Cine este așa de orb, ca robul Meu, și surd...

'Ispititorul s-a apropiat de El şi I-a zis: „Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, porunceşte ca pietrele acestea să se facă pâini.” Drept răspuns, Isus i-a zis: „Este scris: ‘Omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.’”' (Matei 4:3-4)

Diavolul nu a putut să-L influențeze pe Iisus, când în pustie a dorit să-L impună, să vadă și să audă, ceea ce el dorea. Chiar și atunci, când intențiile lui au fost ascunse prin cuvintele din Sfânta Scriptură, totuși Robul Lui Dumnezeu a refuzat să le vadă și să le audă.

Cândva prorocul Isaia a zis așa despre Domnul: „Cine este orb, dacă nu robul Meu, şi surd ca solul Meu pe care îl trimit? Cine este orb ca prietenul lui Dumnezeu şi orb ca robul Domnului?” (Isaia 42:19) „Iată, Robul Meu... ” (Isaia 52:13) Trăsăturile caracteristice ale unui sclav, care este plăcut Lui Dumnezeu, nu trăiește un mod de viață păcătos, (orbire și surditate), și este credincios Domnului! În loc să meargă împotriva voii Lui Dumnezeu, El a preferat să sufere de foame, să fie amenințat și atacat de multe ori. Și la urma urmei, El a gustat toată amărăciunea Golgotei.

Iisus, care pentru totdeauna a rămas un exemplu de rob a Lui Dumnezeu, datorită că era surd și orb, a putut să deosebească glasul străin, și a fost în stare să privească altfel lucrurile. Ascultă-L: „Fiul nu poate face nimic de la Sine; El nu face decât ce vede pe Tatăl făcând şi tot ce face Tatăl, face şi Fiul întocmai.” În fața ochilor Lui, întotdeauna era panorama acțiunilor cerești, iar glasul Tatălui, întotdeauna Îi vorbea inimii Lui. Chiar și diavolului, Domnul i-a afirmat direct: „Pleacă, Satano”, i-a răspuns Isus. „Căci este scris: ‘Domnului Dumnezeului tău să te închini şi numai Lui să-I slujeşti.’” (Matei 4:10) Aceasta a însemnat hotărât, că El a ales Crucea. El și-a dat toate drepturile Sale Lui Dumnezeu, iar unicul Său scop – să-I fie plăcut Lui Dumnezeu. Dreptul acestui rob era alcătuit din 2 cuvinte: Voia Ta. Iar aceste cuvinte, cereau de la El, o lepădare de Sine completă, și o stare, în care lipsește, chiar și cea mai mică manifestare a voinței proprii.

Despre poporul lui Israel în pustie, în Psalmul 105 este scris: „... ci i-a apucat pofta în pustie şi au ispitit pe Dumnezeu în pustietate. El le-a dat ce cereau, dar a trimis o molimă printre ei.” Nu este greu să primești din partea Lui Dumnezeu ceea ce-ți dorește inima, cum a fost în cazul poporului lui Israel, dar la urma urmei, au fost loviți cu molimă. De ce să cedezi în fața la ceva, care la exterior uimește urechile și ochii, dar prețul pentru aceasta este – neascultarea față de glasul Lui Dumnezeu?

Să aducem trupurile noastre ca o jertfă vie Lui Dumnezeu, și fie, ca niciun argument din partea vrăjmașului (inclusiv păcatul – vrăjmașul din interiorul nostru) să nu ne facă să fugim de pe altar, să nu ne facă să lepădăm crucea, pe care suntem chemați s-o ducem, urmându-L pe Salvatorul nostru! Și fie ca aceste cuvinte a lui Isaia, să fie poziția ta față de rău și față de păcat, în calitate de rob a Lui Dumnezeu. „Cine este orb, dacă nu robul Meu, şi surd ca solul Meu pe care îl trimit? Cine este orb ca prietenul lui Dumnezeu şi orb ca robul Domnului?” (Isaia 42:19)

Fie ca rugăciunea noastră să fie:

Doamne Iisuse, Tu ești un exemplu de rob a Lui Dumnezeu, care este orb și surd la aceea, ce arată și spune vrăjmașul! Tu ești sensibil în același timp, la aceea ce arată și zice Dumnezeu! Doamne, mă predau Ție! Ție Îți dau toate drepturile mele, doresc să fac voia Ta în viața mea, pe Tine doresc să te văd, că mergi înaintea mea, și doresc sa ascult glasul Tău! În numele Tău mă rog, amin.

Traducere: Repalov Veaceslav

Autor: Igor Opinca