Dă-I lui Dumnezeu partea Lui!

Dă-I lui Dumnezeu partea Lui!

Marcu 12:13-17

„Apoi au trimes la Isus pe unii din Farisei și din Irodieni, ca să-L prindă cu vorba.

Aceștia au venit, și I-au zis: „Învățătorule, știm că spui adevărul, și nu-Ți pasă de nimeni; căci nu cauți la fața oamenilor, și înveți pe oameni calea lui Dumnezeu în adevăr. Se cade să plătim bir Cezarului sau nu?

Să plătim sau să nu plătim? “ Spune-ne lămurit! Isus le-a cunoscut fățărnicia, și le-a răspuns: „Pentruce Mă ispitiți? Aduceți-Mi un ban ca să-l văd. “

I-au adus un ban; și Isus i-a întrebat: „Chipul acesta și slovele scrise pe el, ale cui sunt? “ „Ale Cezarului“, I-au răspuns ei.

Atunci Isus le-a zis: „Dați dar Cezarului ce este al Cezarului, și lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu. “ Și se mirau foarte mult de El.”

Trăim zilele acestea cu amintirea celor mai grele momente din viața Domnului Isus în umblarea Sa pe pământ.

Săptămâna patimilor așa cum mai este cunoscută, este cea mai importantă săptămână din istoria creștinismului, pentru că în aceste zile, urma să fie adus Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu ca jertfă supremă pe Altarul Mântuirii.

În ziua dintâi a săptămânii, așa cum am văzut, Domnul Isus intra, după cum relatează evangheliștii, ca Împărat încoronat pe poarta de aur a Ierusalimului, călare pe un măgăruș și este aclamat de miile de oameni (bărbați, femei și copii); dar cine oare se gândea în momentul acela că numai după câteva zile, aceiași oameni (bărbați, femei și copii), vor striga adresându-se lui Pilat, guvernatorul Roman: „Răstignește-L!” „Nu avem nevoie de El!” „Noi avem ca împărat pe Cezar!”. „Nu avem nevoie de alt împărat!”

Din comportamentul acesta, al mulțimii, observăm cât de repede își schimbă omul, stăpânul până în zilele noastre. Sunt oameni, printre care și credincioși, care se duc în „Piață” și strigă astăzi: „Îl vrem pe cutare, și mâine se duc și strigă: îl vrem pe celălalt”.

Poate va înțelege cineva! Noi nu mai avem nimic a face cu lumea aceasta, pentru că nu mai suntem din ea, chiar dacă suntem în ea. Noi aparținem unei lumi care se cheamă: Împărăția cerurilor și Împărat al nostru este Isus Cristos, Domnul.

Până mai ieri, Împăratul poporului era Isus, Fiul lui Dumnezeu, pentru că îi dădea pâine și pește, îi vindeca de orice boală și le predica despre o Împărăție mai bună, mai dreaptă, dar acum, I-au întors spatele și împăratul lor este Cezar, omul care asuprește, omul care ia bir, care pedepsește neascultarea și care nu poate oferi nimic în schimb.

Astăzi, mă uit cu ochii credinței și văd cum mulțimea așternea haine și flori înaintea Împăratului Isus, iar măgărușul călca „mândru și semeț” peste toate acestea, crezând că lui i se cuvine cinstea, și onoarea, pentru că duce pe spatele lui pe Împăratul.

Trist este faptul că sunt oameni care au luat exemplul măgărușului și iau ceea ce I se cuvenea lui Dumnezeu: cinstea, onoarea, slava și le-au pus pe pieptul lor ca pe niște decorații.

Oameni care timp de trei ani și jumătate, au fost vindecați de tot felul de boli, au fost săturați cu pâine și pește în pustie când nu aveau de unde să cumpere de-ale gurii. Aceiași oameni cărora li s-a predicat Evanghelia mântuirii și o Împărăție care va să vină, au găsit cu cale să-L dea la moarte pe Binefăcătorul lor.

Așa se face că numai după câteva zile, Isus este prins ca un făcător de rele, este judecat pe nedrept, este bătut, batjocorit și în final este răstignit pe o cruce între doi tâlhari.

Dacă ne uităm la toate lucrurile acestea, am putea spune că Isus, este învins de puterile întunericului.

Dar slavă lui Dumnezeu că El ne-a deschis o perspectivă panoramică, mai departe prin Duhul Lui cel Sfânt și putem să vedem foarte clar faptul că Isus, Mielul junghiat este de fapt Biruitorul.

El este adevăratul Împărat și biruitor asupra morții, asupra celui rău și asupra lumii pe care dumnezeul veacului acestuia o asuprește și căruia îi cere Birul.

A treia zi, după cuvintele Sale, Isus a înviat biruind moartea prin moarte și timp de patruzeci de zile S-a arătat multor martori, a stat de vorbă cu ei, a mâncat împreună cu ucenicii și cu mulți alții, dar S-a arătat și fraților Săi. Eu cred că Domnul S-a dus acasă la frații Săi și le-a spus: Nu sunt nebun, așa cum mă credeați voi, când ați venit să Mă luați din mijlocul poporului, ci Sunt așa cum vă spuneam, Fiul Tatălui ceresc și am toată puterea în cer și pe pământ.

Am fost mort și am înviat. Iată semnele... !

Pot să spun ca și Pavel că la urmă, mi S-a arătat și mie și sunt bucuros că L-am primit ca Domn și Mântuitor, pentru că mi-a salvat viața. M-a scos din „rândurile” lumii care merge spre pieire și m-a primit în Împărăția Sa, care este neclintită și veșnică.

Isus este Regele încoronat pe vecie!

Și chiar dacă rostim în zilele acestea cuvintele: „Cristos a înviat”, astăzi nu este ziua învierii Lui, pentru că El a murit o singură dată și a înviat o singură dată acum două mii de ani și jertfa Lui este valabilă, proaspătă, de actualitate și de folos pentru oricine crede în El.

Isus, Fiul lui Dumnezeu S-a adus pe Sine ca jertfă pentru eliberarea din „lanțurile” păcatului, a tuturor celor ce vor crede în El.

El este viu în vecii vecilor.

Și este bine să cunoaștem adevărul; anume faptul că pe cruce nu a murit Dumnezeu, ci a murit Isus ca Fiu al omului. (Matei 26:1-2, etc.).

Dumnezeu este Duh și duhul nu moare niciodată. El nu a fost biruit niciodată de moarte; nu a fost biruit niciodată de satan; nu a fost biruit niciodată de lume și nu poate fi învins vreodată.

El este viu și biruitor din veșnicie în veșnicie.

Fariseii și irodienii erau două partide care se dușmăneau, pentru că irodienii erau partizanii regelui Irod care stăpânea în numele romanilor.

În schimb, fariseii, care erau religioși, plini de zel pentru împlinirea Legii, erau împotriva stăpânirii romane. Unii credeau în înviere și ceilalți nu credeau așa că, ori de câte ori se întâlneau „ieșeau scântei”.

Mai era și partida zeloților care pe ascuns urmărea răzmerița. Ei nu se arătau pe față deoarece erau puși la „index” de către Romani.

Dar, ciudat este faptul că aceste trei partide care se „luptau” într-un anumit sens între ele, de data aceasta se pun de acord, se unesc într-un gând și merg la Isus să-L ispitească, crezând că indiferent de răspunsul pe care-L va da, se va compromite. Astfel au hotărât aceste trei partide ca să-L prindă cu o vorbă „greșită”, ca să-L condamne.

Dacă va spune că trebuie plătit birul, va fi împotriva poporului care îi simpatiza pe zeloți pentru că erau împotriva stăpânirii și al plății tributului către romani.

Dacă Isus ar fi spus că trebuie să plătească birul, poporul L-ar fi trădat pe Isus, pentru că Mesia pe care Îl aștepta trebuia să-l elibereze de sub stăpânirea romană. Prin urmare fiind de acord cu plata birului, Isus ar fi arătat că nu este El cel care eliberează poporul, nu era El Mesia Cel așteptat.

În schimb, dacă Isus ar fi spus să nu plătească birul, ar fi fost împotriva lui Cezar, împotriva romanilor și astfel ar fi fost prins și judecat ca un răzvrătit.

Așa au pus la cale cele trei partide ale vremii, o capcană în care nădăjduiau să-L prindă pe Isus și indiferent de răspunsul pe care l-ar fi dat, s-ar fi compromis și ar fi fost dus să fie judecat. În felul acesta ar fi vrut să scape de Isus, care îi încurca în „afacerile” lor.

Întrebarea lor este clară și bine ticluită: dacă Isus ar răspunde că se cuvine să plătească, ei ar putea imediat să-I spună: „Tu nu ești Mesia, pentru că Mesia ar fi eliberat poporul de stăpânirea străină; deci prin faptul că ești de acord cu tributul, ești împotriva poporului, te discreditezi, prin urmare nu Ești Cel așteptat”.

Dacă răspunzi să nu dăm birul, te punem imediat în închisoare, căci acolo erau izolați toți cei ce se împotriveau stăpânirii și astfel Îl puteau acuza că este un răzvrătit, un instigator la răscoale, un zelot, deci trebuie eliminat.

Chiar întrebarea lor, era în sine o momeală: „Învățătorule, știm că spui adevărul și nu-Ți pasă de nimeni, fiindcă nu cauți la fața oamenilor, ci cu adevărat înveți calea lui Dumnezeu”, adică ești un om liber, nu Te lași intimidat de cei puternici, deci spune-ne în mod liber, care este părerea Ta”. „Trebuie să plătim bir Cezarului?”

Răspunsul Domnului Isus însă i-a lăsat fără grai „Și se mirau foarte mult de El.”

Așa cum a rămas și satan, fără cuvinte și fără putere când Îl ispitea în pustie. „Dați Cezarului ce este al Cezarului și dați lui Dumnezeu ce este a lui Dumnezeu.”

Ce este al Cezarului?

Al Cezarului este banul, supunerea, robia; al Cezarului este Birul, lui trebuie să-i plătești impozitul pentru că ai viață!

Și ce este al lui Dumnezeu?

A lui Dumnezeu este dragostea: „Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima;”

A lui Dumnezeu este ființa noastră întreagă; El ne-a creat după chipul și asemănarea Sa, ca să-I fim un popor ales, pus deoparte pentru El.

Lui I se cuvine: închinarea, adorarea, cinstea, slava și nu Cezarului, nu omului și nu măgărușului.

Înaintea Cezarului ești dator să-i dai birul, să-i plătești impozitul, să-i plătești facturile, altfel vine DNA-ul peste tine; Înaintea lui ești dator și datoriile trebuie plătite.

Înaintea lui Dumnezeu nu mai vii din datorie, ci vii cu dragoste, cu iubire, cu bucurie și nu dintr-o datorie, ci din iubire.

Datoria o plătești și ai scăpat, ești liber. Dar când iubești, iubești continuu, iubești până la capăt, așa cum ne-a iubit El pe noi.

Fiule, fiică, dă-Mi ceea ce Îmi aparține: inima ta. Dă-Mi laudă din inimă, dă-Mi slavă din inimă, dă-Mi cinstea din inimă nu de pe buze.

Dă-Mi totul din inimă!

Ceea ce este a lui Dumnezeu, nu opri pentru tine. Dă-I viața ta, adu-ți trupul ca o jertfă vie înaintea Lui.

Dă-I totul lui Dumnezeu și „restul” cezarului!

Dă-i Cezarului ceea ce ești dator să-i dai; dar lui Dumnezeu, dă-I totul!