Când ești ispitit(ă) să obții rezultatul mai repede, decât dorește Domnul

'În noaptea a paisprezecea, pe când eram împinşi încoace şi încolo cu corabia pe Marea Adriatică, pe la miezul nopţii, marinarii au bănuit că se apropie de pământ. Au măsurat adâncimea apei şi au găsit douăzeci de stânjeni; au mers puţin mai departe, au măsurat-o din nou şi au găsit cincisprezece stânjeni. De teamă să nu se lovească de stânci, au aruncat patru ancore înspre cârma corabiei şi doreau să se facă ziuă. Dar, deoarece corăbierii căutau să fugă din corabie şi slobozeau luntrea în mare, sub cuvânt că ar vrea să arunce ancorele înspre partea dinainte a corabiei, Pavel a zis sutaşului şi ostaşilor: „Dacă oamenii aceştia nu vor rămâne în corabie, nu puteţi fi scăpaţi.” Atunci, ostaşii au tăiat funiile luntrii şi au lăsat-o să cadă. ' (Faptele apostolilor 27:27-42)

În cale spre Roma, pentru ca să fie judecat de Cezar, apostolul Pavel și echipa corăbiei, pe care îl duceau pe Pavel, au trecut printr-o furtună foarte mare în viața lor. Multe zile nu au văzut nici soarele și nici stelele, și s-a pierdut orice speranță de scăpare. În acest moment, când erau disperați complet, Dumnezeu a trimis un înger la Pavel, cu cuvintele: „Nu te teme, Pavele, tu trebuie să stai înaintea Cezarului şi iată că Dumnezeu ţi-a dăruit pe toţi cei ce merg cu corabia împreună cu tine.” (Faptele apostolilor 27:24)

Această promisiune pe care a făcut-o Dumnezeu, a fost unica speranță că vor rămâne cu viață, atât pentru Pavel, cât și pentru cei, care pluteau împreună cu el. Dar ce se întâmplă, când apare ceva mult mai pragmatic, decât încrederea în promisiunea Lui Dumnezeu? În acea noapte, marinarii, aproape de miezul nopții, au simțit, că pământul este aproape, și au încercat să fugă de pe corabie, pe o barcă. Dar Pavel i-a zis sutașului și ostașilor: «Dacă oamenii aceştia nu vor rămâne în corabie, nu puteţi fi scăpaţi. » După cum știm, această istorie s-a finisat cu bine, și toți cei, care au fost pe corabie, au fost salvați, și au ajuns la țărm. De fapt, marinarii au dorit să se încreadă în promisiunea Lui Dumnezeu, pe care i-a făcut-o lui Pavel, când nu a existat vreo altă cale de scăpare. Dar, în acel moment, când la orizont a apărut ceva, atunci ei au fost gata să părăsească corabia.

Pragmatismul zice: „părăsește corabia, vâslește singur până la mal.” Credința spune: „rămâi pe corabia, care naufragiază și încrede-te în promisiunea Lui Dumnezeu!”

Nu se întâmplă așa în cazul tău, că renunți să te încrezi în făgăduințele Lui Dumnezeu, atunci când ceva mult mai pragmatic „apare la orizont?” În viața noastră de zi cu zi, promisiunile Lui Dumnezeu din Scriptură sunt minunate, când nu există speranță. Dar cât de rapid „părăsim corabia,” când avem posibilitatea „să luăm vreo decizie mult mai pragmatică? !”

Fără îndoială, Dumnezeu Își împlinește promisiunile, deoarece El face așa tot timpul! Poți pe deplin să te încrezi în El, „în furtuna” vieții tale, și să fugi de ispita, de a lua situația pentru salvarea ta în mâinile tale! Dacă Dumnezeu a promis că în siguranță vei trece peste „furtună,” atunci așa va fi! Nu știm cum va face aceasta, dar El, întotdeauna a făcut ceea ce-a promis.

Slavă Ție, Doamne, că Tu scoți din nenorocire, și izbăvești de la necazuri pe cei, care Te cheamă, atunci când trec prin ele! Slavă Ție pentru credincioșia Ta, în „furtunile” vieții mele! Ajută-mă să mă bizui pe deplin pe făgăduințele tale, de a mă izbăvi și de a mă proteja, în mod deosebit, atunci, când “la orizont” se vede „malul mult dorit” și când este mare ispita să ating mai devreme decât trebuie, scopul mult dorit! În numele Lui Iisus Hristos. Amin.

Traducere: Repalov Veaceslav

Autor: Igor Opinca

„A oprit furtuna, a adus liniştea
şi valurile s-au potolit.” (Psalmul 107:29)