text Predici scrise

Dacă te-ai depărtat de Domnul, Iisus te îndeamnă din nou să te întorci la El

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Igor Opincă

'Domnul a zis: „Simone, Simone, Satana v-a cerut să vă cearnă ca grâul. Dar Eu M-am rugat pentru tine, ca să nu se piardă credinţa ta şi, după ce te vei întoarce la Dumnezeu, să întăreşti pe fraţii tăi.” (Luca 22:31-32)

Dacă din cauza credinței, care a slăbit, ne-am depărtat de Domnul, Domnul permite, ca noi, precum Petru, să trecem prin consecințele păcatului nostru. El permite să aibă loc aceasta, nu din cauza că suferințele noastre Îi aduc plăcere, ci pentru ca să vedem consecințele dezastruoase ale faptelor noastre, și să ne întoarcem la El, Acela, Unicul din Univers, Care este în stare să ne ajute, să ne ridicăm, atunci când am căzut. Căci datorită rugăciunii Lui Iisus, și datorită că El l-a inspirat, Petru s-a întors pe calea credinței, și încă i-a întărit pe frații săi. Să ne întoarcem și noi la Iisus, dacă am gustat amărăciunea după cădere!

În toată ființa Lui Dumnezeu locuiește o dragoste adâncă. Biblia conține sute de portrete a Dumnezeului plin de milă, iertător, Gelos, din cauza că nu dorește ca păcatul să ne fure și să ne distrugă acea viață, pe care Dumnezeu cu atâta afecțiune o crește. De aceea, chiar și faptul, că Domnul urăște păcatul – nu înseamnă că El S-a lepădat de noi, ci înseamnă doar reflexia dragostei Lui adânci, din cauza căreia, nu poate să rămână indiferent, atunci, când privește, cum vrăjmașul „ne cearnă, ca grâul!”

Iar aceasta nu este pur și simplu o consecință logică filosofică. Dacă nu sunt convins, că știu, Care este intenția Domnului față de mine, atunci, niciodată nu voi hotărâ, să permit Prezența Lui în viața mea, întotdeauna Îl voi ține la o „distanță sigură,” în timp ce mă voi lipsi de ceva foarte prețios, care a fost pregătit pentru mine – relația de prietenie cu El, care este mult mai puternică, și mai tare decât orice relații, pe care vreodată le-am cunoscut!

Doamne Iisuse! Te-ai rugat pentru Petru, pentru ca să aibă suficientă credință, în situațiile prin care trebuia să treacă. Te-ai rugat pentru toți credincioșii în Tine, în conformitate cu Cuvântul ucenicilor Tăi (Ioan 17:20). Tu mijlocești și pentru mine, mă aperi înaintea Tatălui Ceresc, când sunt slab(ă) în credință, și mă inspiri să mă ridic, și să nu disper (1 Ioan 2:1). Sunt convins(ă) cu tărie, care este intenția inimii Tale față de mine, și cum mă îngrijești mereu, de aceea, în slăbiciunile mele mă încred pe deplin în Tine, pentru ca să zidesc relația mea de prietenie cu Tine! Doresc să văd măreția Ta, să te iubesc mai puternic, să stau tare împotriva păcatului, care se ridică împotriva mea! Slavă Ție în vecii vecilor. Amin.

Traducere: Repalov Veaceslav

Autor: Igor Opinca

„Fă-mă să mă veselesc şi să mă bucur de îndurarea Ta,
căci vezi ticăloşia mea, ştii neliniştea sufletului meu.”

(Psalmul 31:7)

Cele mai recente resurse scrise - Predici scrise

Pilda celui care s-a ridicat după durere
Pilda celui care s-a ridicat după durere Era odată un copil care, într-o zi, a simțit o durere puternică la picior. Pentru o clipă, lumea parcă s-a oprit. Îi era atât de rău, încât simțea că puterile... Citeste mai mult >>
Pilda copilului și chipul mânios
Pilda copilului și chipul mânios Era odată un copil care, atunci când făcea o greșeală, nu se temea doar de greșeala lui, ci și de ceea ce putea urma. Uneori, peste el veneau cuvinte grele și mânie. A... Citeste mai mult >>
Pilda glasului care aștepta
Pilda glasului care aștepta Era odată un copil care avea multe lucruri în inimă. Nu voia averi și nici lucruri mari. Voia doar să fie auzit de mama lui. De multe ori, se apropia și spunea: — Mamă, pot... Citeste mai mult >>
Pilda lucrului luat fără întrebare
Pilda lucrului luat fără întrebare Era odată un om care păstra cu grijă un lucru de preț. Nu pentru că era mare sau scump, ci pentru că îi aparținea și însemna ceva pentru el. Într-o zi, cineva apropi... Citeste mai mult >>
Pilda omului de peste drum
Pilda omului de peste drum Era odată un om care locuia chiar peste drum de casa unui tânăr. Se vedeau uneori de la distanță, dar între ei se așezase o tăcere pe care nimeni nu știa cum să o rupă. Omul... Citeste mai mult >>
Pilda dreptului care nu era ascultat
Pilda dreptului care nu era ascultat Era odată un om drept, care încerca să meargă pe calea cea bună. Nu cerea bogății și nici laude. Își dorea doar să fie ascultat atunci când sufletul îi era greu. C... Citeste mai mult >>
Pilda unei zile tainice
Pilda unei zile tainice Într-o zi, Dumnezeu a aprins o lumină, nu pe cer, ci-ntr-un suflet de copil, și i-a șoptit: „Nu te teme de drum, Eu voi fi cu tine, pas cu pas, umil.” Au trecut ani, ca frunzel... Citeste mai mult >>
Căutați pe Domnul, câtă vreme se poate găsi!
Căutați pe Domnul câtă vreme se poate găsi! Isaia 55:6-11 „Căutați pe Domnul câtă vreme se poate găsi; chemați-L, câtă vreme este aproape. Să se lase cel rău de calea lui, și omul nelegiuit să se l... Citeste mai mult >>
Învierea,Înălțarea și A Doua Venire
Învierea, Înălțarea și A Doua Venire În zorii unei zile sfinte, femeile au mers la mormântul lui Isus, ducând cu ele mir. Spre uimirea lor, piatra de la intrarea mormântului era dată la o parte, iar m... Citeste mai mult >>
Motivația Zilei
Dumnezeu este bun și milostiv. El este cu noi mereu. El are un plan pentru noi. Nu te mai plânge că ești singur, că ești în depresie și toate acele lucruri. Tu ai nevoie de Dumnezeu în viața ta. Roagă... Citeste mai mult >>