Ce trebuie să faci, când ai căzut de oboseală în duhul tău, n-ai putere și nu mai dorești să trăiești?

“Izabela a trimis un sol la Ilie să-i spună: „Să mă pedepsească zeii cu toată asprimea lor dacă mâine, la ceasul acesta, nu voi face cu viaţa ta ce ai făcut tu cu viaţa fiecăruia din ei.” Ilie, când a văzut lucrul acesta, s-a sculat şi a plecat, ca să-şi scape viaţa. A ajuns la Beer-Şeba, care ţine de Iuda, şi şi-a lăsat slujitorul acolo.” (1 Împărați 19:2-4)

Proorocul Lui Dumnezeu, Ilie, a căzut de oboseală în duhul său, din cauza amenințărilor împărătesei, care se închina la idoli, Izabela, de la masa căreia mâncau prorocii mincinoși, pe care i-a ucis Ilie, și a fugit de mânia ei. Văzând că nu mai are vreo speranță în situația aceasta, el L-a rugat pe Dumnezeu, ca să-l omoare. În această istorie, observăm, că vrăjitoria duce la aceea, că omul cade de oboseală în duhul său. După ce Ilie i-a făcut o chemare Izabelei, ea a jurat, și după cum mă gândesc, a încercat să-l omoare – și proorocul măreț, a ajuns în disperare, într-un mare declin spiritual, și a fost ispitit să se sinucidă. Vrăjitoria nu este în stare să facă cu noi, tot ce-și dorește. Dar ea poate aduce cu sine întuneric, care literalmente te scurge de bucurie.

Precum Ilie, sunt slujitori, care și-au părăsit bisericile, predicatoriii – amvoanele lor, profesorii – auditoriile lor, deoarece, au fost atacați duhovnicește, au obosit, și au căzut de oboseală în duhul lor, și l-au rugat pe Dumnezeu, ca El să-i elibereze de povara grea a slujirii, și să le permită să plece în odihna cerească.

Oare așa trebuie să procedăm, când ni se pare, că speranța, truda, și lupta vieții, s-a finisat cu faliment? Apostolul Pavel învață: “Căci Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci de putere, de dragoste şi de chibzuinţă.” (2 Timotei 1:7) Dumnezeu nu ne-a dat slăbiciune de inimă, timiditate, un duh de frică rușinoasă, care este în stare să ne distrugă, ci dimpotrivă, un duh de putere, care este în stare să treacă prin orice amenințări; o dragoste, care tinde să-I fie plăcută Lui Dumnezeu; și stăpânirea de sine, contrariul fricii.

Mă gândesc, că luând în considerare cele spuse mai sus, cea mai bună armă împotriva acestui duh, care apasă – lauda și proslăvirea Lui Dumnezeu! Aceasta este o manifestare a puterii, pe care ne-a dat-o Dumnezeu, și a dragostei și stăpânirii de sine. Pentru aceasta, cunoaște-L pe Dumnezeu, prețuiește foarte mult calitățile Lui Dumnezeu, admiră personalitatea Lui, și predă-te pe deplin, chemării Lui de a-L proslăvi! “Lăudaţi pe Dumnezeul cerurilor, căci în veac ţine îndurarea Lui!” (Psalmul 136:26) De la marginile pământului auzim cântând: „Slavă celui Neprihănit!” (Isaia 24:16).

Cartea Psalmii ne dă un playlist, de răspunsuri bucuroase ale lui David, la amenințările vrăjmașilor săi. Dacă ești atacat duhovnicește, trebuie să cânți și să exclami. Când Îl slăvim pe Dumnezeu, vrăjmașul “se pune în lanțuri, și trebuie să tacă!” “În clipa când au început cântările şi laudele, Domnul a pus o pândă împotriva fiilor lui Amon şi ai lui Moab şi împotriva celor din muntele Seir, care veniseră împotriva lui Iuda. Şi au fost bătuţi” (2 Cronici 20:22).

Slavă Celui neprihănit în vecii vecilor! În numele Lui Iisus Hristos, amin.

Traducere: Repalov Veaceslav

Autor: Igor Opinca

De la marginile pământului auzim cântând: „Slavă celui Neprihănit!” (Isaia 24:16).