Bucuria în Domnul

 Un pasaj din VT și unul din NT ne ajută să înțelegem semnificația BUCURIEI ÎN DOMNUL.

I) “Căci chiar dacă smochinul nu va înflori, viţa nu va da nici un rod, rodul măslinului va lipsi, şi câmpiile nu vor da hrană, oile vor pieri din staule, şi nu vor mai fi boi în grajduri,eu tot mă voi bucura în Domnul, mă voi bucura în Dumnezeul mântuirii mele!”(Habacuc 3:17-18)

CARE ESTE BUCURIA AUTENTICĂ? Când câştigă cineva milioane la loterie? Când cineva primeşte o moştenire la care nicicând n-a visat? Când cineva are succes enorm în toate domeniile? Da, acestea sunt bucurii dar pălesc în comparaţie cu bucuria în Domnul. Unii se bucură când îşi văd duşmanii îngenunchiaţi. Mulţi s-au bucurat când, în sfârşit, după un simulacru de judecată, Hristos a fost pironit pe cruce. Unii se bucură când pot să-şi ducă la îndeplinire răzbunarea. Dar bucuria în Domnul este singura bucurie autentică. Să mai parcurgem odată pasajul biblic ataşat(Habacuc 3:17-18). Cei ce nu cunosc frumuseţea vieţii cu Hristos se vor întreba: „ce fel de bucurie este aceasta?” Este bucuria în Domnul care nu depinde de circumstanţele ostile ale vieţii, ci depinde de încrederea în Dumnezeu. Mai departe, în versetul 19, profetul ne spune, „Domnul Dumnezeu este tăria mea...” Aici vedem MOTIVAȚIA profetului pentru această stare de fericire supremă.

Împrejurările favorabile ale vieţii pot să producă zâmbete. E uşor să ai o înfăţişare fericită când ai un venit bun, o casă frumoasă şi o sănătate bună( O...am uitat...şi o maşină ultimul răcnet). Bucuria în Domnul, însă, este mai mult decât o stare emoţională de moment sau de lungă sau scurtă durată.  Este o înălţare a spiritului lăuntric ce decurge din acceptarea harului divin şi din relaţia solidă şi permanentă cu Creatorul. Încrederea într-un Dumnezeu suveran care ne apără şi ne direcţionează trăirea, care ne iubeşte aşa cum suntem, sunt bazele pentru o existenţă de deplină bucurie. Rezervele pământului se pot epuiza, sau în limbajul de azi poţi ajunge la faliment în perioada de criză economică, dar încrederea noastră puternică este în Acela ale cărui resurse sunt inepuizabile.

II) Bucuraţi-vă  totdeauna în Domnul! Iarăşi zic Bucuraţi-vă!” (Filipeni 4:4)

Epistola către Filipeni, de unde am luat textul  de mai sus, a fost scrisă de apostolul Pavel în timp ce era întemniţat. Ne-am aştepta să găsim plângeri în ea, măcar un murmur. Nu, ci din această scrisoare emană bucuria şi încurajarea. Apostolul chiar avea nevoie de încurajare în ipostaza în care se găsea. Dar el e acela ce dă încurajare şi îndemn la bucurie şi slăvirea numelui lui Dumnezeu. Care-i secretul acestui mod de a trăi? El cunoştea pe deplin bucuria în Domnul. El ştia foarte bine Cine e Protectorul lui şi Cine-i netezeşte cărările. Tăria lui în momente dificile venea prin Duhul Sfânt de la Creator şi faptul acesta era motivaţia bucuriei lui. Toate bucuriile care sunt înafară lui Dumnezeu se spulberă cum se spulberă puful de păpădie. Un vântuleţ de întristare poate ucide o bucurie care nu e în Domnul. Ce firavă e bucuria care nu e în Domnul! Dispare mai repede decât gândim.

CE FEL DE MĂRTURIE OFERIM LUMII? Datoria noastră este să fim epistole vii, să răspândim mireasma harului. Cum Îl reprezentăm pe Hristos? Dacă noi reprezentăm cum se cuvine pe Hristos, atunci vom face ca slujirea Sa să apară cât mai frumoasă, cât mai atrăgătoare, cum de fapt şi este. Creştinii care nutresc amărăciune şi tristeţe în sufletele lor şi care murmură şi se plâng dau celorlalţi o falsă înfăţişare a lui Dumnezeu şi a vieţii creştine. Ei lasă impresia că Dumnezeu nu are plăcere să vadă pe copiii Săi fericiţi şi prin aceasta dau o mărturie falsă despre Tatăl nostru ceresc. Tocmai de aceea aş zice că Filipeni 4:4 e o poruncă şi nu o opţiune.

Este interesant cum şi Noul Testament ne oferă un exemplu în acelaşi ton cu cel din Habacuc. Iată ce citim la Evrei 10:34, “...şi aţi primit cu bucurie răpirea averilor voastre, ca unii care ştiţi că aveţi în ceruri o avuţie mai bună care dăinuieşte.” În Bucureşti în timpul, în timpul regimului de tristă amintire, unora li s-au luat casele care intrau în zona de sistematizare pentru Casa Poporului, visul nebun al conducătorului “iubit”.  Planificarea, bine-nţeles, era făcută de arhitecţi ai regimului. Au fost cazuri de decese în urma rămânerii  fără proprietatea la care ţineau atât de mult(sperăm că nu au fost credincioşi printre aceştia) Atât de tare erau legaţi de cele pământeşti şi material. La polul opus stării descrise mai sus sunt cei care s-au bucurat la răpirea averilor. CE SE ÎNTÂMPLĂ AICI? Nu cumva în Evrei 10:34 e descrisă o fantezie? Nu e, cumva, un basm frumos meşteşugit? Nu!  Ci e vorba de bucuria în Domnul care poate fi înţeleasă şi trăită doar de cei ce s-au deschis harului şi l-au recepţionat.

CUM S-A PUTUT AJUNGE LA O ASEMENEA ÎNĂLŢIME SPIRITUALĂ? Din nou, lucrul acesta nu e posibil fără o motivaţie solidă. Şi motivaţia a fost: “o avuţie mai bună care dăinuieşte” De aceea să acordăm atenţie cuvintelor Mântuitorului: “Nu vă strângeţi comori pe pământ unde le mănâncă moliile şi rugina şi unde le sapă şi le fură hoţii; ci strângeţi-vă comori în Cer...”(Matei 6:19-20) Din punct de vedere omenesc la un plan superior avuţiilor sunt comorile ce le oferă lumea, dar puţini sunt privilegiaţii ce le posedă. Cartea Sfântă oferă pentru acei care doresc a se deschide pentru cele divine, atât adevăratele comori cât şi bucuria supremă în posedraea lor. Iată ce citim în Psalmul 119:14, “Când urmez învăţăturile Tale mă bucur de parcă aş avea toate comorile” Să observăm din pasajul de mai sus că bucuria deplină nu stă în a citi învăţăturile, sau a le discuta la conferinţe bine organizate, ci prin a urma, a trăi principiile duhovniceşti. ESTE BUCURIA PSALMISTULUI ŞI BUCURIA NOASTRĂ? Acel ce descoperă comorile Scripturii îşi leagă sufletul de ele şi doreşte cu pasiune să le aibă permanent în viaţa lui. Profetul Ieremia a trăit această experienţă chiar în mijlocul unui popor care l-a sfidat pe el şi mesajul lui. El zice: “Când am primit cuvintele Tale, le-am înghiţit: cuvintele Tale au fost bucuria şi veselia inimii mele”(Ieremia 15:16)

DOMNUL ISUS a spus: “...jugul Meu este bun şi sarcina Mea este uşoară.”(Matei 11:30)  Cum poate să fie un jug bun şi o sarcină grea să fie uşoară? Purtându-le cu bucurie ştiind cine e alături de noi la jug.  O inimă mereu veselă este acea inimă în care sălăşluieşte  şi credinţa şi nădejdea şi dragostea. Apostolul Ioan  a scos în evidenţă acest adevăr: “...dragostea de Dumnezeu stă în păzirea poruncilor Lui. Şi poruncile Lui nu sunt grele.”(1 Ioan 5:3) De cenu sunt grele poruncile? Pentrucă iubirea nu simte poveri ci bucurii. BUCURAŢI-VĂ TOTDEAUNA ÎN DOMNUL!

George Cornici