text Predici scrise

Când în viață vin împrejurări dificile

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Anonim

„... să mergem spre cele desăvârşite... aşa încât să nu vă leneviţi.” (Evrei 6:1,12) “Dar, dacă sunteţi scutiţi de pedeapsă, de care toţi au parte, sunteţi nişte feciori din curvie, iar nu fii.” (Evrei 12:8)

“Fiecare încercare, care ne apare în cale, ne aruncă într-o groapă nouă, care de fiecare dată pare, tot mai adâncă, și care din nou ne cufundă într-o stare de neputință. Neavând în noi înșine suficiente resurse pentru biruință, în necazul nostru, începem să înțelegem, că avem nevoie de Hristos. Primim aceasta din mâna Lui. În așa fel, fiecare întristare – oportunitatea pentru creștere duhovnicească, mai mult de atât – o nevoie, care ne apropie de Hristos.”

Această educație, este o învățătură Dumnezeiască, iar noi alegem, unde ne va duce aceasta, spre creștere, sau spre împietrirea inimii. Patruzeci de ani în pustie, au fost pentru poporul lui Israel, patruzeci de ani de învățătură duhovnicească... În tot acel timp, Dumnezeu Își educa poporul... Dumnezeu, intenționat, a pus poporul în așa situații critice, când niciun efort omenesc nu putea să schimbe situația. Dar de ce El a acționat astfel? Pentru că toate trebuiau să vină de la El. De fiecare dată, ei aveau posibilitatea să-L descopere pe Dumnezeul lor. După ce i-a salvat din situații, care din punct de vedere omenesc au fost deznădăjduite, totuși, Domnul nu a primit mai mult loc pentru Sine, în inima poporului Său. Din păcate, tot ce a folosit Domnul pentru dezvoltarea lor, poporul a folosit, pentru ca să se împietrească în inima lor. Atitudinea lor față de Domnul, poate fi exprimată prin așa cuvinte: greutățile noastre arată că Tu ești aspru, și fără milă; Tu dorești să ne convingi, că pe Tine te inspiră dragostea, dar noi am ajuns la concluzia, că aceasta nu este așa; ci totul este invers.

Iar inimile lor s-au împietrit, măcar că unicul scop, al educării, care salvează, să-i facă desăvârșiți. La fel se întâmplă și cu noi... Putem să acționăm într-un fel sau altul, când Dumnezeu ne trece prin cuptorul suferințelor. Putem să ne supărăm pe El, să permitem ca inimile noastre să se mânie pe El, să se împietrească, putem să permitem să crească amărăciunea, supărarea, din cauza felului, cum se poartă cu noi, sau dimpotrivă, datorită acestei educări, care aduce roade, putem să vedem oportunitatea pentru dezvoltarea calităților duhovnicești, și acele orizonturi largi, care se deschid înaintea noastră.”

Fie ca rugăciunea noastră să fie:

Îți mulțumesc Doamne, că Tu conduci poporul Tău, spre desăvârșirea duhovnicească, și conduci pe fiecare dintre sfinții Tăi, spre maturitate: relația lor cu Tine se întărește, și ei cresc în cunoașterea Ta, și încep să Te cunoască într-un fel nou, așa ca niciodată. Îți mulțumesc că aceste evenimente, produc roade în viața copiilor Lui Dumnezeu, care Te proslăvesc mai mult, decât în orice alt caz. Te rog, ajută-mă pe mine personal, ca să fiu condus(ă) la muturitate, chiar cu prețul confortului meu. Fie ca în inima mea să fie mai mult loc pentru Tine! În numele Domnului Iisus Hristos, Care are toată autoritatea sus în cer și jos pe pământ (și asupra împrejurărilor mele). Amin.

Traducere: Repalov Veaceslav

Cele mai recente resurse scrise - Predici scrise

Pilda celui care s-a ridicat după durere
Pilda celui care s-a ridicat după durere Era odată un copil care, într-o zi, a simțit o durere puternică la picior. Pentru o clipă, lumea parcă s-a oprit. Îi era atât de rău, încât simțea că puterile... Citeste mai mult >>
Pilda copilului și chipul mânios
Pilda copilului și chipul mânios Era odată un copil care, atunci când făcea o greșeală, nu se temea doar de greșeala lui, ci și de ceea ce putea urma. Uneori, peste el veneau cuvinte grele și mânie. A... Citeste mai mult >>
Pilda glasului care aștepta
Pilda glasului care aștepta Era odată un copil care avea multe lucruri în inimă. Nu voia averi și nici lucruri mari. Voia doar să fie auzit de mama lui. De multe ori, se apropia și spunea: — Mamă, pot... Citeste mai mult >>
Pilda lucrului luat fără întrebare
Pilda lucrului luat fără întrebare Era odată un om care păstra cu grijă un lucru de preț. Nu pentru că era mare sau scump, ci pentru că îi aparținea și însemna ceva pentru el. Într-o zi, cineva apropi... Citeste mai mult >>
Pilda omului de peste drum
Pilda omului de peste drum Era odată un om care locuia chiar peste drum de casa unui tânăr. Se vedeau uneori de la distanță, dar între ei se așezase o tăcere pe care nimeni nu știa cum să o rupă. Omul... Citeste mai mult >>
Pilda dreptului care nu era ascultat
Pilda dreptului care nu era ascultat Era odată un om drept, care încerca să meargă pe calea cea bună. Nu cerea bogății și nici laude. Își dorea doar să fie ascultat atunci când sufletul îi era greu. C... Citeste mai mult >>
Pilda unei zile tainice
Pilda unei zile tainice Într-o zi, Dumnezeu a aprins o lumină, nu pe cer, ci-ntr-un suflet de copil, și i-a șoptit: „Nu te teme de drum, Eu voi fi cu tine, pas cu pas, umil.” Au trecut ani, ca frunzel... Citeste mai mult >>
Căutați pe Domnul, câtă vreme se poate găsi!
Căutați pe Domnul câtă vreme se poate găsi! Isaia 55:6-11 „Căutați pe Domnul câtă vreme se poate găsi; chemați-L, câtă vreme este aproape. Să se lase cel rău de calea lui, și omul nelegiuit să se l... Citeste mai mult >>
Învierea,Înălțarea și A Doua Venire
Învierea, Înălțarea și A Doua Venire În zorii unei zile sfinte, femeile au mers la mormântul lui Isus, ducând cu ele mir. Spre uimirea lor, piatra de la intrarea mormântului era dată la o parte, iar m... Citeste mai mult >>
Motivația Zilei
Dumnezeu este bun și milostiv. El este cu noi mereu. El are un plan pentru noi. Nu te mai plânge că ești singur, că ești în depresie și toate acele lucruri. Tu ai nevoie de Dumnezeu în viața ta. Roagă... Citeste mai mult >>