text Predici scrise

Cum să învingi când mintea îţi este obsedată de gânduri rele?

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Vasile Filat

Întrebare:

Am probleme pentru că păcătuiesc în mintea mea atât sexual cât şi prin faptul că port amărăciune faţă de alţi oameni. Nu am nici o intenţie să-i fiu necredincios soţiei dar permanent sunt apăsat de gânduri rele în mintea mea. Aceasta mă frustrează deoarece cunosc că astfel de gânduri sunt împotriva Cuvântului şi voii lui Dumnezeu. Vă rog să mă ajutaţi dacă puteţi. Dumnezeu să vă binecuvânteze.

Cum să învingi când mintea îţi este obsedată de gânduri rele?

Aşa este, Dumnezeu vrea ca să fim credincioşi soţiilor în mintea noastră şi să ne păstrăm mintea curată pentru că toate păcatele încep în minte şi apoi ajung să fie înfăptuite, iar odată făptuite, aduc moartea. De aceea, ca să nu mai fii obsedat în minte de gânduri rele, te sfătuiesc în baza Cuvântului lui Dumnezeu să faci următoarele lucruri:

1. Păzeşte-ţi mintea

Înţeleptul Solomon spune că pe când era copil la tatăl său a fost învăţat astfel:

Păzeşte-ţi inima mai mult decât orice, căci din ea ies izvoarele vieţii. (Proverbe 4:23)

Cuvântul “inima” din textul acesta este o metonimie, adică o figură de stil care se referă la minte. Fiecare om trebuie să înveţe să-şi păzească mintea pentru că mintea noastră gândeşte în baza informaţiilor care i-au fost puse la dispoziţie. Dacă priveşti pornografii, mintea îţi va fi afectată de imaginile văzute şi vei fi provocat la imoralitate şi infidelitate. De aceea, orice om care vrea să-I fie plăcut lui Dumnezeu şi să-şi păstreze mintea curată, trebuie să revizuiască bine toate sursele de informaţie la care se expune şi să excludă lucrurile care îi murdăresc mintea şi astfel îi afectează întreaga viaţă.

2. Studiază Biblia sistematic

Împăratul David a scris în Cartea Psalmilor:

Cum îşi va ţine tânărul curată cărarea? Îndreptându-se după cuvântul Tău. Te caut din toată inima mea; nu mă lăsa să mă abat de la poruncile Tale. Strâng cuvântul Tău în inima mea, ca să nu păcătuiesc împotriva Ta! (Psalmi 119:9-11)

Atunci când ne formăm disciplina să studiem sistematic Cuvântul Lui, Dumnezeu ne transformă felul nostru de gândire şi ne sfinţeşte. Îţi recomand să începi a studia sistematic Biblia pentru că omul trăieşte nu doar cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu. Îţi recomand să faci rost de materialele de studiere a Bibliei după metoda inductivă care îţi vor fi de mare ajutor în această privinţă. Având în vedere problemele de care te confrunţi, îţi recomand să faci rost şi să studiezi la început manualele “Căsătorie fără regrete” şi “Sexualitatea din perspectiva Bibliei” scrise de Kay Arthur.

3. Alege bine prietenii

Timotei a fost ucenicul lui Pavel şi un foarte bun slujitor în Evanghelie. Dar, poftele firii pământeşti prezentau un pericol şi pentru el ca şi pentru oricare om. De aceea, Apostolul Pavel i-a scris:

Fugi de poftele tinereţii şi urmăreşte neprihănirea, credinţa, dragostea, pacea, împreună cu cei ce cheamă pe Domnul dintr-o inimă curată. (2 Timotei 2:22)

Iar în capitolul următor mai spune Pavel:

Să ştii că în zilele din urmă vor fi vremuri grele. Căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţumitori, fără evlavie, fără dragoste firească, neînduplecaţi, clevetitori, neînfrânaţi, neîmblânziţi, neiubitori de bine, vânzători, obraznici, îngâmfaţi; iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu; având doar o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea. Depărtează-te de oamenii aceştia. (2 Timotei 3:1-5)

Verifică bine relaţiile pe care le ai şi vezi dacă nu sunt în viaţa ta oameni care îţi influenţează gândirea aşa încât ai ajuns să fii obsedat în minte de gânduri rele. Scriptura mai spune:

Nu vă înşelaţi: „Tovărăşiile rele strică obiceiurile bune”. (1 Corinteni 15:33)

4. Fereşte-te de imoralitate

În Epistola I adresată creştinilor din oraşul Tesalonic, Apostolul Pavel le-a scris:

Voia lui Dumnezeu este sfinţirea voastră: să vă feriţi de curvie; fiecare din voi să ştie să-şi stăpânească vasul în sfinţenie şi cinste, nu în aprinderea poftei, ca Neamurile care nu cunosc pe Dumnezeu. (1 Tesaloniceni 4:3-5)

Trebuie să ştii să-ţi stăpâneşti vasul în sfinţenie şi aceasta se referă la tot felul de situaţii din viaţa noastră. Iată un exemplu practic din viaţa lui Iov:

Făcusem un legământ cu ochii mei şi nu mi-aş fi oprit privirile asupra unei fecioare. (Iov 31:1)

Învaţă şi tu să-ţi controlezi acţiunile şi să nu-ţi opreşti privirile asupra nimănui şi nimic care poate stârni poftele firii tale păcătoase.

5. Răstoarnă izvodirile minţii

În Epistola II către Corinteni, Apostolul Pavel a scris:

Măcar că trăim în firea pământească, totuşi nu ne luptăm călăuziţi de firea pământească. Căci armele cu care ne luptăm noi nu sunt supuse firii pământeşti, ci sunt puternice, întărite de Dumnezeu ca să surpe întăriturile. Noi răsturnăm izvodirile minţii şi orice înălţime care se ridică împotriva cunoştinţei lui Dumnezeu; şi orice gând îl facem rob ascultării de Hristos. (2 Corinteni 10:3-5)

Celorlalţi oameni nu le reuşeşte să aibă control asupra gândirii, dar nu tot aşa este în cazul creştinilor. Noi putem să răsturnăm izvodirile minţii pentru că:

  • chiar dacă trăim în firea pământească, nu ne mai luptăm călăuziţi de firea pământească
  • nu ne luptăm cu arme supuse firii pământeşti
  • ne luptăm împotriva izvodirilor minţii cu armele puternice întărite de Dumnezeu ca să surpe orice întăritură din minţile noastre
  • prin puterea Duhului Sfânt care l-am primit la naşterea noastră din nou, când am întrat în Noul Legământ, noi putem răsturna izvodirile minţii şi orice gând care se ridică împotriva cunoştinţei lui Dumnezeu şi orice gând îl putem face rob ascultării de Hristos.

Acum, este alegerea noastră şi pentru că ştim că avem Duhul lui Dumnezeu, trebuie să acţionăm în puterea aceasta şi să biruim orice gând rău din mintea noastră făcându-l rob ascultării de Hristos. Aşa să ne ajute Dumnezeu.

Cele mai recente resurse scrise - Predici scrise

Pilda celui care s-a ridicat după durere
Pilda celui care s-a ridicat după durere Era odată un copil care, într-o zi, a simțit o durere puternică la picior. Pentru o clipă, lumea parcă s-a oprit. Îi era atât de rău, încât simțea că puterile... Citeste mai mult >>
Pilda copilului și chipul mânios
Pilda copilului și chipul mânios Era odată un copil care, atunci când făcea o greșeală, nu se temea doar de greșeala lui, ci și de ceea ce putea urma. Uneori, peste el veneau cuvinte grele și mânie. A... Citeste mai mult >>
Pilda glasului care aștepta
Pilda glasului care aștepta Era odată un copil care avea multe lucruri în inimă. Nu voia averi și nici lucruri mari. Voia doar să fie auzit de mama lui. De multe ori, se apropia și spunea: — Mamă, pot... Citeste mai mult >>
Pilda lucrului luat fără întrebare
Pilda lucrului luat fără întrebare Era odată un om care păstra cu grijă un lucru de preț. Nu pentru că era mare sau scump, ci pentru că îi aparținea și însemna ceva pentru el. Într-o zi, cineva apropi... Citeste mai mult >>
Pilda omului de peste drum
Pilda omului de peste drum Era odată un om care locuia chiar peste drum de casa unui tânăr. Se vedeau uneori de la distanță, dar între ei se așezase o tăcere pe care nimeni nu știa cum să o rupă. Omul... Citeste mai mult >>
Pilda dreptului care nu era ascultat
Pilda dreptului care nu era ascultat Era odată un om drept, care încerca să meargă pe calea cea bună. Nu cerea bogății și nici laude. Își dorea doar să fie ascultat atunci când sufletul îi era greu. C... Citeste mai mult >>
Pilda unei zile tainice
Pilda unei zile tainice Într-o zi, Dumnezeu a aprins o lumină, nu pe cer, ci-ntr-un suflet de copil, și i-a șoptit: „Nu te teme de drum, Eu voi fi cu tine, pas cu pas, umil.” Au trecut ani, ca frunzel... Citeste mai mult >>
Căutați pe Domnul, câtă vreme se poate găsi!
Căutați pe Domnul câtă vreme se poate găsi! Isaia 55:6-11 „Căutați pe Domnul câtă vreme se poate găsi; chemați-L, câtă vreme este aproape. Să se lase cel rău de calea lui, și omul nelegiuit să se l... Citeste mai mult >>
Învierea,Înălțarea și A Doua Venire
Învierea, Înălțarea și A Doua Venire În zorii unei zile sfinte, femeile au mers la mormântul lui Isus, ducând cu ele mir. Spre uimirea lor, piatra de la intrarea mormântului era dată la o parte, iar m... Citeste mai mult >>
Motivația Zilei
Dumnezeu este bun și milostiv. El este cu noi mereu. El are un plan pentru noi. Nu te mai plânge că ești singur, că ești în depresie și toate acele lucruri. Tu ai nevoie de Dumnezeu în viața ta. Roagă... Citeste mai mult >>