Domnul sa va indrepte inimile spre dragostea lui Dumnezeu si spre rabdarea lui Hristos - 2 Tes. 3:5

"Si dupa cum a inaltat Moise sarpele in pustie,tot asa trebuie sa fie inaltat si Fiul omului,pentru ca oricine crede in El sa nu piara,ci sa aiba viata vesnica. Fiindca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea,ca a dat pe singurul Lui Fiu,pentru ca oricine crede in El,sa nu piara,ci sa aiba viata vesnica. Dumnezeu,in adevar,n-a trimis pe Fiul Sau in lume ca sa judece lumea,ci ca lumea sa fie mantuita prin El." (Ioan 3:14-17).

"Caci n-am avut de gand sa stiu intre voi alceva,decat pe Isus Hristos,si pe El rastignit." (1 Cor.2:2).

 Apostolul Pavel.scria fratilor din Corint,urmatoarele: "Iudeii,in adevar,cer minuni,si grecii cauta intelepciune; dar noi propovaduim pe Hristos cel rastignit,care pentru Iudei este o pricina de poticnire,si pentru Neamuri o nebunie; dar pentru cei chemati,fie Iudei,fie Greci,este puterea si intelepciunea lui Dumnezeu."(1 Cor. 1:22-24).

 Evanghelia mantuirii,cuprinde aceste doua aspecte: dragostea lui Dumnezeu si rabdarea Domnului nostru Isus Hristos. In cele ce urmeaza,despre aceste lucruri vreau sa scriu,si rugaciunea mea este ca Domnul sa ne indrepte inimile spre dragostea lui Dumnezeu si spre rabdarea lui Hristos. Toata fericirea sau nefericirea omului atarna de locul unde isi indreapta inima,caci unde se indreapta inima,se indreapta si ochii,se indreapta si pasii,se indreapta intreaga fiinta. Daca inima este indreptata spre o adresa gresita,gresit vor merge picioarele,gresit vor lucra mainile,gresita si nefericita va fi intreaga viata. Unii oameni,ca si iudeii de altadata, cer minuni,altii,ca si neamurile de atunci cauta intelepciune,dar adevaratul slujitor al Lui Dumnezeu,propovaduieste pe Isus Hristos cel rastignit. Cum a fost pe vremea lui Pavel,asa este si astazi. Religiosii exaltati cauta minuni,iar rationalistii impietriti cauta intelepciune. Iudeii si grecii moderni sunt destui si astazi printre crestini. Credinta adevarata insa duce sufletul la Isus Hristos cel rastignit. El este Apa cea vie,si cine bea din aceasta Apa,in veac nu mai inseteaza dupa altceva. In Luca 15,este scris despre un tata care avea doi fii. Cel mai tanar dintre ei i-a spus tatalui: "Tata,da-mi partea de avere ce mi se cuvine." Atunci tatal a impartit averea sa intre cei doi fii. Dupa cateva zile,fiul mai tanar si-a transformat averea in bani si a plecat in lume. Acolo a trait o viata destrabalata,risipind averea, cheltuindu-si toti banii. Cand nu a mai avut nimic,a inceput in acea tara o foamete cumplita; atunci a inceput sa-i mearga rau. A gasit in sfarsit de lucru la un locuitor al acelei tari,care l-a trimis pe ogoarele lui sa-i pazeasca porcii. Era atat de infometat,incat ar fi mancat si mancarea porcilor,insa acest lucru i-a fost interzis. In cele din urma,s-a recules,si a zis: "Cati argati ai tatalui meu au belsug de paine iar eu mor de foame aici. Ma voi scula,ma voi duce la tatal meu,si-i voi zice: "Tata, am pacatuit impotriva cerului si impotriva ta,si nu mai sunt vrednic sa ma chem fiul tau; fa-a ca pe unul din argatii tai." Astfel a pornit spre casa tatalui sau. Acesta l-a vazut de departe,si plin de mila,a alergat in intampinarea lui,l-a imbratisat si l-a sarutat mult. Aceasta pilda istorisita de Domnul Isus a fost plina de invataminte in toate timpurile. Cati nu se regasesc in aceasta istorioara ! Cati tineri,au plecat de la casa parinteasca,zicand ca vor sa traiasca pe propriile picioare,simtind nevoia sa experimenteze si sa cunoasca tocmai acele lucruri in care au fost avertizati de parintii lor. Acesta este un pas. Dar,dupa ascensiune,urmeaza brusc caderea. Dintr-un erou al libertatii,cum se credea,a ajuns un sclav,un om fara echilibru si care se cufunda tot mai mult in mlastina pacatului si desnadejdii. Banii s-au dus,iata-l sclav intr-o tara traina,pazind porcii unui om rau,care nu-l lasa sa se hraneasca nici cu mancarea porcilor. Atunci i-a venit in minte urmatorul gand: "voi muri de foame aici." Si,imbracat in zdrente,a luat hotararea sa se intoarca spre casa parinteasca. Ce o fi fost in inima lui ? Oare ce va spune tatal meu ? Ma va primi,sau ma va izgoni pentru tot ce-am facut ? Pilda aceasta,dincolo de adancurile suferintei omenesti din pricina pacatului,are un miez odihnitor,care ramane neschimbat de la inceputul si pana la sfarsitul pildei. Acesta este Tatal,inima de tata a lui Dumnezeu arde de dragoste pentru fiul Sau. Este vestea buna a Evangheliei,pe care nu o vom putea uita niciodata. Aceasta pilda ne invata ca nimeni nu poate avea nici un motiv de a se indoi de dragostea lui Dumnezeu. Tatal ceresc,ramane pentru noi tata,chiar si atunci cand noi il parasim incapatanati si rupem relatia cu El. In timp ce fiul isi risipea averea si bunurile in petreceri si destrabalari,mai traia inca de pe urma bogatiei tatalui sau. El putea distruge numai ce i-a dat tatal sau. Toate pacatele omenirii constau in faptul ca oamenii procedeaza la fel ca fiul care i-a zis tatalui: "Da-mi mostenirea care mi se cuvine,vreau sa traiesc din aceasta dupa bunul meu plac." Aceasta este vina noastra: distrugem harul lui Dumnezeu si risipim bogatiile pe care Tatal ceresc ni le-a harazit. Trupul nostru este un dar de la Dumnezeu. Noi risipim puterea minunata pe care Dumnezeu a sadit-o in trupul nostru,atunci cand il pustiim cu "placerile de o clipa ale pacatului." Astfel,in urma ramane ruina. Vedem insa,ca tatal ramane tata,chiar si atunci cand noi am frant legaturile cu El. Creatorul nu a renuntat niciodata la raporturile Sale cu creatia Sa. Pe baza acestui fapt mai exista pentru fiecare om o posibilitate de intoarcere spre Dumnezeu. Partea cea mai importanta si miscatoare a pildei este cea in care se spune: "Cand era inca departe tatal l-a vazut,i s-a facut mila de el,a alergat de a cazut pe grumazul lui,si l-a sarutat mult." L-a sarutat mult,intelegem noi lucrul acesta ? Dragostea pentru fiul sau nu s-a racit niciodata in inima tatalui. Sarutul mult,sarutul iertarii,arata dragostea,cu care tatal a asteptat,in toti anii acestia intoarcerea fiului risipitor. "Atat de mult a iubit Dumnezeu lumea,ca a dat pe singurul Sau Fiu,pentru ca oricine crede in El,sa nu piara,ci sa aiba viata vesnica." Domnul Isus a venit in lume pentru a ne spune cat de mult ne iubeste Dumnezeu. El a propovaduit marea bunatate,rabdarea si mila lui Dumnezeu. Dar mai mult decat atata,S-a imbracat intr-un trup de carne si sange,trup asemanator cu al pacatului (Rom.8:3),pentru ca sa se poata jertfi pentru noi. El a venit sa moara,sa plateasca in locul nostru,ceea ce noi n-am fi putut plati niciodata. De aceea diavolul lupta cu toata puterea sa nu se vorbeasca de Isus cel rastignit. Poti sa fii religios,poti sa vorbesti despre orice,dar nu despre Isus Hristos cel rastignit. Apostolilor li s-a interzis sa mai vorbeasca in Numele si despre Numele lui Isus cel rastignit. Dar ei au spus: "Judecati voi singuri daca este drept inaintea lui Dumnezeu, sa ascultam mai mult de voi decat de Dumnezeu; caci noi NU PUTEM sa nu vorbim despre ce am vazut si am auzit." (Fapt.Ap.4:17-20). Si,slavit sa fie Dumnezeu ca au vorbit in continuare despre dragostea lui Dumnezeu si despre rabdarea Domnului nostru Isus Hristos. Astfel Evanghelia a ajuns curata si intreaga pana la noi,si avem datoria,ca si noi,la randul nostru,sa o ducem curata si intreaga,fara sa adaugam sau sa scoatem ceva de la ea. "Domnul sa va indrepte inimile spre dragostea lui Dumnezeu si spre rabdarea lui Hristos." Inima indreptata spre dragoste si rabdare,imseamna inima indreptata spre Dumnezeu care este dragoste si indelunga rabdare. Dragostea si rabdarea formeaza un singur trup si fericesc inima care se indreapta spre ele. Numai dragostea lui Dumnezeu poate rabda si ierta,si spre aceasta dragoste trebuie sa avem inima indreptata necurmat, pentru ca sa fim fericiti si sa facem cu adevarat lucrarea Evangheliei printre suflete. Rabdarea este roada dragostei.

Suntem chemati sa avem inimile indreptate spre dragostea lui Dumnezeu si spre rabdarea lui Hristos,adica sa iubim ca Dumnezeu si sa rabdam ca Hristos.

Amin. Slavit sa fie Domnul !