text Predici scrise

Dacă te lupți cu greutățile vieții

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Igor Opincă

Aducându-și aminte de lacrimile lui Timotei, iată ce a scris apostolul Pavel: „Tu dar, copilul meu, întăreşte-te în harul care este în Hristos Isus.” (2 Timotei 2:1) Aceasta este o încurajare pentru fiecare dintre noi, pentru ca să obținem putere din harul, care vine de la Hristos, în vremea greutăților, lacrimilor și neputinței. În harul Lui Dumnezeu, pe care îl avem în Iisus Hristos, există putere. Și acea putere a harului, pe care ne-o dă, este suficientă, destulă pentru orice împrejurare, prin care vom trece. Este suficientă, „Harul Meu îţi este de ajuns” - ne spune Domnul, încurajându-ne în slăbiciunile noastre (2 Corinteni 12:9).

Însuși Hristos a experimentat pe Sine Însuși acțiunea acestui har foarte puternic, în vremea slujirii Sale de pe pământ. Înainte de răstignirea Sa, de trei ori S-a rugat cu aceste cuvinte, întristându-Se și mâhnindu-Se: „Tată, dacă este cu putinţă, depărtează de la Mine paharul acesta! Totuşi nu cum voiesc Eu, ci cum voieşti Tu.” (Matei 26:36-44) Când S-a rugat astfel, „I s-a arătat un înger din cer, ca să-L întărească.” (Luca 22:43) În acest moment Iisus a primit putere, pentru ca să reziste evenimentele prin care trebuia să treacă. Și în conformitate cu Scriptura, fiind în agonie, fiind chinuit foarte puternic, El a început să se roage și mai fierbinte și cu mai mult zel. „A ajuns într-un chin ca de moarte şi a început să Se roage şi mai fierbinte; şi sudoarea I se făcuse ca nişte picături mari de sânge, care cădeau pe pământ.” (Luca 22:44) Atrage atenția, Biblia ne spune, chiar după ce Îngerul L-a întărit, chinurile Lui Iisus nu au dispărut îndată.

Oare nu privești aceasta ca pe ceva uimitor? Chiar după ce Însuși Tatăl Ceresc L-a întărit printr-un Înger, Iisus a fost chinuit foarte tare. Este evident, aceasta L-a motivat doar să se roage cu mai multă râvnă. Probabil vei zice: „văd că Tatăl Ceresc nu L-a izbăvit de chinuri.” Nu, ci L-a izbăvit. Acea putere, pe care a primit-o Iisus din cer, L-a condus prin toate chinurile Sale. Anume ea L-a întărit, pentru ca El să se roage încă o dată și mai fierbinte, pentru ca să parcurgă toată calea până la cruce, și mai departe până la slavă.

Toți știm, că Iisus – un exemplu vrednic de urmat pentru noi! Iar exemplul Lui, este un motiv, de ce deja nu mai trebuie să ne îngrijorăm, dacă se vor schimba curând împrejurările noastre dificile, sau nu. Căci cel mai important lucru, să ne schimbăm noi, ca noi să fim puternici în harul, pe care îl avem în Iisus Hristos, în aceste împrejurări (2 Timotei 2:1). Căci doar atunci Domnul va fi proslăvit, când ne vom îndrepta atenția nu spre izbăvirea de la „paharul suferințelor,” și nu spre lupta cu împrejurările noastre, ci când vom privi la Hristos, la întărirea cu harul Său suficient, și cu puterea Sa, în timp ce trecem prin criză, când recunoaștem: „facă-se nu ce voiesc eu, ci ce voieşti Tu, Dumnezeule!” Atunci puterea Lui Hristos te va ajuta cu statornicie să treci peste toate, dacă necazurile vor dura, iar ceasul izbăvirii va fi amânat până la vremea, pe care a hotărât-o Dumnezeu!

Îți doresc prietene, ca în împrejurările tale dificile, când cauți să te eliberezi de ele: «Acea putere, pe care a primit-o Iisus din cer, și pe care o împarte acum cu noi, să te întărească, pentru ca să te rogi fierbinte, și să te conducă prin toate chinurile și nenorocirile pământești! Ea să te întărească în slujire, tot drumul vieții tale, și să te conducă până la slava veșnică, unde nu există durere și lacrimi! Harul Domnului Iisus să fie cu tine, iar Îngerul Lui din cer, să te întărească! În numele Lui Iisus Hristos, Domnul și Salvatorul nostru. Amin. »

Traducere: Repalov Veaceslav

Autor: Igor Opinca

Dacă dorim să aibă loc vreo schimbare reală în viața noastră, ea trebuie să se înceapă de la noi, ci nu de la împrejurările noastre!

Cele mai recente resurse scrise - Predici scrise

Pilda celui care s-a ridicat după durere
Pilda celui care s-a ridicat după durere Era odată un copil care, într-o zi, a simțit o durere puternică la picior. Pentru o clipă, lumea parcă s-a oprit. Îi era atât de rău, încât simțea că puterile... Citeste mai mult >>
Pilda copilului și chipul mânios
Pilda copilului și chipul mânios Era odată un copil care, atunci când făcea o greșeală, nu se temea doar de greșeala lui, ci și de ceea ce putea urma. Uneori, peste el veneau cuvinte grele și mânie. A... Citeste mai mult >>
Pilda glasului care aștepta
Pilda glasului care aștepta Era odată un copil care avea multe lucruri în inimă. Nu voia averi și nici lucruri mari. Voia doar să fie auzit de mama lui. De multe ori, se apropia și spunea: — Mamă, pot... Citeste mai mult >>
Pilda lucrului luat fără întrebare
Pilda lucrului luat fără întrebare Era odată un om care păstra cu grijă un lucru de preț. Nu pentru că era mare sau scump, ci pentru că îi aparținea și însemna ceva pentru el. Într-o zi, cineva apropi... Citeste mai mult >>
Pilda omului de peste drum
Pilda omului de peste drum Era odată un om care locuia chiar peste drum de casa unui tânăr. Se vedeau uneori de la distanță, dar între ei se așezase o tăcere pe care nimeni nu știa cum să o rupă. Omul... Citeste mai mult >>
Pilda dreptului care nu era ascultat
Pilda dreptului care nu era ascultat Era odată un om drept, care încerca să meargă pe calea cea bună. Nu cerea bogății și nici laude. Își dorea doar să fie ascultat atunci când sufletul îi era greu. C... Citeste mai mult >>
Pilda unei zile tainice
Pilda unei zile tainice Într-o zi, Dumnezeu a aprins o lumină, nu pe cer, ci-ntr-un suflet de copil, și i-a șoptit: „Nu te teme de drum, Eu voi fi cu tine, pas cu pas, umil.” Au trecut ani, ca frunzel... Citeste mai mult >>
Căutați pe Domnul, câtă vreme se poate găsi!
Căutați pe Domnul câtă vreme se poate găsi! Isaia 55:6-11 „Căutați pe Domnul câtă vreme se poate găsi; chemați-L, câtă vreme este aproape. Să se lase cel rău de calea lui, și omul nelegiuit să se l... Citeste mai mult >>
Învierea,Înălțarea și A Doua Venire
Învierea, Înălțarea și A Doua Venire În zorii unei zile sfinte, femeile au mers la mormântul lui Isus, ducând cu ele mir. Spre uimirea lor, piatra de la intrarea mormântului era dată la o parte, iar m... Citeste mai mult >>
Motivația Zilei
Dumnezeu este bun și milostiv. El este cu noi mereu. El are un plan pentru noi. Nu te mai plânge că ești singur, că ești în depresie și toate acele lucruri. Tu ai nevoie de Dumnezeu în viața ta. Roagă... Citeste mai mult >>