text Predici scrise

Dorinţele tale se vor ţine după soțul tău (mai detaliat)

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Anonim

Femeii i-a zis: „Voi mări foarte mult suferinţa şi însărcinarea ta; cu durere vei naşte copii, şi dorinţele tale se vor ţine după soțul tău, iar el va stăpâni peste tine.”

(Geneza 3:16)

Ca să înțelegem acest pasaj, să studiem împreună cuvântul dorință: definiție: o dorință fierbinte; sau: a se întinde după;

rădăcina cuvântului înseamnă: „a da peste” (de exemplu o apă care dă peste maluri);

Cum este folosit în Vechiul Testament: cuvântul „dorință” este folosit numai de trei ori în Vechiul Testament. Într-un caz cuvântul înseamnă o puternică atracție între sexe. În Cântarea Cântărilor (7:10) este folosit în contextul dragostei și bucuriei și în alt context este folosit cu privire la păcat și judecată (Gen. 3:16).

„Eu sunt a iubitului meu, şi el doreşte de mine.” Cântarea Cântărilor 7:10

Al treilea text descrie păcatul personificat, ca un animal, care stă lângă ușă și pândește gata să intre înlâuntru (Gen. 4:7).

„Nu-i aşa? Dacă faci bine, vei fi bine primit, dar, dacă faci rău, păcatul pândeşte la uşă; dorinţa lui se ţine după tine, dar tu să-l stăpâneşti.” (Geneza 4:7)

Geneza 3:16 – contextul - păcat și judecată;

Geneza 4:7 – contextul – păcatul personificat, ca un animal, care stă lângă ușă și pândește gata să intre înlâuntru;

Cântarea Cântărilor 7:10 – contextul – dragoste și bucurie;

Expresia: „dorințele tale se vor ținea după soțul tău, iar el va stăpâni peste tine” semnifică că soția va fi ispitită să-l cârmuiască pe soțul ei, va fi ispitită să facă tot ce dorește, chiar dacă este păcat, va fi ispitită să trăiască în conformitate cu dorințele inimii ei nespus de rele și înșelătoare, dar Dumnezeu a hotărât ca soțul să fie capul nevestei, de aceea a zis, că soțul ei va stăpâni (a da o direcție precisă, a conduce) peste ea. Ea trebuie să-și întrebe soțul, dacă se permite ca ea să facă cutare și cutare lucru.

După căderea lui Adam și Eva în păcat, fiecare om are o fire pământească, care este robită de păcat, care dorește păcatul, de aceea fiecare om este ispitit să facă rău. Doar prin credință în Domnul Iisus obținem Duhul Sfânt, Care ne eliberează de robia păcatului, și ne împuternicește să fim în stare să luptăm zilnic împotriva păcatului, iar noi avem de ales dintre păcat și neprihănire. Trebuie să nu păcătuim.

Cele mai recente resurse scrise - Predici scrise

Pilda celui care s-a ridicat după durere
Pilda celui care s-a ridicat după durere Era odată un copil care, într-o zi, a simțit o durere puternică la picior. Pentru o clipă, lumea parcă s-a oprit. Îi era atât de rău, încât simțea că puterile... Citeste mai mult >>
Pilda copilului și chipul mânios
Pilda copilului și chipul mânios Era odată un copil care, atunci când făcea o greșeală, nu se temea doar de greșeala lui, ci și de ceea ce putea urma. Uneori, peste el veneau cuvinte grele și mânie. A... Citeste mai mult >>
Pilda glasului care aștepta
Pilda glasului care aștepta Era odată un copil care avea multe lucruri în inimă. Nu voia averi și nici lucruri mari. Voia doar să fie auzit de mama lui. De multe ori, se apropia și spunea: — Mamă, pot... Citeste mai mult >>
Pilda lucrului luat fără întrebare
Pilda lucrului luat fără întrebare Era odată un om care păstra cu grijă un lucru de preț. Nu pentru că era mare sau scump, ci pentru că îi aparținea și însemna ceva pentru el. Într-o zi, cineva apropi... Citeste mai mult >>
Pilda omului de peste drum
Pilda omului de peste drum Era odată un om care locuia chiar peste drum de casa unui tânăr. Se vedeau uneori de la distanță, dar între ei se așezase o tăcere pe care nimeni nu știa cum să o rupă. Omul... Citeste mai mult >>
Pilda dreptului care nu era ascultat
Pilda dreptului care nu era ascultat Era odată un om drept, care încerca să meargă pe calea cea bună. Nu cerea bogății și nici laude. Își dorea doar să fie ascultat atunci când sufletul îi era greu. C... Citeste mai mult >>
Pilda unei zile tainice
Pilda unei zile tainice Într-o zi, Dumnezeu a aprins o lumină, nu pe cer, ci-ntr-un suflet de copil, și i-a șoptit: „Nu te teme de drum, Eu voi fi cu tine, pas cu pas, umil.” Au trecut ani, ca frunzel... Citeste mai mult >>
Căutați pe Domnul, câtă vreme se poate găsi!
Căutați pe Domnul câtă vreme se poate găsi! Isaia 55:6-11 „Căutați pe Domnul câtă vreme se poate găsi; chemați-L, câtă vreme este aproape. Să se lase cel rău de calea lui, și omul nelegiuit să se l... Citeste mai mult >>
Învierea,Înălțarea și A Doua Venire
Învierea, Înălțarea și A Doua Venire În zorii unei zile sfinte, femeile au mers la mormântul lui Isus, ducând cu ele mir. Spre uimirea lor, piatra de la intrarea mormântului era dată la o parte, iar m... Citeste mai mult >>
Motivația Zilei
Dumnezeu este bun și milostiv. El este cu noi mereu. El are un plan pentru noi. Nu te mai plânge că ești singur, că ești în depresie și toate acele lucruri. Tu ai nevoie de Dumnezeu în viața ta. Roagă... Citeste mai mult >>