text Predici scrise

Căsătoria Abigailei cu Nabal

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Alex (Londra)

"Căsătoria Abigailei cu Nabal"(ce ne învață caracterul lor)

„Am ascultat predici rostite la căsătorii despre înțelepciunea Abigailei și despre cum s-a apropiat ea de David, atunci când acesta se hotărâse să pedepsească întreaga casă a lui Nabal. Da, s-a smerit într-un mod deosebit înaintea lui David, iar gestul ei i-a înmuiat inima.”

Întrebarea care nu îmi dă pace este:

„Cum a ajuns o femeie ca Abigail, descrisă în Biblie ca fiind înțeleaptă și frumoasă, să se căsătorească cu Nabal, un om nebun?”

„Dragii mei, aceasta ne arată de la început cât de important este să privim alegerile noastre prin prisma inimii și a voii lui Dumnezeu. Chiar dacă Nabal era nebun la fire, banii și statutul lui făceau căsătoria «logică» în ochii lumii, nu neapărat potrivită pentru inima lui Abigail.”

Psalmul 14:1 spune: „Nebunul zice în inima lui: Nu este Dumnezeu! S-au stricat oamenii, fac fapte urâte; nu este niciunul care să facă binele.

Același adevăr este reluat și în Psalmul 53:1: „Nebunul zice în inima lui: Nu este Dumnezeu! S-au stricat oamenii, au săvârșit fărădelegi urâte; nu este niciunul care să facă binele.”

Despre soțul ei, Nabal, Biblia spune că era aspru și rău în faptele lui. În alt pasaj citim: „Căci cum îi este numele, așa este și el: Nabal (Nebun) îi este numele și este plin de nebunie.” Totodată, se menționează că era foarte bogat, având trei mii de oi și o mie de capre.

Unii cred că părinții i-au ales soțul, cum se întâmplă uneori și azi. Este adevărat, trebuie să ascultăm de sfatul părinților; ei au experiență în viață, sau de slujitorii bisericii și de sfaturile lor. Dar viitorul îl cunoaște doar Domnul, de aceea este foarte important să ne consultăm cu El, care vede dincolo de aparențe și dincolo de ochiul nostru omenesc.

„Cu ajutorul Domnului, voi arăta cum tinerii de astăzi pot fi asemănători cu Abigail si Nabal din Biblie si ce mesaje ne oferă viața și caracterul lor.

Abigail, fată credincioasă, chiar implicată în lucrarea Domnului, ajunge până acolo încât să se căsătorească cu un Nabal al zilelor noastre. Pe Nabal Biblia îl cataloghează drept nebun.

„De ce Abigail nu a văzut că Nabal, deși avea bani și statut, avea o inimă rea și lipsită de Dumnezeu?

Câteva piedici care au oprit-o pe Abigail să vadă adevărata față a lui Nabal:

1. Este atrasă de frumusețea, inteligența și statutul lui social.

2. Este fermecată de bogăția lui – în zilele noastre: terenuri, bani, case, mașini.

3. Se lasă cucerită de slujirea lui în adunare: cântă, predică, merge chiar și în misiune, dar inima lui bate pentru lumea aceasta. Este adevărat, este botezat, dar nu este născut din nou.

4. Abigail se lasă condusă de dorința inimii ei; deși are o purtare de fată credincioasă, a tânjit să fie o femeie înstărită. A ales drumul cel mai scurt: să se căsătorească cu Nabal, care, la rândul lui, s-a purtat gentil. Când o ducea cu mașina, punea cântări creștine; când îi saluta pe părinții ei, o făcea cu „pacea Domnului”. Adevărata lui identitate o cunoștea doar Domnul.

Este posibil ca Abigail să fi văzut câteva ieșiri ale lui Nabal, dar a trecut cu vederea, nădăjduind că se va schimba. Această mică dorință (sămânță) de a deveni înstărită, cu timpul a încolțit și a devenit un copăcel în inima ei, pe care doar Domnul îl putea vedea.

Abigail, privind la surorile din jur, le desconsidera în inima ei. Ea se întâlnea acum cu un tânăr înstărit și credea că toate surorile o invidiază pentru succesul aparent avut.

Anii au trecut si Abigail a realizat că Nabal devenea tot mai nebun; a inceput să o jignească, si chiar să recurgă la forme mai grave de abuz. Acum privea cu durere la prietenele ei care, e adevărat, nu sunt atât de înstărite, dar au lângă ele un om al lui Dumnezeu. Acum Abigail plânge și oftează; ar schimba situația ei cu a prietenelor pe care le-a disprețuit.

Poate și tu, tânără necăsătorită, te regăsești în situația amintită mai sus. Ai observat unele ieșiri la Nabal… Oprește-te acum, stai înaintea Domnului și cere-I lumină ca să știi ce ai de făcut mai departe.

Poate că, tu, cea căsătorită, te confrunți acasă cu un soț care seamănă cu Nabal. Vino sincer înaintea Domnului, cercetează-ți inima și caută voia Lui: nu cumva unele alegeri au fost influențate mai mult de ceea ce promitea el, decât de ceea ce era cu adevărat? Cere Domnului înțelepciune, răbdare și putere pentru pașii următori.

Tu, frate, care zici: pentru noi, frații, nu este nimic de spus? Nu uita, acasă poți avea o soție care se poartă ca Nabal (adică fără teamă de Dumnezeu).

Te-au atras bogățiile acestei fete pe când era necăsătorită? Felul în care se prezenta, exteriorul care impresiona privirea? Lucruri care trebuiau păstrate pentru legământ au fost expuse înainte de vreme.

Timpul a trecut, trupul s-a schimbat, iar ceea ce părea bogăție s-a dovedit trecător. De aceea, oprește-te și cercetează-te: ce ai ales cu adevărat? Nu ai pus preț pe adevăratele bogății: pe omul ascuns al inimii, pe un duh blând și liniștit, care este de mare preț înaintea lui Dumnezeu.

„În încheiere, aș dori să subliniez câteva aspecte importante despre tinerii Abigail și Nabal ai zilelor noastre, care ne pot ajuta să înțelegem cum alegerile și atitudinile noastre influențează relațiile și viața spirituală.”

1. Este posibil ca atât Abigail, cât și Nabal să fi fost tineri curați înaintea Domnului, dar, apropiindu-se tot mai mult, să fi căzut în păcat și să fi ales să continue această relație, care, în cele din urmă, s-a concretizat într-o căsătorie lipsită de binecuvântare.

2. Cu trecerea anilor, Nabal a devenit tot mai împietrit în firea lui, permițându-și să mintă, să înșele și să trăiască în alte păcate care i-au arătat adevărata inimă.

3. Abigail, deși a greșit prin alegerea făcută, și-a alipit tot mai mult inima de Domnul și a hotărât să caute voia Lui, dorind să fie un instrument prin care Dumnezeu să-l poată aduce pe Nabal pe drumul cel bun.

M-aș bucura să știu că toate surorile care vă regăsiți în situațiile amintite mai sus, vă veți adresa soților voștri, care sunt ca Nabal, așa cum i s-a adresat Abigail lui David, care ulterior a devenit soțul ei și regele lui Israel. Procedând astfel, Dumnezeu poate lucra si schimba inimi.

„Iar voi, frații mei, care poate, fără să vă fi dat seama, ați avut uneori atitudini asemănătoare cu cele ale lui Nabal, nu uitați că bunătatea lui Dumnezeu vă cheamă la pocăință și vă vorbește prin dragostea arătată de soțiile voastre.”

„Dragii mei, poate că unele cuvinte vi se par dure sau neașteptate, dar în adâncul inimii știți că ele sunt adevărate. Dumnezeu ne vorbește prin aceste exemple – să ne deschidă ochii, să ne trezească și să ne arate ce contează cu adevărat: caracterul, frica de Dumnezeu și iubirea sinceră.

Priviți-vă alegerile și inima, și lăsați-L pe Domnul să vă călăuzească în tot ce faceți.”

24.04. 2019 Londra

Cele mai recente resurse scrise - Casatorie

Căsătoria Abigailei cu Nabal
"Căsătoria Abigailei cu Nabal"(ce ne învață caracterul lor) „Am ascultat predici rostite la căsătorii despre înțelepciunea Abigailei și despre cum s-a apropiat ea de David, atunci când acesta se hot... Citeste mai mult >>
Cea mai frumoasă mireasă – Biserica (Cânt. Cânt. 6:4-12)
Categorie: studii biblice, predici scrise  Versetul de aur: Cantarea Cantarilor 6:9. dar numai una singură este porumbiţa mea, neprihănita mea; ea este singură la mama sa, cea mai aleasă a c... Citeste mai mult >>
Căsătoria a fost instituită de Dumnezeu și trebuie să funcționeze după principiile Lui (Gen 2:21-24)
Categorie: studii biblice, predici scrise  Geneza 2:21. Atunci Domnul Dumnezeu a trimis un somn adânc peste om, şi omul a adormit; Domnul Dumnezeu a luat una din coastele lui şi a închis car... Citeste mai mult >>
Căsătoria în lumina Scripturii (Gen 2:21-25)
Categorie: studii biblice, predici scrise  Geneza 2:21. Atunci Domnul Dumnezeu a trimis un somn adânc peste om, şi omul a adormit; Domnul Dumnezeu a luat una din coastele lui şi a închis car... Citeste mai mult >>
"FIICA MEA, SĂ TE CĂSĂTOREŞTI CU UN ASTFEL DE BĂRBAT! – Efeseni 5:25,26-predica scrisa"
Categorie: predici scriseEfeseni 5:25,26 “soţilor,  iubiţi-vă soţiile, după cum şi Hristos a iubit Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea, ca s-o sfinţească, curăţind-o prin spălarea cu apă prin C... Citeste mai mult >>
Viața creștină - Partea 6
    Vreau să trec direct la subiect. Vreau să concentrez un material de patru ore într-un timp mai scurt. Sunt puţin abătut pentru că nu veţi crede lucrurile pe care le voi spune... Citeste mai mult >>
6 - Semnele maturității la tineri
    Vom continua cu studiul nostru despre curtare și astăzi ne vom ocupa de un aspect foarte interesant. Dar înainte de a face acest lucru, haideți să mergem la Domnul în rugăciu... Citeste mai mult >>
4 - Timpul potrivit pentru curtare
    Introducerea pe care o am aici sună cam așa: curtarea este pur și simplu alternativa biblică la unul dintre cele mai distructive practici din istorie și anume ideea întâlniri... Citeste mai mult >>
5 - Scopul lui Dumnezeu pentru căsătorie
    Vom continua studiul nostru despre curtarea din perspectiva biblică. În ultima noastră sesiune am discutat despre timpul potrivit la care ar trebui să înceapă curtarea și des... Citeste mai mult >>
1 - Introducere în tema curtării din perspectivă biblică
    Ei, bună ziua! Astăzi vom vorbi despre curtare, în perspectivă biblică. Și motivul principal pentru care fac asta este faptul că noi trebuie să ne trăim viețile în conformita... Citeste mai mult >>