text Predici scrise

Dacă te afli în împrejurări neplăcute și vrăjmașul te ispitește

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Anonim

Dacă acum treci printr-un ''pământ fără apă'' în viața ta, iar diavolul, vrăjmașul sufletului tău te ispitește, atunci doresc să mă împart cu aceasta. Adu-ți aminte, câte citaturi din Biblie, diavolul i-a citat Lui Iisus Hristos, când L-a ispitit în pustiu (Matei 4:1-11). Și toate acestea au fost pentru ca Iisus ''să fie sătul, să fie înălțat și ca El să aibă slavă vremelnică''. Căci nu este bine ca Fiul Lui Dumnezeu, Preaiubitul Lui Dumnezeu, în Care Dumnezeu Tatăl Își găsește toată plăcerea, față de Care Dumnezeu Tatăl are o bunăvoință deosebită, să sufere de foame, din cauza pustiului, și din cauza singurătății... Dar ții minte prețul, pe care diavolul l-a cerut pentru toate acestea? Să se închine diavolului (Matei 4:9). Este interesant, dar diavolul ''a justificat'' aceasta biblic. Dar ''justificarea'' lui a fost respinsă de Iisus cu o hotărâre neclintită, fermă, atunci când Iisus se afla într-o stare smerită (umilă). Da, Iisus a fost flămând, nu a fost înălțat în acea vreme, atunci nu cârmuia toate împărățiile lumii, dar El n-a disperat. Umilirea și smerirea înaintea Tatălui Ceresc a fost o parte din voia Lui Dumnezeu pentru El, și El n-a căzut de la credință, când vrăjmașul a încercat să-L cumpere. Inima Lui Hristos nici măcar pentru o clipă nu s-a îndoit, că Dumnezeu Tatăl Îl iubește, și că Tatăl are bunăvoință deosebită față de El, chiar dacă o parte din viața Lui, El trebuia s-o petreacă în condițile neplăcute din pustiu, și în același timp vrăjmașul Îl ataca.

Poate și ceea ce vezi acum în jurul tău, de asemenea este ''pustiu''? Te gândești în această etapă: ''Nu am aceasta, nu am cutare, și încă aceasta n-am... De toate acestea ''am nevoie'', și unde este Dumnezeul, Care are o bunăvoință deosebită față de mine''? ... Fii atent(ă) când vin așa gânduri, care vin din mădularele tale (Iacov 4:1). Fii atent(ă), când vin propuneri (îndemnuri, sugestii), care îți deschid ''noi oportunități''. Oare să încerci să te aperi singur(ă)? Să te înalți singur(ă)? Să-ți faci un drum cu puterile tale, pe care apoi să mergi? ... Veghează! ! !


Dumnezeu este bun! Inima ta să fie smerită, să fie plină de Cuvântul Domnului și să fie cârmuită de Duhul Sfânt în lupta cu vrăjmașul! Îmbărbătează-te! În numele Lui Iisus Hristos. Amin.


''... şi I-a zis „Toate aceste lucruri Ţi le voi da Ţie, dacă Te vei arunca cu faţa la pământ şi Te vei închina mie.” „Pleacă, Satano”, i-a răspuns Isus. Căci este scris: ‘Domnului Dumnezeului tău să te închini şi numai Lui să-I slujeşti.’'' (Matei 4:8b-10)

(Proverbe 3:5)

''Încrede-te în Domnul din toată inima ta şi nu te bizui pe înţelepciunea ta! ''

Cele mai recente resurse scrise - Predici scrise

Pilda celui care s-a ridicat după durere
Pilda celui care s-a ridicat după durere Era odată un copil care, într-o zi, a simțit o durere puternică la picior. Pentru o clipă, lumea parcă s-a oprit. Îi era atât de rău, încât simțea că puterile... Citeste mai mult >>
Pilda copilului și chipul mânios
Pilda copilului și chipul mânios Era odată un copil care, atunci când făcea o greșeală, nu se temea doar de greșeala lui, ci și de ceea ce putea urma. Uneori, peste el veneau cuvinte grele și mânie. A... Citeste mai mult >>
Pilda glasului care aștepta
Pilda glasului care aștepta Era odată un copil care avea multe lucruri în inimă. Nu voia averi și nici lucruri mari. Voia doar să fie auzit de mama lui. De multe ori, se apropia și spunea: — Mamă, pot... Citeste mai mult >>
Pilda lucrului luat fără întrebare
Pilda lucrului luat fără întrebare Era odată un om care păstra cu grijă un lucru de preț. Nu pentru că era mare sau scump, ci pentru că îi aparținea și însemna ceva pentru el. Într-o zi, cineva apropi... Citeste mai mult >>
Pilda omului de peste drum
Pilda omului de peste drum Era odată un om care locuia chiar peste drum de casa unui tânăr. Se vedeau uneori de la distanță, dar între ei se așezase o tăcere pe care nimeni nu știa cum să o rupă. Omul... Citeste mai mult >>
Pilda dreptului care nu era ascultat
Pilda dreptului care nu era ascultat Era odată un om drept, care încerca să meargă pe calea cea bună. Nu cerea bogății și nici laude. Își dorea doar să fie ascultat atunci când sufletul îi era greu. C... Citeste mai mult >>
Pilda unei zile tainice
Pilda unei zile tainice Într-o zi, Dumnezeu a aprins o lumină, nu pe cer, ci-ntr-un suflet de copil, și i-a șoptit: „Nu te teme de drum, Eu voi fi cu tine, pas cu pas, umil.” Au trecut ani, ca frunzel... Citeste mai mult >>
Căutați pe Domnul, câtă vreme se poate găsi!
Căutați pe Domnul câtă vreme se poate găsi! Isaia 55:6-11 „Căutați pe Domnul câtă vreme se poate găsi; chemați-L, câtă vreme este aproape. Să se lase cel rău de calea lui, și omul nelegiuit să se l... Citeste mai mult >>
Învierea,Înălțarea și A Doua Venire
Învierea, Înălțarea și A Doua Venire În zorii unei zile sfinte, femeile au mers la mormântul lui Isus, ducând cu ele mir. Spre uimirea lor, piatra de la intrarea mormântului era dată la o parte, iar m... Citeste mai mult >>
Motivația Zilei
Dumnezeu este bun și milostiv. El este cu noi mereu. El are un plan pentru noi. Nu te mai plânge că ești singur, că ești în depresie și toate acele lucruri. Tu ai nevoie de Dumnezeu în viața ta. Roagă... Citeste mai mult >>