Calatoria mea teologica între arminianism si calvinism

Am crescut în arminianism. După ce am ajuns în Anglia (1968), m-am împrietenit, printre alţii, cu Leith Samuel, pastor la o Biserică evanghelică din Southampton. El mi-a povestit despre Westminster Fellowship, o asociaţie de pastori care se întrunesc în fiecare primă zi de luni din fiecare lună (cu excepţia lunilor iulie şi august), la Westminster Chapel în Londra, de la 10.30 la 15.30, ca să discute probleme de doctrină şi de pastorală, sub conducerea lui Martyn Lloyd-Jones. Mi-a mai spus că tocmai au decis ca în anul care urmează vor discuta tot anul o singură temă: Ce înseamnă a fi evanghelic (în opoziţie cu liberal) în diferite doctrine.

Eu tocmai începusem să simt că la Oxford mă lupt şi cu teologie liberală şi simţeam nevoia de întărire pe poziţia mea evanghelică. Am simţit imediat că dacă aş asista la acele discuţii aş fi ajutat în consolidarea poziţiei mele.

Îndată i-am spus lui Leith că aş vrea să asist şi eu la acele întruniri. El mi-a răspuns că nu se poate, deoarece statutul prevede că asociaţia este deschisă numai pastorilor, şi eu nu sunt pastor ci student.

I-am spus lui Leith aşa: „Te rog să te duci la Martyn Lloyd-Jones şi să-i spui cine sunt, apoi să adaugi aceste cuvinte: Eu sunt singurul român din generaţia mea care am putut ieşi din România ca să studiez teologia. O studiez la Oxford, unde predomină teologia liberală, şi când mă întorc în România cu o diplomă de la Oxford, orice învăţătură voi da va fi primită fără discuţie, deoarece voi avea autoritatea Universităţii Oxford. Vă pasă cu ce învăţătură mă voi duce în România?"

Leith s-a dus şi i-a spus aceste cuvinte, la care bătrânul Martyn Lloyd-Jones i-a răspuns scurt: „Spune-i să vie aici. Îl primim în Fellowship."

Aşa am fost primit în această asociaţie care îşi spunea „o asociaţie de pastori cu convingeri reformate" („of Reformed persuasion").

Martyn Lloyd-Jones conducea acele discuţii şi mai ales discuţiile despre ce înseamnă să fii evanghelic în opoziţie cu liberal au fost pentru mine extrem de benefice.

În discuţiile lui, Martyn Lloyd-Jones spunea mereu: „Fă-ţi din suveranitatea lui Dumnezeu stâlpul principal al teologiei tale."

Eu nu înţelegeam atunci că prin „suveranitatea lui Dumnezeu" el înţelege întregul sistem teologic predestinaţionist. Aceasta am ajuns să o înţeleg mult mai târziu. Pentru mine, suveranitatea lui Dumnezeu însemna faptul că El este în control asupra tuturor fiinţelor câte există (inclusiv forţele răului) şi asupra tuturor evenimentelor care se întâmplă (inclusiv cele produce de forţele răului).

Am descris modul meu de a înţelege suveranitatea lui Dumnezeu în eseul postat în fişier la masa rotundă.

Cu privire la predestinaţie şi liber arbitru, întotdeauna am afirmat că ambele sunt adevărate; pentru noi par a nu putea exista amândouă, dar Dumnezeu are un mod de a le face pe amândouă să fie adevărate, dar că noi vom vedea care este acest mod numai când vom ajunge dincolo. Acest lucru l-am afirmat în predici şi la cursuri.

Fiindcă am acceptat că şi predestinaţia există, uneori am spus că înclin spre calvinism, dar nu sută la sută.

Prin 1995, am decis să traducem în limba română Institutele lui Ioan Calvin. Cu ocazia aceea, ani de zile am studiat viaţa lui Calvin şi gândirea lui, pentru a putea scrie o introducere pentru români a acestui mare gânditor creştin.

Introducerea am scris-o în 2002, iar cartea a apărut în 2003. Iată ce scriu în încheierea acestei prezentări a lui Calvin pentru publicul român:

„Noi, cei de la Editura „Cartea Creştină", nu suntem reformaţi. Noi suntem o continuare a reformei radicale, apărută la Zurich în 1525. Iată de ce nouă nu ne place că suntem numiţi „neo-protestanţi". Noi am apărut în primii ani ai Reformei, înainte de Ioan Calvin. Acesta îi atacă de foarte multe ori pe anabaptişti, şi deci ne atacă şi pe noi. De asemenea trebuie să mărturisim că nu suntem de acord cu multe lucruri pe care le scrie Calvin în această carte. Şi totuşi o publicăm noi în limba română. De ce facem?" În continuare dau cinci motive pentru care am decis să publicăm noi această carte în limba română. Tot acolo dau şi bibliografia consultată de mine pentru a putea scrie acea introducere.

Dar ceea ce a determinat o şi mai clară disociere a mea de predestinaţionismul calvinist a fost studiul meu de nouă ani despre viaţa spirituală. Forate curând în cursul acelor studii am ajuns să văd că toată umblarea noastră cu Dumnezeu poate fi înţeleasă biblic numai dacă plecăm de la planul creaţiei, aşa cum este el redat în Geneza 1:26, adică planul Sfintei treimi da a face oameni după chipul şi asemănarea Lor.

Am ajuns să văd că toată Scriptura nu este altceva decât istoria lucrării Sfintei Treimi de a-Şi face oameni care să fie potriviţi să locuiască cu ei în eternitatea viitoare. Şi dacă este aşa, atunci accentul întregii Sfinte Scripturi trebuie văzut că se pune pe transformarea noastră după chipul lui Dumnezeu. Am început atunci să mă întreb de ce majoritatea evanghelicilor pun accentul pe răscumpărare, nu pe transformare.

Şi atunci am ajuns să văd că majoritatea evanghelicilor îşi bazează teologia pe Geneza 3 nu pe Geneza 1. Mai exact, pe o interpretare a „căderii" ca un act atât de catastrofic încât obliterează planul lui Dumnezeu din Geneza 1.

Lucrul acesta îl discut pe larg în introducerea la cartea mea Umblarea cu Dumnezeu...

Planul lui Dumnezeu de a-Şi face fii, adică persoane care Îl aleg pe El în libertate şi care Îl iubesc pe El în libertate şi care rămân în părtăşie cu El în libertate, face sens numai dacă omul are şi după neascultarea lui Adam capacitatea de a alege şi de a umbla cu Dumnezeu în libertate, desigur cu asistenţa Cuvântului şi a Duhului Sfânt.

Această înţelegere a planului unui Dumnezeu Suveran, plan care nu a fost nimicit de neascultarea lui Adam, m-a determinat să ies deschis la rampă pentru o concepţie arminiană a Suveranităţii lui Dumnezeu.