text Predici scrise

Credeu

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Paul Timoce

1) Cred că Biblia in intregime este inspirată de Dumnezeu prin Duhul Său cel Sfant. Astfel, autorul real al acestei cărți este Dumnezeu Însuși, creatorul întregului univers.

2) Cred că Biblia este suficientă pentru a ne oferi soluții și răspunsuri în absolut toate problemele vieții de credință. Astfel, consider că științele sociale, antropologia, psihologia și toate celelalte unelte al lumii sunt inutile și de prisos din moment ce Dumnezeu a oferit omenirii Cuvantul Sau!

3) Cred că există un singur Dumnezeu adevărat fără început și fără sfârșit existând în trei persoane distincte care una sunt: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt

4) Cred că acest Dumnezeu al Bibliei este sfânt, despărțit de păcat, iubind tot ceea ce este bun și urând cu desăvârșire tot ceea ce este rău și păcătos. Cred de asemenea că acest Dumnezeu al Bibliei este dragoste.

5) Cred că Dumnezeu a creat om după chipul și asemănarea Sa, oferindu-i acestuia liberul arbitru și puterea de a se menține într-o stare de neprihănire perfectă. Cred de asemenea că omul a ales de bună voie să păcătuiască împotriva Creatorului său pierzându-și astfel vrednicia și murind din punct de vedere spiritual după cum fusese avertizat mai dinainte. Daca pe plan fizic, Adam a murit cu aproape 1000 de ani dupa ce a pacatuit, pe plan spiritual, în duhul său, Adam a murit chiar in ziua in care a păcătuit.

6) Cred că omul Adamic, omul născut o singură dată din carne și din sânge, este cu adevărat mort pe plan spiritual. În alte cuvinte, cred că omul natural, precum un cadavru, nu are absolut nici un simț spiritual pentru a se raporta la realitatea în care trăiește și la Dumnezeul care l-a creat. Astfel, un astfel de om nu poate să primească Evanghelia lui Isus Hristos decât în cazul în care Dumnezeu decide să-i dea viață mai întâi.

7) Cred că înainte de întemeierea lumii, Dumnezeu, văzând starea de moarte spirituală a omenirii ca urmare a căderii primului om, din pricina dragostei Sale și pentru slava numelui Său cel mare, a ales să mântuie un popor format din oameni de orice limbă, culoare și nație fără părtinire.

8 ) Cred că la momentul hotărât mai dinainte în sfatul Sfintei Treimi, Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a coborât printre oameni luând chip de om pentru a aduce viață veșnică umanității pierdute. Cred că toate păcatele celor care urmau să fie mântuiți au fost iertate odată pentru totdeauna atunci când Mielul lui Dumnezeu a fost jertfit pentru păcatele omenirii.

9 ) Cred că pe aceia pe care i-a rânduit mai dinainte ca să fie mântuiți, Dumnezeu, prin Duhul Sfânt, la momentul decis de El, Îi cheamă la Sine într-un mod supranatural dându-le credință în jertfa lui Isus Hristos și pocăință pentru a fi mântuiți de sub mânia dreptății Sale și de sub puterea păcatului.

10) Cred că toți cei care cred cu adevărat în Isus Hristos sunt socotiți neprihăniți înaintea tronului de judecată al lui Dumnezeu. Astfel, ei, deșii au păcătuit, sunt tratați ca și cum nu ar fi păcătuit niciodată deoarece pedeapsa pentru păcatele lor a căzut peste Mielul lui Dumnezeu. Acești oameni nu vor mai gusta din moartea a doua, iadul, ci vor avea parte de viață veșnică după cum le-a făgăduit Dumnezeu prin Sfintele Scripturi.

11) Cred că toți cei care cred cu adevărat în Isus Hristos sunt făpturi noi în Hristos și au intrat într-un proces continuu de sfințire. Cred că cei ce sunt socotiți neprihăniți prin credință vor fi cu siguranță eliberați de sub puterea păcatului printr-o viață de pocăință. Cred că pocăința este dovada credinței și cred de asemenea că o credință fără faptele pocăinței este o credință moartă care nu mântuiește pe nimeni. Cred că numai aceia care perseverează până la sfârșit într-o viață de continuă lepădare de sine au avut parte de o naștere din nou reală și de o mântuire lucrată de însuși Dumnezeu prin Duhul Sfânt

12) Cred că, pentru a avea siguranța mântuirii, un om trebuie să se cerceteze neîncetat pe sine însuși pentru a verifica dacă într-adevăr el este o ființă nouă în Hristos, iubitor de sfințenie și urâtor al păcatului, făcător de fapte bune și ucigaș, prin puterea Duhului Sfânt, al firii pământești moștenite de la Adam deoarece numai oamenii noi în Hristos vor moșteni viața veșnică din moment ce numai ei au fost socotiți neprihăniți prin credință.

Cele mai recente resurse scrise - Predici scrise

Pilda celui care s-a ridicat după durere
Pilda celui care s-a ridicat după durere Era odată un copil care, într-o zi, a simțit o durere puternică la picior. Pentru o clipă, lumea parcă s-a oprit. Îi era atât de rău, încât simțea că puterile... Citeste mai mult >>
Pilda copilului și chipul mânios
Pilda copilului și chipul mânios Era odată un copil care, atunci când făcea o greșeală, nu se temea doar de greșeala lui, ci și de ceea ce putea urma. Uneori, peste el veneau cuvinte grele și mânie. A... Citeste mai mult >>
Pilda glasului care aștepta
Pilda glasului care aștepta Era odată un copil care avea multe lucruri în inimă. Nu voia averi și nici lucruri mari. Voia doar să fie auzit de mama lui. De multe ori, se apropia și spunea: — Mamă, pot... Citeste mai mult >>
Pilda lucrului luat fără întrebare
Pilda lucrului luat fără întrebare Era odată un om care păstra cu grijă un lucru de preț. Nu pentru că era mare sau scump, ci pentru că îi aparținea și însemna ceva pentru el. Într-o zi, cineva apropi... Citeste mai mult >>
Pilda omului de peste drum
Pilda omului de peste drum Era odată un om care locuia chiar peste drum de casa unui tânăr. Se vedeau uneori de la distanță, dar între ei se așezase o tăcere pe care nimeni nu știa cum să o rupă. Omul... Citeste mai mult >>
Pilda dreptului care nu era ascultat
Pilda dreptului care nu era ascultat Era odată un om drept, care încerca să meargă pe calea cea bună. Nu cerea bogății și nici laude. Își dorea doar să fie ascultat atunci când sufletul îi era greu. C... Citeste mai mult >>
Pilda unei zile tainice
Pilda unei zile tainice Într-o zi, Dumnezeu a aprins o lumină, nu pe cer, ci-ntr-un suflet de copil, și i-a șoptit: „Nu te teme de drum, Eu voi fi cu tine, pas cu pas, umil.” Au trecut ani, ca frunzel... Citeste mai mult >>
Căutați pe Domnul, câtă vreme se poate găsi!
Căutați pe Domnul câtă vreme se poate găsi! Isaia 55:6-11 „Căutați pe Domnul câtă vreme se poate găsi; chemați-L, câtă vreme este aproape. Să se lase cel rău de calea lui, și omul nelegiuit să se l... Citeste mai mult >>
Învierea,Înălțarea și A Doua Venire
Învierea, Înălțarea și A Doua Venire În zorii unei zile sfinte, femeile au mers la mormântul lui Isus, ducând cu ele mir. Spre uimirea lor, piatra de la intrarea mormântului era dată la o parte, iar m... Citeste mai mult >>
Motivația Zilei
Dumnezeu este bun și milostiv. El este cu noi mereu. El are un plan pentru noi. Nu te mai plânge că ești singur, că ești în depresie și toate acele lucruri. Tu ai nevoie de Dumnezeu în viața ta. Roagă... Citeste mai mult >>