Botezul pruncilor

Botezul pruncilor De Raul Enyedi Botezul pruncilor, aşa cum se practică în Biserica Ortodoxă şi în Biserica Catolică, este un obicei străvechi care a început acum aproximativ 1600 de ani. Mai exact, în secolul IV d. Cr. Înainte de această vreme, pruncii şi copiii erau arareori botezaţi, iar în primul veac creştin, în timpurile Noului Testament când trăiau apostolii, pruncii nu erau deloc botezaţi. În acel veac şi în cele imediat următoare doar adulţii erau primiţi la botez, şi numai dacă mărturiseau ei înşişi credinţa creştină. Atunci când vorbim despre botezul pruncilor, vorbim despre un obicei străvechi, dar nu de unul apostolic. Dacă ne punem întrebarea, „De ce au început oamenii să boteze copiii?”, răspunsul pe care îl găsim este următorul: deoarece credeau că ritualul botezului spală de păcate, mântuieşte. De aceea, cu cât botezul era făcut la o vârstă mai fragedă, cu atât mai bine, pentru că mântuia acel suflet. Şi cum mulţi prunci mureau înainte să ajungă la maturitate, s-a considerat un lucru binevenit să fie şi ei botezaţi, pentru că în caz că vor muri să fie mântuiţi. Urmează, evident, o altă întrebare: dacă botezul a fost lăsat ca un mijloc de mântuire, de ce creştinii din primele trei secole nu şi-au botezat pruncii pentru a-i mântui? Întrebarea este una pertinentă, iar răspunsul trebuie să admită că la început botezul nu a fost privit ca având rol mântuitor. Apostolul Petru ne învaţă că botezul este mărturisirea înaintea tuturor a credinţei în Mântuitorul Isus Cristos (1 Petru 3:21), iar Apostolul Pavel spune că botezul este identificarea publică cu Cristos şi cu învăţătura Sa (Romani 6:3-4). Botezul, după Scripturi, este expresia credinţei. Mântuitorul a spus: „Cine va crede şi se va boteza va fi mântuit” (Evanghelia după Marcu, cap. 16, vs. 16). Credinţa trebuie să preceadă botezul. În cartea Faptele Apostolilor, cap. 8 vs. 36, atunci când famenul etiopian a înţeles Scripturile şi ce îi spunea evanghelistul Filip despre Isus Hristos, el a întrebat: „Uite apă; ce mă împiedică să fiu botezat?” Filip i-a răspuns: „Dacă crezi din toată inima ta, se poate”. După ce famenul a răspuns „cred că Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu”, ei au coborât din car, au intrat în apă şi famenul a fost botezat. Din nou, Scripturile arată că trebuie să existe credinţă personală înainte ca cineva să poată primi botezul. Într-o altă ocazie, cineva l-a întrebat pe Apostolul Pavel şi pe Sila, care era cu el: „Domnilor, ce trebuie să fac ca să fiu mântuit?” Apostolul nu i-a răspuns: „Primeşte botezul” ci „Crede în Domnul Isus” (Faptele Apostolilor, cap. 16 vs. 30). Tot Apostolul Pavel ne spune în Epistola către Efeseni că „prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.” (Efeseni cap. 2 vs. 8-9). Mântuirea este aşadar prin credinţă, nu prin botez sau prin vreo altfel de faptă! Chiar şi bisericile care practică botezul pruncilor sunt conştiente de necesitatea credinţei înainte de botez. Din această cauză au apărut naşii. Ei trebuie să răspundă în locul pruncului, care nu ştie ce se întâmplă cu el acolo. Dar oare poate cineva să răspundă înaintea lui Dumnezeu pentru altul? Oare este drept să credem că altcineva poate spune pentru noi că ne lepădăm de Satana, etc.? Ideea că altcineva poate răspunde în locul nostru este dusă uneori atât de departe încât în unele biserici ortodoxe există obiceiul ca preotul să întrebe persoana decedată dacă crede Evanghelia, iar cineva trebuie să ia în mâini capul decedatului şi să facă semn că da, crede Evanghelia. Abia atunci preotul îl trimite „la loc cu verdeaţă”. Acest obicei se practică în Oltenia. Oare putem crede că aşa ceva înseamnă să credem din toată inima? Oare aceasta este credinţa fără de care mântuirea este imposibilă? Dacă credem că Dumnezeu acceptă răspunsul naşilor în locul nostru, atunci de ce să nu credem că Dumnezeu îi va trage pe ei la răspundere pentru faptele noastre sau pentru lipsa noastră de credinţă? În felul acesta, nu am fi noi pedepsiţi la Judecata de Apoi, ci ar fi ei pedepsiţi în locul nostru… Se invocă deseori, pentru botezul pruncilor, motivul că dacă aceştia mor nebotezaţi, ajung în iad. Aceasta nu este adevărat. Botezul nu îi trimite în cer, tot aşa cum lipsa botezului nu îi trimite în iad. Nu botezul ne duce în Rai, ci credinţa în jertfa lui Cristos! Aceasta este doar o scuză pentru a face convertiţi, pentru a mări rândurile unei biserici, deoarece pruncii nu au discernământ, nu pot lua ei înşişi această decizie. Cei mai mulţi prunci botezaţi cresc şi devin adulţi care nu frecventează biserica, nu cred ceea ce aceasta afirmă. Dacă ar fi întrebaţi la o vârstă adultă dacă cred ceea ce mărturiseşte biserica şi sunt dispuşi să primească botezul, cei mai mulţi ar răspunde că nu. Biserica nu i-ar câştiga ca membri pe acei oameni dacă ar practica botezul la vârstă adultă, conştientă. Botezul pruncilor, însă, le dă posibilitatea de a-şi spori numărul membrilor, iar cu cât o biserică are mai mulţi membri, cu atât este mai influentă şi mai puternică financiar. Botezul pruncilor este folosit de mult timp ca mijloc de manipulare şi de control al maselor. Oamenilor botezaţi de prunci li se răpeşte libertatea de a alege ei înşişi credinţa pe care o consideră a fi corectă. Pruncii sunt făcuţi membri într-o biserică fără să ştie acest lucru, fără să ceară botezul, fără să se identifice cu credinţa bisericii respective. Când ajung la vârsta discernământului, faptul că sunt deja membri într-o biserică le creează prejudecăţi în felul în care privesc alte credinţe şi îi face influenţabili şi uşor de controlat de clerul bisericii care i-a botezat. Dacă cineva doreşte să părăsească acea credinţă, are de suferit repercusiuni drastice din partea bisericii. În trecut, botezul pruncilor a fost cauza uciderii multor zeci de mii oameni, bărbaţi, femei şi copii, căci botezul pruncilor era impus prin lege, iar cine nu i se supunea, era pedepsit cu moartea. Mulţi oameni au înţeles că botezul pruncilor este o invenţie omenească şi au refuzat să îl recunoască drept botez creştin. Prin urmare, ei nu îşi botezau pruncii, iar dacă ei înşişi au fost botezaţi ca prunci, s-au supus botezului la vârstă adultă, chiar dacă pentru aceasta au avut de suferit din partea preoţilor şi autorităţilor. Botezul pruncilor, la fel ca ideea de naş, la fel ca multe din datinile şi obiceiurile noastre religioase, nu îşi au originea în apostoli şi în Sfintele Scripturi. Ele au apărut mai târziu, şi sunt invenţii omeneşti aflate în conflict cu Scripturile. Care trebuie să fie atitudinea unui creştin faţă de obiceiuri şi tradiţii care contrazic Scripturile? Mântuitorul Isus a fost întrebat de unii oameni foarte religioşi din vremea lui: „Pentru ce calcă ucenicii Tăi datina bătrânilor?” Dar El i-a mustrat pe aceştia, şi le-a spus: „Dar voi de ce călcaţi porunca lui Dumnezeu în folosul datinei voastre?” (Evanghelia după Matei, cap. 15 vs. 2-3). Pentru Mântuitorul, nu tradiţia oamenilor ci Sfânta Scriptură era autoritatea supremă. La fel trebuie să fie şi pentru noi! Domnul Isus Însuşi şi apostolii Săi au învăţat că botezul este un act voluntar prin care persoana adultă îşi exprima credinţa în Mântuitorul Isus. Oamenii au făcut din botez un act obligatoriu, o taină mântuitoare, prin care pruncii sunt mântuiţi şi încadraţi ca membri într-o biserică. Deoarece această idee despre botez este contrară Sfintei Scripturi, noi trebuie să respingem botezul pruncilor. Conform Scripturilor, dacă cineva este botezat ca prunc, el este nebotezat, căci Scriptura nu cunoaşte decât un singur fel de botez, afundarea în apă a celui care mărturiseşte personal credinţa în Isus Cristos. Această credinţă este o încredere în moartea lui Cristos pentru păcatele tale, în îngroparea şi învierea Sa din morţi. Aceasta este Evanghelia, vestea bună dată nouă, păcătoşilor, care ne spune că deşi păcatele noastre ne aduc condamnarea la iad, la moarte veşnică, Dumnezeu l-a dat pe Fiul Său ca cine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică. Botezul este semnul că ai crezut cu adevărat, personal, Evanghelia şi că te identifici cu mesajul ei.