text Predici scrise

Câteva învăţături din felul de salutare ale lui Pavel (Coloseni 1:1-2)

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Vasile Filat

11 Ianuarie 2008

Acum studiez Epistola lui Pavel către Coloseni şi în acest articol vin să împărtăşesc câteva învăţături pe care le-am luat pentru mine din felul de salutare a Apostolului pe destinatarii acestei epistole – Colosenii. Iată textul acestei salutări:

Pavel, apostol al lui Isus Hristos, prin voia lui Dumnezeu, şi fratele Timotei, către sfinţii şi fraţii credincioşi în Hristos, care sunt în Colose: Har şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Isus Hristos. (Coloseni 1:1-2)

Iată ce am învăţat din acest text:

Chiar la început de salutare prezintă-te din prisma chemării pe care o ai de la Dumnezeu

Luna trecută m-am întâlnit cu prietenul meu şi pentru că nu aveam suficient timp ca să-i povestesc tot cu ce mă ocup acum, când am fost întrebat ce mai fac, i-am răspuns: “Tot aceea cu ce m-am ocupat totdeauna.” Mi-am asumat încrederea că el ştia de mai înainte că eu propovăduiesc Evanghelia şi învăţ pe oameni calea Domnului. După ce ne-am despărţit, mi-a părut rău că nu m-am prezentat altfel şi anume, trebuia să-i răspund: “Sunt slujitor al lui Hristos în Evanghelie şi învăţ pe oameni Calea Mântuirii.” Aşa va fi modul meu de salutare și prezentare de acum înainte. Pavel în toate epistolele se prezenta din prisma principalei chemări pe care o avea de la Dumnezeu şi tot aşa spune şi aici:

Pavel, apostol al lui Isus Hristos, prin voia lui Dumnezeu (Coloseni 1:1)

Apreciază credincioşia colaboratorilor

Timotei era ucenicul preaiubit al lui Pavel pentru că era un om ce a dat dovadă totdeauna de o credincioşie desăvârşită, şi când Pavel se afla în temniţă, tot Timotei este cel care îl ajuta şi îi slujea. De aceea, Pavel prezintă în primul rând pe Timotei. La încheierea epistolei, când a transmis salutări tuturor, a enumerat pe toţi cei ce sunt cu el sau în aceeaşi localitate unde se afla la momentul scrierii epistolei, totuşi, pe Timotei a ales să-l prezinte chiar din primele rânduri, astfel cinstindu-l pentru credincioşia şi dragostea lui deosebite. Şi ce mult înseamnă cuvintele din prezentarea lui Pavel când spune: “…şi fratele Timotei”. Ai un frate care va sta alături de tine, dacă vei ajunge în temniţă, cum este Pavel la momentul scrierii acestei epistole? Eşti un frate credincios care poate sta alături de cei ce sunt în temniţă pentru Evanghelie?

Slujeşte sfinţilor în nevoile lor

Pavel era în temniţă şi ar fi putut să aştepte să fie slujit şi nu să se gândească la nevoile altora. El însă este preocupat de încercările prin care trec credincioşii din Colose, pe care îi numeşte sfinţi. În zilele noastre, cel mai des, oamenii consideră sfinţi doar pe eroii credinţei din trecut. Este adevărat, mulţi din ei au fost sfinţi cu adevărat, dar tot atât de adevărat este că oricine crede din toată inima în Domnul Isus şi încheie un legământ cu El prin credinţă, devine un sfânt. Sfinţi devenim nu prin eforturile noastre, ci prin sfinţirea făcută de Duhul Sfânt, prin spălarea cu sângele Domnului nostru Isus Hristos. Sfinţenia nu este un rezultat al eforturilor noastre proprii, ci o manifestare a milei şi harului Lui Dumnezeu. Creştinii din oraşul Colose nu erau lipsiţi de problemele de care ne confruntăm noi toţi, dar ei sunt numiţi de Apostol sfinţi şi el le slujeşte cu toată dedicarea ca unor sfinţi. Aşa să facem şi noi.

Adu sfinţilor har şi pace

Când am crezut în Domnul Isus şi am încheiat legământ cu El, a mai trecut o perioadă de timp până am înţeles semnificaţia cuvântului “har”. O situaţie interesantă, nu? Experimentam puterea harului, dar nu ştiam că aşa se numeşte aceasta. De ce? Pentru că în înţelegerea celor mai mulţi oameni harul înseamnă o abilitate deosebită de a face ceva, care aparţine omului, cum ar fi harul de a cânta, harul de a dansa, iar unii au ajuns până acolo ca să numească beţia “harul de a bea”. Oamenii numesc har ceea ce aparţine oamenilor şi cu ce se mândresc ei. Nu acesta este înţelesul cuvântului “har” menţionat în Biblie. Cuvântul grecesc χα̿Ͽις înseamnă favoare, dar şi se referă în primul rând la favoarea pe care ne-a făcut-o Dumnezeu, ne-a iertat în timp ce noi merităm moartea pentru păcatul, în care trăiam şi cu care ne-am mulțumit. Harul însă nu se limitează doar la aceasta, ci este un cuvânt care cuprinde tot ce primim de la Dumnezeu în dar. De aceea, Pavel le urează sfinţilor totdeauna harul şi le mai urează pacea lui Dumnezeu despre care în epistola adresată sfinţilor din oraşul Filipi a spus:

Nu vă îngrijoraţi de nimic; ci în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri. Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Hristos Isus. (Epistola lui Pavel către Filipeni 4:6-7)

De aşa natură este pacea lui Dumnezeu care le-o doreşte Pavel sfinţilor din Colose. Ea întrece orice pricepere omenească şi ne face să avem o bucurie pe care nu o poate nimeni tulbura. Dumnezeu să ne ajute să avem o astfel de pace şi har de la El.

Cele mai recente resurse scrise - Predici scrise

Motivația Zilei
Dumnezeu este bun și milostiv. El este cu noi mereu. El are un plan pentru noi. Nu te mai plânge că ești singur, că ești în depresie și toate acele lucruri. Tu ai nevoie de Dumnezeu în viața ta. Roagă... Citeste mai mult >>
Accepți pecetea lui Dumnezeu, sau semnul Fiarei?
Accepți pecetea lui Dumnezeu, sau semnul Fiarei? Apocalipsa 7:2-3; 13:16-17. „Și am văzut un alt înger, care se suia dinspre răsăritul soarelui, și care avea pecetea Dumnezeului celui viu. El a str... Citeste mai mult >>
Unde vrei să-ți petreci veșnicia?
Unde vrei să-ți petreci veșnicia? Ioan 17:1-3 „După ce a vorbit astfel, Isus a ridicat ochii spre cer, și a zis: „Tată, a sosit ceasul! Proslăvește pe Fiul Tău, ca și Fiul Tău să Te proslăvească pe... Citeste mai mult >>
Patronul și muncitorul înaintea lui Dumnezeu
Patronul și muncitorul înaintea lui Dumnezeu„Înțelepciunea care vine de sus este întâi curată, apoi pașnică, blândă, ușor de înduplecat, plină de îndurare și de roade bune, fără părtinire și nefățarni... Citeste mai mult >>
Glorie lui Dumnezeu!
Glorie lui Dumnezeu! Apocalipsa 4:3; 11 „Cel ce ședea pe el (Tronul slavei), avea înfățișarea unei pietre de iaspis și de sardiu; și scaunul de domnie era înconjurat cu un curcubeu ca o piatră de sm... Citeste mai mult >>
„...Doamne, de câte ori să iert...?” (Matei 18:21)
„... Doamne, de câte ori să iert~&?"_~ (Matei 18:21)Se povestește că un copil ce se întorcea acasă de la școală. Ajuns în dreptul unei biserici în fața căreia era ridicat un crucifix mare, a zărit pe... Citeste mai mult >>
Povestea Cei Trei Copii ai Elenei
Cei Trei Copii ai EleneiElena și Gheorghe trăiau o bucurie nemărginită când, într-o zi, Elena a născut tripleți la spital. Cei trei băieți erau identici, iar mama lor se ruga neîncetat pentru sănătate... Citeste mai mult >>
Veșnicia!
Veşnicia! Isaia 57:15 „Căci așa vorbește Cel Prea Înalt, a cărui locuință este veșnică și al cărui Nume este sfânt. „Eu locuiesc în locuri înalte și în sfințenie; dar sunt cu omul zdrobit și smerit,... Citeste mai mult >>
Muhammad is a false prophet
From the perspective of my Christian faith Muhammad is not a true prophet, but a false prophet. I do not consider him a messenger of God, and I do not accept his teachings as divine revelation. I beli... Citeste mai mult >>
Mahomed este un profet fals și mincinos
Din perspectiva credinţei mele crestine, Mahomed nu este un profet adevărat. ci un profet fals. Nu fl consider un trimis al lui Dumnezeu si nu îi accept învăţăturile ca fiind revelatie divină. Conside... Citeste mai mult >>