şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre, apoi veţi primi darul Sfântului Duh"

Oamenii aceștia se pocăiesc, se botează și primesc darul Sfântului Duh și prin ei, Duhul Sfânt își continuă lucrarea Sa de răspândire a Evangheliei lui Isus Hristos.

Două mii de ani au trecut de atunci și Duhul Sfânt a continuat mereu să lucreze în lume răspândind mesajul Evangheliei pretutindeni și zidind Trupul lui Isus Hristos, Biserica. De două mii de ani, Dumnezeu își cheamă aleșii la Sine și această lucrare a Duhului Sfânt nu se va sfârși decât atunci când ultimul membru al poporului sfânt va fi adus la pocăință. Astăzi, același Duh Sfânt lucrează pretutindeni în lume aducând oameni la Hristos și dăruind iertare și pocăință aleșilor lui Dumnezeu. Eu vreau să fiu acolo unde lucrează Duhul Sfânt și să mă minunez de lucrarea Sa. Eu vreau ca Duhul Sfânt să lucreze și în mine și prin mine. Eu doresc să fiu parte din această glorioasă lucrare de evanghelizare! Doamne, umplemă cu Duhul Tău!

Cele mai recente resurse scrise - Predici scrise

Pilda celui care s-a ridicat după durere
Pilda celui care s-a ridicat după durere Era odată un copil care, într-o zi, a simțit o durere puternică la picior. Pentru o clipă, lumea parcă s-a oprit. Îi era atât de rău, încât simțea că puterile... Citeste mai mult >>
Pilda copilului și chipul mânios
Pilda copilului și chipul mânios Era odată un copil care, atunci când făcea o greșeală, nu se temea doar de greșeala lui, ci și de ceea ce putea urma. Uneori, peste el veneau cuvinte grele și mânie. A... Citeste mai mult >>
Pilda glasului care aștepta
Pilda glasului care aștepta Era odată un copil care avea multe lucruri în inimă. Nu voia averi și nici lucruri mari. Voia doar să fie auzit de mama lui. De multe ori, se apropia și spunea: — Mamă, pot... Citeste mai mult >>
Pilda lucrului luat fără întrebare
Pilda lucrului luat fără întrebare Era odată un om care păstra cu grijă un lucru de preț. Nu pentru că era mare sau scump, ci pentru că îi aparținea și însemna ceva pentru el. Într-o zi, cineva apropi... Citeste mai mult >>
Pilda omului de peste drum
Pilda omului de peste drum Era odată un om care locuia chiar peste drum de casa unui tânăr. Se vedeau uneori de la distanță, dar între ei se așezase o tăcere pe care nimeni nu știa cum să o rupă. Omul... Citeste mai mult >>
Pilda dreptului care nu era ascultat
Pilda dreptului care nu era ascultat Era odată un om drept, care încerca să meargă pe calea cea bună. Nu cerea bogății și nici laude. Își dorea doar să fie ascultat atunci când sufletul îi era greu. C... Citeste mai mult >>
Pilda unei zile tainice
Pilda unei zile tainice Într-o zi, Dumnezeu a aprins o lumină, nu pe cer, ci-ntr-un suflet de copil, și i-a șoptit: „Nu te teme de drum, Eu voi fi cu tine, pas cu pas, umil.” Au trecut ani, ca frunzel... Citeste mai mult >>
Căutați pe Domnul, câtă vreme se poate găsi!
Căutați pe Domnul câtă vreme se poate găsi! Isaia 55:6-11 „Căutați pe Domnul câtă vreme se poate găsi; chemați-L, câtă vreme este aproape. Să se lase cel rău de calea lui, și omul nelegiuit să se l... Citeste mai mult >>
Învierea,Înălțarea și A Doua Venire
Învierea, Înălțarea și A Doua Venire În zorii unei zile sfinte, femeile au mers la mormântul lui Isus, ducând cu ele mir. Spre uimirea lor, piatra de la intrarea mormântului era dată la o parte, iar m... Citeste mai mult >>
Motivația Zilei
Dumnezeu este bun și milostiv. El este cu noi mereu. El are un plan pentru noi. Nu te mai plânge că ești singur, că ești în depresie și toate acele lucruri. Tu ai nevoie de Dumnezeu în viața ta. Roagă... Citeste mai mult >>