Dacă noi – copiii Lui Dumnezeu, atunci de ce avem oportunitatea să alegem, ceea ce Biblia numește păcat?

Multe lucruri nu le pot înțelege. De exemplu, dacă noi – copiii Lui Dumnezeu, atunci de ce avem oportunitatea să alegem ceea ce Biblia numește păcat?

1. Omul este format din două „părți: ” 2 Corinteni 4:16 „De aceea, noi nu cădem de oboseală. Ci chiar dacă omul nostru de afară se trece, totuşi omul nostru dinăuntru se înnoieşte din zi în zi.”

2. Precum copii a Lui Dumnezeu, noi – creaturi noi în Hristos, avem o gândire nouă, și o purtare nouă, un nou sens în viață... Duhul Lui Dumnezeu locuiește în omul nostru dinăuntru, El ne sfințește, și produce roada – sfințirea (Romani 6). Lucrarea Duhului, nu afectează doar omul nostru dinăuntru, ci de asemenea omul nostru din exterior (trupul). 1 Corinteni 6:19-20: „Nu ştiţi că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt care locuieşte în voi şi pe care L-aţi primit de la Dumnezeu? Şi că voi nu sunteţi ai voştri? Căci aţi fost cumpăraţi cu un preţ. Proslăviţi dar pe Dumnezeu în trupul şi în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu.” Lui Dumnezeu Îi aparține atât omul nostru dinăuntru, cât și omul nostru de afară. Noi trebuie pe deplin, cu totul, să slujim, pentru ca să ne împlinim scopul nostru, de a-L proslăvi pe Dumnezeu.

3. Iată aici se începe conflictul. Galateni 5:16-17: „Zic dar: umblaţi cârmuiţi de Duhul şi nu împliniţi poftele firii pământeşti. Căci firea pământească pofteşte împotriva Duhului, şi Duhul, împotriva firii pământeşti; sunt lucruri potrivnice unele altora, aşa că nu puteţi face tot ce voiţi.” În firea noastră încă mai trăiește, ceea ce nu-i place Duhului, trăiește ceva, care dictează o altă viață, pe care am trăit-o până la momentul, când ne-am întors la Dumnezeu. Poftele firii pământești sunt păcate. Aceste ispite produse de poftele firii pământești, sunt atât de mari, încât uneori se întâmplă, că unii cad, și nu fac ceea, ce și-au dorit. Iar atunci, dorințele duhovnicești ale credincioșilor, nu se înfăptuiesc prin acțiuni. Iar atunci, firea începe să-i stăpânească, iar Duhul este stins, sau întristat (1 Tesaloniceni 5:19; Efeseni 4:30). Aceasta are loc nu din cauza că Duhul din noi este slab, sau că nu este puternic (El este foarte puternic). Dar din cauza, că în afară de dorința duhovnicească (nu faceți ceea ce vă doriți), mai avem nevoie de o acțiune duhovnicească (Eu vă zic: umblați dar cârmuiți de Duhul, și doar atunci nu veți împlini poftele firii voastre pământești). Problema nu este în Duh, ci în omul, care nu este hotărât să împlinească dorința duhovnicească. Dacă avem vreo dorință duhovnicească, atunci trebuie să fim hotărâți, atunci când continuăm „să ne luptăm,” și să-I dăm locul Duhului, ci nu firii, să fim de partea Duhului, ci nu de cea a firii. Este cel mai greu moment din “luptă.” Fiecare dintre noi, înțelege și simte în interior, când „trece de granițele, lucrurilor, pe care Dumnezeu le-a permis.”

4. Ce trebuie să faci, pentru ca să biruiești firea? Nu există „vreo cale, de a-ți îmbunătăți firea” sau altceva. Aceasta este posibil, doar printr-o credință personală vie. Romani 1:17... după cum este scris: cel neprihănit va trăi prin credință. Prin credință ai obținut iertarea de păcate, prin credință vei trăi. Prin credință ai început, prin credință trebuie să continui. O altă cale nu există. Dacă în viața vreunui om se vede mai mult împlinirea poftelor firii lui pământești, atunci aceasta este un indicator, că are o credință personală slabă. Tot de ce avem nevoie – nu doar de dorință, dar de asemenea și de înfăptuirea ei prin acțiuni. 1 Ioan 5:4: „pentru că oricine este născut din Dumnezeu biruieşte lumea; şi ceea ce câştigă biruinţă asupra lumii este credinţa noastră.” Duhul Sfânt din noi are putere să învingă firea, și să nu-i permită să cârmuiască. Trebuie să-I permitem Duhului să facă aceasta. Noi trebuie să ne încredem în El, atunci când luptăm împotriva firii, ci nu să luăm asupra noastră lucrarea Lui.

5. Cum să crești în credință, căci aceasta este cheia spre o viață duhovnicească foarte puternică? Este nevoie să hrănim credința. „Pe cine îl hrănești, acela va crește mai mare.” Dacă hrănești „oaia” din tine, atunci ea se va înălța deasupra „lupului,” care de asemenea locuiește în tine. Încetează să fii doar o oiță simplă, devino o ODS (o oaie cu o destinație specială, un ostaș de elită, care luptă împotriva teroristului pe nume firea pământească). Apostolul Pavel a zis despre credință, ca despre scutul unui ostaș, care îl apără de săgețile arzătoare ale celui rău. Tot la fel este și credința, ea trebuie să fie „de mărimea ușii,” pentru ca să te acopere în “ziua cea rea.” Tu nu ești doar pur și simplu oița Lui Dumnezeu, tu ești o oiță – ostaș, sau ODS. De ce ai nevoie pentru aceasta? Cu siguranță, să înțelegem cel mai important lucru: Romani 10:13-17:

„Fiindcă oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit. Dar cum vor chema pe Acela în care n-au crezut? Şi cum vor crede în Acela despre care n-au auzit? Şi cum vor auzi despre El fără propovăduitor? Şi cum vor propovădui, dacă nu sunt trimişi? După cum este scris: „Cât de frumoase sunt picioarele celor ce vestesc pacea, ale celor ce vestesc Evanghelia!” Dar nu toţi au ascultat de Evanghelie. Căci Isaia zice: „Doamne, cine a crezut propovăduirea noastră?” Astfel, credinţa vine în urma auzirii, iar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos.”

Aici se găsește cheia pentru creșterea noastră în credință, iar aceasta înseamnă și biruință asupra firii pământești. Această cheie, se poate (după părerea mea) s-o prezentăm prin următoarea schemă: „Domnul trimite predicatorul – Predicatorul se duce – Propovăduiește Evanghelia – tu auzi Cuvântul Lui Dumnezeu despre Domnul – Crezi Cuvântul (credința mea personală vie) – Chemi numele Domnului, pentru ca să fii salvat(ă) (de atacurile firii tale pământești, de exemplu).”

Ce este foarte important în acest model?

1. Predica – Cuvântul Lui Dumnezeu, care este transmis prin gura oamenilor, ci nu părerile tale, sau a celor din jur despre Cuvânt. Dacă predicatorul nu tâlcuiește așa cum trebuie Cuvântul, atunci credința celor, care îl ascultă, este distrusă – atunci ei sunt biruiți în lupta împotriva firii pământești și nu pot să ducă această luptă efectiv.

2. Predicatorul trebuie să-L pună pe Hristos în centru, atunci când învață din Cuvânt, pentru ca cei, care îl ascultă, să cunoască pe Cine să-L cheme. (Scripturile mărturisesc despre Mine – a zis Iisus).

3. Predicatorul trebuie să înțeleagă chemarea sa. El – trimisul Lui Dumnezeu, ci nu al oamenilor. Viața lui trebuie să fie oglindirea chemării lui mărețe. El este un exemplu de trăire al credinței transformate prin auzirea Cuvântului Lui Dumnezeu.

4. Cei care ascultă, trebuie să poată să deosebească Cuvântul Lui Dumnezeu de cuvântul oamenilor. Cei care ascultă Cuvântul Lui Dumnezeu, au o mare nevoie, să învețe să studieze de sinestătător Scriptura (de exemplu prin metoda inductivă) – aceasta îi va permite de sinestătător să se hrănească cu o hrană sănătoasă, ci nu să aștepte până când cineva le va aduce mâncarea (foarte bine, dacă este de calitatea superioară) pentru ca să se întărească din punct de vedere duhovnicește.

Deci, credința vine în urma auzirii! Dar cuvintele cheie aici: „Propovăduitorul și Cuvântul.” Cui te încrezi ca să-ți formeze credința ta personală? Ce autoritate are Cuvântul Lui Dumnezeu și predicatorii, care Îl predică/autoritatea îi dă Cuvântul, pe care Îl seamănă/? Înțelegi Cuvântul, pe care Îl auzi? Cum crește felul cum Îl privești pe Iisus, de la o predică la alta? Cum înțelegi domnia Lui, faptul că El împărățește, te ajută să devii o ODS/o oiță cu destinație specială/ și să învingi poftele firii pământești? Chemi numele Domnului, pentru ca să fii salvat(ă) de atacurile firii tale pământești? La care dintre punctele de mai sus, întâmpini dificultăți. Ce, și când vei face ceva pentru ca să rezolvi aceasta?

De asemenea va fi bine pentru creșterea ta în credință: 1. Să frecventezi o grupă de studiere a Cuvântului Lui Dumnezeu. 2. Să ai un mentor duhovnicesc, în fața căruia vei da socoteală. 3. Să vă rugați reciproc, căci foarte mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit. 4. Să participi activ în viața bisericii. Credința crește încă atunci, când te împarți cu ea cu ceilalți. Trăiește prin credință, dar în conformitate cu darurile tale. Să te împarți cu credința, în primul rând înseamnă să te împarți cu ceilalți, prin slujirea pe care o ai prin credință. Cine dă, acela primește. Proverbe 11:25... cel ce udă pe alţii va fi udat şi el.

Domnul să te binecuvânteze cu o râvnă mare pentru El!

Autor: Igor Opincă

Traducere: Repalov Veaceslav