text Predici scrise

Cati oameni se roaga acum pentru tine?

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Gavriil STIHARUL
7. Zis-a Domnul catre Moise: Am vazut necazul poporului Meu in Egipt si strigarea lui de sub apasatori am auzit si durerea lui o stiu.
8. M-am pogorat dar sa-l izbavesc din mana Egiptenilor, sa-l scot din tara aceasta si sa-l duc intr-un pamant roditor si larg, in tara unde curge miere si lapte, in tinutul Canaaneilor, al Heteilor, al Amoreilor, al Ferezeilor, al Ghergheseilor, al Heveilor si al Iebuseilor.
9. Iata dar ca strigarea fiilor lui Israel a ajuns acum pana la Mine si am vazut chinurile lor, cu care-i pedepsesc Egiptenii.
10. Vino dar sa te trimit la Faraon, regele Egiptului, ca sa scoti pe fiii lui Israel, poporul Meu, din tara Egiptului!
(IESIREA III,7-10)
Acesta este adevarul biblic.Dar,iata cum apare in viziunea lui Nizam Al-Mulk,mare dregator si intelept islamic de origine persana,pierzania lui faraon”
„Sta scris in istoria profetilor ca Moise a fost trimis la Faraon cu belsug de minuni,lucruri nemaivazute si slava.In fiecare zi,pentru masa faraonului erau taiate patru mii de oi,patru sute de vaci,doua sute de camile si cat pasaret,peste,bautura,carne fripta,dulciuri si alte bunatati.Tot poporul din Egipt si toata armata manca la masa faraonului,in fiecare zi.Vreme de patru sute de ani,faraonul isi proclamase divinitatea si nu incetase niciodata sa daruiasca aceasta hrana.
Cand Mose s-a rugat zicand:”O,Doamne,pierde-l pe faraon”,Dumnezeu a raspuns la rugaciunea lui si i-a spus:”il voi pierde cu apa si voi darui toate bogatiile lui si ale soldatilor lui tie si poporului tau”.
Au trecut multi ani de la aceasta fagaduinta si faraonul sortit pierzarii continua sa traiasca in toata stralucirea sa.Moise nu mai rabda sa astepte ca Domnul sa-l piarda pe faraon.Astfel,a postit patruzeci de zile si apoi s-a urcat pe muntele Sinai si vorbind cu Dumnezeu,a zis:”O,Doamne,mi-ai fagaduit ca-l vei pierde pe faraon,iar el inca nu s-a lepadat din nici una din blasfemiile lui.Cand oare il vei da pierzarii?
Un glas mare s-a ridicat din Adevar spunand:”O,Moise,tu vrei sa-l dau pierzarii pe faraon cat mai repede cu putinta,dar de o mie de ori o mie dintre slujitorii Mei ma roaga sa nu fac aceasta niciodata,caci se impartasesc de traiul bun,si se bucura de pace sub stapanirea lui.Jur pe insasi puterea mea ca atata vreme cat da hrana si alinare fapturilor Mele,eu nu-l voi da pierzarii.
Si Moise a spus:”Atunci,cand Doamne iti vei indeplini fagaduiala?” Si Dumnezeu a spus:”Fagaduiala Mea va fi implinita atunci cand nu va mai avea grija de fapturile Mele.Daca vreodata va incepe sa-si imputineze bunatatea sa stii ca ceasul lui este aproape”.
Asa s-a facut ca intr-o zi faraonul i-a spus lui Haman:”Moise i-a adunat in jurul sau pe fiii lui Israel si ne aduce nemultumire.Nu stim cum se va sfarsi acestea pentru noi.Trebuie sa ne umplem hambarele ca sa nu ramanem nicicand fara provizii.Astfel vom injumatati portia zilnica si vom pastra hrana”.A poruncit sa se taie doua mii de oi,doua sute de vaci si o suta de camile si la fel,la tot doua sau trei zile ,sa se injumatateasca hrana.Atunci Moise a stiut ca fagaduiala Adevarului era aproape de indeplinire,caci micsorarea aspra a portiilor vestea sfarsitul si era semn rau.Stiutorii cei vechi spun ca in ziua in care faraonul s-a inecat in mare,in bucatariile palatului se taiasera numai doi miei”.
(Nizam Al-Mulk,secolul al XI-lea)

Aceasta povestire ,preluata de invatat poate din traditia iudaica, nu este un text canonic.Il putem lua cu valoare relativa ,ca o lectura interesanta a modului cum a fost dat pierzarii faraon.Totusi,se desprind cateva invataturi care sunt totusi in concordanta cu adevarul biblic.Dumnezeu este Dumnezeul tuturor fapturilor.Nu a declarat oare Dumnezeu in numeroase randuri ca el poarta de grija tuturor fapturilor Sale?
A doua lectie pe care trebuie sa ne-o insusim de aici este aceea ca atata timp cat un sef de stat este omenos si darnic cu poporul sau,cand milioane de oameni se roaga ca Dumnezeu sa te tina in viata,Dumnezeu nu il da pierzarii.
Daca ne aducem aminte,in tara noastra a fost un conducator,care timp de sapte ani a multumit poporul prin faptul ca le asigura strictul necesar si nimeni nu murea de foame,desi pentru caderea lui si a regimului sau se rugau multi ca Moise..Dar,intr-o buna zi, le-a spus ministilor sai:”Trebuie sa ne umplem vistiria sa nu ramanem nicicand fara valuta forte.Pentru aceasta,vom injumatati portiile oamenilor si iarasi le vom injumatati”.Atunci, vizionarii acestei tari au stiut ca aceasta este un semn rau pentru el si ca Dumnezeu a hotarat sa-l dea pierzarii.Asa s-a si intamplat, caci el a platit cu viata pentru nesabuitul lui gand.La data cand a cazut,nimeni din tara aceasta nu se mai ruga pentru el.
Acelasi lucru se intampla si cu omul de rand,acelasi lucru e valabil si pentru tine si pentru mine.Cati oameni crezi ca se roaga acum pentru noi, pentru sanatatea si viata noastra?...Daca nu se roaga nici macar unul este semn rau.

Cele mai recente resurse scrise - Predici scrise

Pilda celui care s-a ridicat după durere
Pilda celui care s-a ridicat după durere Era odată un copil care, într-o zi, a simțit o durere puternică la picior. Pentru o clipă, lumea parcă s-a oprit. Îi era atât de rău, încât simțea că puterile... Citeste mai mult >>
Pilda copilului și chipul mânios
Pilda copilului și chipul mânios Era odată un copil care, atunci când făcea o greșeală, nu se temea doar de greșeala lui, ci și de ceea ce putea urma. Uneori, peste el veneau cuvinte grele și mânie. A... Citeste mai mult >>
Pilda glasului care aștepta
Pilda glasului care aștepta Era odată un copil care avea multe lucruri în inimă. Nu voia averi și nici lucruri mari. Voia doar să fie auzit de mama lui. De multe ori, se apropia și spunea: — Mamă, pot... Citeste mai mult >>
Pilda lucrului luat fără întrebare
Pilda lucrului luat fără întrebare Era odată un om care păstra cu grijă un lucru de preț. Nu pentru că era mare sau scump, ci pentru că îi aparținea și însemna ceva pentru el. Într-o zi, cineva apropi... Citeste mai mult >>
Pilda omului de peste drum
Pilda omului de peste drum Era odată un om care locuia chiar peste drum de casa unui tânăr. Se vedeau uneori de la distanță, dar între ei se așezase o tăcere pe care nimeni nu știa cum să o rupă. Omul... Citeste mai mult >>
Pilda dreptului care nu era ascultat
Pilda dreptului care nu era ascultat Era odată un om drept, care încerca să meargă pe calea cea bună. Nu cerea bogății și nici laude. Își dorea doar să fie ascultat atunci când sufletul îi era greu. C... Citeste mai mult >>
Pilda unei zile tainice
Pilda unei zile tainice Într-o zi, Dumnezeu a aprins o lumină, nu pe cer, ci-ntr-un suflet de copil, și i-a șoptit: „Nu te teme de drum, Eu voi fi cu tine, pas cu pas, umil.” Au trecut ani, ca frunzel... Citeste mai mult >>
Căutați pe Domnul, câtă vreme se poate găsi!
Căutați pe Domnul câtă vreme se poate găsi! Isaia 55:6-11 „Căutați pe Domnul câtă vreme se poate găsi; chemați-L, câtă vreme este aproape. Să se lase cel rău de calea lui, și omul nelegiuit să se l... Citeste mai mult >>
Învierea,Înălțarea și A Doua Venire
Învierea, Înălțarea și A Doua Venire În zorii unei zile sfinte, femeile au mers la mormântul lui Isus, ducând cu ele mir. Spre uimirea lor, piatra de la intrarea mormântului era dată la o parte, iar m... Citeste mai mult >>
Motivația Zilei
Dumnezeu este bun și milostiv. El este cu noi mereu. El are un plan pentru noi. Nu te mai plânge că ești singur, că ești în depresie și toate acele lucruri. Tu ai nevoie de Dumnezeu în viața ta. Roagă... Citeste mai mult >>