text Predici scrise

Cei înfăţişaţi prin sămânţa căzută între spini...

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Igor Opincă

„Alţii sunt cei înfăţişaţi prin sămânţa căzută între spini; aceştia sunt cei ce aud Cuvântul, dar năvălesc în ei grijile lumii, înşelăciunea bogăţiilor şi poftele altor lucruri, care îneacă Cuvântul şi-l fac astfel neroditor.” (Marcu 4:18,19) Spinii – sunt buruiene. Ele împiedică creșterea culturii principale de pe câmp. Dacă agricultorul în mod intenționat nu smulge buruienele, ci doar, să zicem, taie doar partea, care este deasupra, lăsând rădăcinile în pământ, atunci, inevitabil vor crește degrabă din nou și vor obține putere. În fiecare zi trebuie să ne concentrăm la aceea, ce este cel mai important în viața noastră, căci atât de multe lucruri în această lume, încearcă să-L scoată pe Hristos de pe primul loc, care Îi aparține.

Smulge, luptă cu ceea ce împiedică creșterea semințelor în inima ta! Căci roada depinde de calitatea pământului din inima ta. Fie ca Domnul să împărățească în tine!

Traducere: Repalov Veaceslav

Cele mai recente resurse scrise - Predici scrise

Motivația Zilei
Dumnezeu este bun și milostiv. El este cu noi mereu. El are un plan pentru noi. Nu te mai plânge că ești singur, că ești în depresie și toate acele lucruri. Tu ai nevoie de Dumnezeu în viața ta. Roagă... Citeste mai mult >>
Accepți pecetea lui Dumnezeu, sau semnul Fiarei?
Accepți pecetea lui Dumnezeu, sau semnul Fiarei? Apocalipsa 7:2-3; 13:16-17. „Și am văzut un alt înger, care se suia dinspre răsăritul soarelui, și care avea pecetea Dumnezeului celui viu. El a str... Citeste mai mult >>
Unde vrei să-ți petreci veșnicia?
Unde vrei să-ți petreci veșnicia? Ioan 17:1-3 „După ce a vorbit astfel, Isus a ridicat ochii spre cer, și a zis: „Tată, a sosit ceasul! Proslăvește pe Fiul Tău, ca și Fiul Tău să Te proslăvească pe... Citeste mai mult >>
Patronul și muncitorul înaintea lui Dumnezeu
Patronul și muncitorul înaintea lui Dumnezeu„Înțelepciunea care vine de sus este întâi curată, apoi pașnică, blândă, ușor de înduplecat, plină de îndurare și de roade bune, fără părtinire și nefățarni... Citeste mai mult >>
Glorie lui Dumnezeu!
Glorie lui Dumnezeu! Apocalipsa 4:3; 11 „Cel ce ședea pe el (Tronul slavei), avea înfățișarea unei pietre de iaspis și de sardiu; și scaunul de domnie era înconjurat cu un curcubeu ca o piatră de sm... Citeste mai mult >>
„...Doamne, de câte ori să iert...?” (Matei 18:21)
„... Doamne, de câte ori să iert~&?"_~ (Matei 18:21)Se povestește că un copil ce se întorcea acasă de la școală. Ajuns în dreptul unei biserici în fața căreia era ridicat un crucifix mare, a zărit pe... Citeste mai mult >>
Povestea Cei Trei Copii ai Elenei
Cei Trei Copii ai EleneiElena și Gheorghe trăiau o bucurie nemărginită când, într-o zi, Elena a născut tripleți la spital. Cei trei băieți erau identici, iar mama lor se ruga neîncetat pentru sănătate... Citeste mai mult >>
Veșnicia!
Veşnicia! Isaia 57:15 „Căci așa vorbește Cel Prea Înalt, a cărui locuință este veșnică și al cărui Nume este sfânt. „Eu locuiesc în locuri înalte și în sfințenie; dar sunt cu omul zdrobit și smerit,... Citeste mai mult >>
Muhammad is a false prophet
From the perspective of my Christian faith Muhammad is not a true prophet, but a false prophet. I do not consider him a messenger of God, and I do not accept his teachings as divine revelation. I beli... Citeste mai mult >>
Mahomed este un profet fals și mincinos
Din perspectiva credinţei mele crestine, Mahomed nu este un profet adevărat. ci un profet fals. Nu fl consider un trimis al lui Dumnezeu si nu îi accept învăţăturile ca fiind revelatie divină. Conside... Citeste mai mult >>