Harul nu elimină Legea

Harul nu elimină legea

Romani 6:15-18,22, 23.

„Ce urmează de aici? Să păcătuim pentru că nu mai suntem sub Lege, ci sub har? Nicidecum.

Nu știți că dacă vă dați robi cuiva ca să-l ascultați, sunteți robi aceluia de care ascultați, fie că este vorba de păcat, care duce la moarte, fie că este vorba de ascultare, care duce la neprihănire?

Dar mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu, pentru că, după ce ați fost robi ai păcatului, ați ascultat acum din inimă de dreptarul învățăturii pe care ați primit-o.

Și prin chiar faptul că ați fost izbăviți de sub păcat, v-ați făcut robi ai neprihănirii…

22. Dar acum, odată ce ați fost izbăviți de păcat și v-ați făcut robi ai lui Dumnezeu, aveți ca rod sfințirea, iar ca sfârșit: viața veșnică.

23. Fiindcă plata păcatului este moartea, dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viața veșnică în Isus Cristos, Domnul nostru”

Este trist dar adevărat faptul că, a fost foarte greu de înţeles pentru creștinii din toate timpurile care este rolul Legii lui Dumnezeu în viaţa celui mântuit prin har.

În virtutea acestui adevăr, ne întrebăm: dacă noi primim neprihănirea prin moartea și învierea Domnului Isus, de ce mai este nevoie să păzim Legea? Pentru că ea, Legea nu a avut niciodată puterea de a da neprihănirea, sau de a mântui pe cineva.

Legea a fost dată de către Domnul Dumnezeu, după căderea omului în păcat, tocmai ca să arate păcatul care stă la pândă, gata să „răpună”, pe oricine nu veghează.

De ce este atât de ușor să acceptăm ideea greșită că nu mai este necesar să păzim Legea, dacă oricum ea nu ne mântuiește, chiar dacă este „pârghia” care ne arată „calea” spre neprihănire?

Din cauza necunoașterii adevărului Scripturii.

Moartea Domnului Isus Cristos pe cruce îi aduce mântuire celui care crede; dar credința nu scuteşte pe nimeni de păzirea Legii lui Dumnezeu.

Harul și Legea nu se exclud reciproc, nu se contrazic, ci mai degrabă merg mână în mână și lucrează spre mântuirea omului de sub puterea păcatului: Legea în sine, nu ne poate mântui, dar ne arată că avem nevoie de har.

Pavel îi avertizează pe creștini să nu întrebuinţeze darul harului ca pe o scuză pentru a păcătui după ce au fost mântuiți. Versetele 12,15. „Deci păcatul să nu mai domnească în trupul vostru muritor și să nu mai ascultați de poftele lui.”

„Ce urmează…? Să păcătuim pentru că nu mai suntem sub Lege, ci sub har?” „Nicidecum!”

Când apostolul poruncește celor mântuiți prin har să nu mai păcătuiască, el le spune că de fapt, trebuie să păzească Legea, ascultând de poruncile lui Dumnezeu, fără alte „intervenții” omenești.

1 Ioan 2:4 „Cine zice: „Îl cunosc” și nu păzește poruncile Lui este un mincinos și adevărul nu este în el.”

Afirmația apostolului Pavel din versetul 14 potrivit căreia creștinii nu mai sunt sub Lege, ci sub har „Căci păcatul nu va mai stăpâni asupra voastră, pentru că nu mai sunteți sub Lege, ci sub har.”; afirmația aceasta, deci i-a condus pe unii la o înțelegere greșită a harului lui Dumnezeu.

Unii ca aceștia, au presupus că a fi sub har înseamnă a fi liber și nu mai este nevoie să asculți de Legea morală a lui Dumnezeu. Pentru că aici nu este vorba de Legea ceremonială (nu mai este nevoie de jertfe de sânge), ci de cea morală, etică, duhovnicească.

De altă parte, ideea că nu contează cum trăim deoarece există har din abundență pentru fiecare păcătos și Dumnezeu este dispus să ne ierte de șaptezeci de ori câte șapte în fiecare zi, este total greșită. Este înafara Scripturii!

Ce i-a spus Domnul Isus femeii care fusese adusă înaintea Lui ca să fie judecată pentru imoralitate? Ioan 8:10-11 „Nimeni nu te-a osândit?” „Nimeni, Doamne“, I-a răspuns ea. Și Isus i-a zis: „Nici Eu nu te osândesc. Du-te, și să nu mai păcătuiești. “

Gândind că unii credincioși ar putea abuza de harul lui Dumnezeu (așa cum se întâmplă chiar și în zilele noastre), adică trăind în continuare o viață de păcat (pentru că Dumnezeu este bun și iartă), Pavel întreabă pe bună dreptate: „Ce urmează de aici?”

„Ne putem permite să păcătuim în continuare pentru că nu mai suntem sub Lege, ci sub har?”

Și tot el răspunde la fel de categoric, ca și atunci când a pus întrebarea aceasta. În cap. 3:31: „Oare prin credință desființăm noi Legea?”: „Nicidecum!”

Într-o altă traducere spune: „Să ne ferească Dumnezeu!”

Începând cu versetul 16, Pavel demonstrează cât de irațională este o astfel de gândire.

Ideea de bază pe care o subliniază apostolul în versetul 16 este aceea că nu există libertate absolută pentru om. „Nu știți că dacă vă dați robi cuiva ca să-l ascultați, sunteți robi aceluia de care ascultați, fie că este vorba de păcat, care duce la moarte, fie că este vorba de ascultare, care duce la neprihănire?

Singurul, absolut liber, fără să depindă de ceva sau de cineva, este Domnul Dumnezeu.

Niciun om nu e liber în sens absolut.

Omul are întotdeauna un stăpân: Ori Dumnezeu îți este Stăpân și asculți de poruncile Lui, ori Mamona și niciodată omul nu poate să-i slujească pe amândoi. Matei 6:24 „Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni. Căci sau va urî pe unul și va iubi pe celălalt; sau va ține la unul și va nesocoti pe celălalt: Nu puteți sluji lui Dumnezeu și lui Mamona.”

Omul poate să fie, sau robul păcatului, sau al neprihănirii și alegerea îi aparține.

Cei ce spun că nu se mai află sub Lege, în sensul că nu se mai simt obligați să asculte de prevederile Legii lui Dumnezeu, de fapt nu sunt liberi. Ei devin robi ai păcatului, cu care aleg să trăiască prin călcarea cu bună știință a Legii lui Dumnezeu.

Versetul 18 întărește ideea aceasta, că pentru om nu există libertate absolută. „Și prin chiar faptul că ați fost izbăviți de sub păcat, v-ați făcut robi ai neprihănirii.”

Între robia păcatului și robia neprihănirii, există mari diferențe, peste care nimeni nu poate să treacă.

Spre exemplu din robia păcatului, omul nu se poate elibera cu nici un chip singur. Pentru eliberarea din „lanțurile” păcatului a fost nevoie de jertfa adusă odată pentru totdeauna de către Domnul Isus, Fiul lui Dumnezeu, la Golgota.

Însă din „robia” neprihănirii, omul poate ieși oricând dorește. Sunt zeci și sute de cazuri când oameni care au mărturisit în apa botezului că Îl vor urma pe Domnul până la moarte, au dat înapoi și s-au întors în lume, făcându-se robi ai păcatului.

De fapt, „robia” neprihănirii este maximum de libertate de care se poate bucura un om mântuit.

Noi suntem liberi, sau slobozi așa cum ne spune Scriptura, dar libertatea aceasta este libertate față de păcat. De acum, nu mai păcătuim, pentru că acolo unde este păcat, harul lui Dumnezeu este retras. Acolo unde este păcat nu mai este har (milă și îndurare), ci este judecata lui Dumnezeu.

În versetul 23 Pavel, apostol al Domnului clarifică și separă cele două „lumi”. Sunt două lumi total diferite: una de păcat care are ca răsplată: moartea, și lumea neprihănirii care are ca răsplată: viața veșnică în Isus Cristos.

În final, revin la întrebarea inițială: „Ce urmează de aici?” Fiecare trebuie să-și aleagă stăpânul. Ori alegi să trăiești mai departe în păcatul care duce la moarte, ori alegi pe Domnul Isus, care îți dăruiește viața veșnică.

Domnul Dumnezeu să ne dea tuturor înțelepciunea să-L alegem pe Domnul Isus ca Stăpân.