"Din duminica floriilor în vinerea mare"-predica scrisa

Categorie: Predici scrise

În duminica floriilor, mulţimile de pelerini, adunate cu ocazia paştelor la Ierusalim, şi-au manifestat entuziasmul, la intrarea lui Isus în sfânta cetate, fluturând în aer ramuri de finic, aruncându-şi hainele înaintea măgăruşului pe care călărea şi strigând cu toată puterea: ,,Osana, Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului!”
Problema nu era cu acest mod inedit de manifestare a bucuriei, ci cu faptul că aceleaşi mulţimi, în vinerea mare, aveau să strige referindu-se la aceeaşi persoană: ,,Răstigneşte-L, să fie dat la moarte!” Cum a fost posibilă, în numai cinci zile, o schimbare atât de dramatică de atitudine? De ce, în nici o săptămână, Domnul Isus a fost transformat din erou naţional în duşmanul numărul unu al societăţii lui Israel? De ce este atât de scurt drumul dintre florii şi vinerea mare?

În primul rând, drumul dintre florii şi vinerea mare este atât de scurt, pentru că Domnul Isus cere renunţare la anumite lucruri care plac.

În timpul sărbătorii Paştelui Vechi Testamental, la Ierusalim veneau aproximativ două milioane de pelerini din toată lumea. Evreul care totdeauna a fost ,,jidan” a ştiut să transforme cu succes această sărbătoare într-o afacere profitabilă, practicând chiar în incinta Templului, la animalele pentru jertfă, preţuri piperate de sezon şi comisioane la schimburi valutare ce depăşeau cu mult limitele bunului simţ. Intrigat de ceea ce se petrecea chiar în ,,Casa Domnului”, Domnul Isus a scos afară pe cei ce lipsiţi de orice sentiment de evlavie, făceau comerţ acolo. Acest gest divin n-a făcut altceva decât să adauge un nou cap de acuzare în procesul condamnării Sale la moarte.
Mă întreb: cum am reacţiona noi dacă astăzi ar veni Isus în persoană şi ne-ar verifica: gândurile, vorbele, atitudinile, faptele, relaţiile, pasiunile, plăcerile, afacerile, şi ne-ar cere să renunţăm la cele care nu sunt pe placul voiei Lui? I-am da ascultare sau L-am condamna încă odată la moarte? Ca să venim mai cu picioarele pe pământ, am să pun întrebarea altfel: Cum reacţionăm când oameni ai lui Dumnezeu, precum: preoţi, pastori sau predicatori, ne mustră pentru anumite păcate şi ne îndeamnă la pocăinţă? Primim acest mesaj ca din partea lui Dumnezeu sau ne revoltăm împotriva lor? Drumul dintre duminica floriilor şi vinerea mare este atât de scurt, datorită faptului că oamenii nu vor să renunţe la păcat. Astăzi scandează lozinci creştine, iar mâine urăsc pe cei care se pronunţă împotriva faptelor lor rele. Iată un subiect de meditaţie cu ocazia paştelor.

În al doilea rând, drumul dintre florii şi vinerea mare este atât de scurt, pentru că Domnul Isus a venit să ofere altceva decât se aşteapta omul firesc.

Noroadele ar fi vrut să-L facă cu sila împărat, pentru că le înmulţea pâinile pe gratis, le vindeca bolnavii şi le învia morţii. Cine n-ar vota un astfel de împărat, care să-i facă viaţa pământească atât de plăcută şi uşoară? Chiar şi ucenicii au crezut că Isus va fi un Mesia politic, care să asigure lui Israel independenţa faţă de Roma. Însă, se pare că prioritatea numărul unu a Domnului Isus, n-a avut de a face cu probleme economice şi politice ci sufleteşti. El a venit să moară pentru păcatele noastre, spre a ne asigura viaţa veşnică. El ne-a adus Pâinea care se coboară din cer, care dă lumii viaţă, şi Apa vieţii care stâmpără cu adevărat setea sufletului însetat. El a zis celor care Îl căutau: ,,Adevărat, adevărat, vă spun, că Mă căutaţi nu pentru că aţi văzut semne, ci pentru că aţi mâncat din pîinile acelea, şi v-aţi săturat. Lucraţi nu pentru mâncarea pieritoare, ci pentru mâncarea, care rămâne pentru viaţa veşnică, şi pe care v-o va da Fiul omului;” (Ioan 6:26-27) Mulţimile când şi-au dat seama despre ce este vorba, au zis: ,,Nu avem nevoie de un astfel de Isus, să fie răstignit.”
Înainte de a-i condamna prea aspru, pentru crima mileniilor, ar trebui să ne întrebăm dacă nu cumva procedăm şi noi la fel: Oare nu cumva ne amintim de Dumnezeu doar atunci când ne bat creditorii la uşă, sau când ne aflăm pe masa de operaţie? Nu cumva am fost captivaţi atât de tare de concepţiile materialiste despre lume şi viaţă, încât am uitat că avem şi suflet şi că acesta nu se hrăneşte cu cârnaţi şi cozonaci? Oare ne gândim la Isus şi în alte ocazii decât la paşti şi la crăciun? Cât este de lung drumul dintre ocaziile în care ne rugăm lui Dumnezeu şi cele în care blestemăm Numele Lui? Cât timp se scurge de când invocăm Numele Domnului până îl pomenim pe cel al dracului? Credeţi că îi putem sluji şi pe unul şi pe celălalt, şi totuşi să ne numim creştini? Iată câteva întrebări pertinente de reflecţie, în preajma sărbătorii Paştelor.

Ce ar trebui să facem pentru ca evlavia floriilor să nu se transforme după cinci zile în ostilitatea din vinerea mare?

În primul rând să căutăm să-L cunoaştem cât mai mult pe Domnul Isus: să-I cunoaştem caracterul, modul Său de a lucra şi mântuirea pe care a venit să ne-o aducă prin moarte şi înviere. Asta presupune să ne facem timp pentru a citi din Biblie în fiecare zi, pentru a merge săptămânal la Biserică şi pentru a ne ruga de câte ori avem prilejul.
În al doilea rând să fim dispuşi să renunţăm prin pocăinţă la păcatul care ne duce la moarte şi la pedeapsă. Să cerem ca puterea învierii Domnului Isus să ne transforme şi să ne facă capabili să trăim o viaţă nouă.
În al treilea rând, să ne dăm şi noi toate silinţele pentru a înlocui în viaţa noastră: minciuna cu adevărul, ura cu dragostea, egoismul cu altruismul, răutatea cu bunătatea, răzbunarea cu iertarea, brutalitatea cu blândeţea, furtul cu munca cinstită, obrăznicia cu respectul, necredinţa cu credinţa. Aşa să ne ajute Dumnezeu.

sursa: https://predicipredici.wordpress.com/