Biblia despre căderea pe spate

În ultimii ani, în creștinism a devenit popular un fenomen, care se numește „pace în Duh”, „înfrângerea cuiva prin Duhul (fac prin Duhul, ca oamenii să cadă)”, sau «căderea sub putere». Deseori oamenii cad pe spate, după ce la adunări, se pun mâinile peste ei, sau când ei se află în contact cu o anumită persoană. Mulți mărturisesc, că în așa o stare, (care poate să dureze câteva ore), ei văd vedenii, „se liniștesc în fericire”, vorbesc în alte limbi, sau se umplu de putere pentru slujire. Unii izbucnesc prin așa numit „râs sfânt.” Se spune, că anume pastorii, prin așa experiențe, primesc „poziții noi de conducere” și devin mult mai „eficienți” în slujire. Când se desfășoară aceste adunări, în majoritatea cazurilor sunt implicați ajutori, pentru ca să prindă și să culce pe jos oamenii, așa deci, scenele la unele evenimente, prezintă o imagine destul de stranie, iar unii cred că aceasta demonstrează puterea ascunsă a Duhului Sfânt.

Ce spune Biblia despre căderea pe spate?

1. Căderea pe spate – un semn al judecății Lui Dumnezeu asupra acestor oameni

„Cel ce aducea vestea aceasta, ca răspuns, a zis: „Israel a fugit dinaintea filistenilor şi poporul a suferit o mare înfrângere, şi chiar cei doi fii ai tăi, Hofni şi Fineas, au murit şi chivotul Domnului a fost luat.” Abia a pomenit de chivotul lui Dumnezeu, şi Eli a căzut de pe scaun pe spate, lângă poartă; şi-a rupt ceafa şi a murit, căci era om bătrân şi greu. El fusese judecător în Israel patruzeci de ani” (1 Samuel 4:17,18). La 1 Samuel 2, a fost prezisă judecata asupra preotului Eli, care a murit, după ce a căzut pe spate, de pe scaun, și-a rupt ceafa.

La capitolul 28 al cărții prorocului Isaia, este anunțată judecata asupra prorocilor și preoților din Efrem, care își îndeplineau slujba în stare de ebrietate („greșesc la viziune, se împiedică la judecată”). În prorocie, despre ei se zice: „să cadă pe spate şi să se zdrobească, să dea în laţ şi să fie prinşi.” (Isaia 28:13)

2. Căderea la pământ – unul dintre semne, care arată că omul este îndrăcit

'Şi un om din norod I-a răspuns: „Învăţătorule, am adus la Tine pe fiul meu, care este stăpânit de un duh mut. Oriunde îl apucă, îl trânteşte la pământ. Copilul face spumă la gură, scrâşneşte din dinţi şi rămâne ţeapăn. M-am rugat de ucenicii Tăi să scoată duhul, şi n-au putut... ”' (Marcu 9:17-18,20)

'Isus l-a certat şi i-a zis: „Taci şi ieşi afară din omul acesta!” Şi dracul, după ce l-a trântit jos, în mijlocul adunării, a ieşit afară din el, fără să-i facă vreun rău. ' (Luca 4:35) La pământ trântește dracul.

3. În prezența Lui Dumnezeu oamenii cădeau cu fața la pământ, ci nu pe spinare

Avraam. „Avram s-a aruncat cu faţa la pământ şi Dumnezeu i-a vorbit astfel... ” (Geneza 17:3)

Copiii lui Israel. “Moise şi Aaron au intrat în cortul întâlnirii. Când au ieşit din el, au binecuvântat poporul. Şi slava Domnului s-a arătat întregului popor. Un foc a ieşit dinaintea Domnului şi a mistuit pe altar arderea-de-tot şi grăsimile. Tot poporul a văzut lucrul acesta; au scos strigăte de bucurie şi s-au aruncat cu faţa la pământ.” (Leviticul 9:23-24).

Balaam. “... s-a plecat şi s-a aruncat cu faţa la pământ.” (Numeri 22:31).

Ezechiel. “Astfel era arătarea slavei Domnului. Când am văzut-o, am căzut cu faţa la pământ şi am auzit glasul Unuia care vorbea. El mi-a zis: „Fiul omului, stai în picioare şi-ţi voi vorbi!” (Ezechiel 1:28b-2:1)

Daniel. „El a venit atunci lângă locul unde eram şi, la apropierea lui, m-am înspăimântat şi am căzut cu faţa la pământ. El mi-a zis: „Fii cu luare aminte, fiul omului, căci vedenia priveşte vremea sfârşitului!” Pe când îmi vorbea el, am căzut cu faţa la pământ leşinat. El m-a atins şi m-a aşezat iarăşi în picioare în locul în care mă aflam... Eu am rămas singur şi am văzut această mare vedenie. Puterile m-au lăsat, culoarea mi s-a schimbat, faţa mi s-a sluţit şi am pierdut orice vlagă. Am auzit glasul cuvintelor lui şi, pe când auzeam glasul cuvintelor lui, am căzut leşinat cu faţa la pământ. Şi iată că o mână m-a atins şi m-a aşezat tremurând pe genunchii şi mâinile mele.” (Daniel 8:18; 10:8-10).

Vindecarea leprosului. “S-a aruncat cu faţa la pământ la picioarele lui Isus şi I-a mulţumit... ” (Luca 17:16)

Apostolii pe muntele, unde Iisus S-a schimbat la față. '”Pe când vorbea el încă, iată că i-a acoperit un nor luminos cu umbra lui. Şi din nor s-a auzit un glas, care zicea: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea Mea: de El să ascultaţi!” Când au auzit, ucenicii au căzut cu feţele la pământ şi s-au înspăimântat foarte tare. Dar Isus S-a apropiat, S-a atins de ei şi le-a zis: „Sculaţi-vă, nu vă temeţi!”' (Matei 17:5-7)

Apostolul Ioan. 'Când L-am văzut, am căzut la picioarele Lui ca mort. El Şi-a pus mâna dreaptă peste mine şi a zis: „Nu te teme! Eu sunt Cel dintâi şi Cel de pe urmă.”' (Apocalipsa 1:17)

Îngerii, făpturile vii, și bătrânii „... s-au aruncat cu feţele la pământ în faţa scaunului de domnie şi s-au închinat lui Dumnezeu” (Apocalipsa 7:11).

De asemenea și despre necredinciosul, care va intra în adunarea celor credincioși, și Duhul Sfânt îl va mustra, și este scris, că „va cădea cu faţa la pământ, se va închina lui Dumnezeu şi va mărturisi că, în adevăr, Dumnezeu este în mijlocul vostru” (1 Corinteni 14:25).

Ce este evident din aceste texte? Oamenii cădeau cu fața la pământ, ci nu pe spinare, cădeau în prezența Lui Dumnezeu, cădeau de bucurie, și din cauza că erau îngroziți, mai mult le era frică, înțepeneau... , ci nu se bucurau. Domnul nu le permitea să steie culcați multe ore, ci în curând îi ridica și îi învăța din Cuvânt. De asemenea este evident, căderea cu fața la pământ – exprimarea recunoștinței, venerației, este o închinare și reprezintă conștientizarea prezenței Lui Dumnezeu. Aici nu există punerea mâinilor, vorbirea în diverse limbi, „un râs sfânt,” insensibilitate îndelungată, zguduire, multe aruncări la pământ, diverse poziții ale corpului, nicăieri în Biblie nu se descrie aceasta, ca fiind manifestarea puterii Duhului – oamenii singuri cădeau (ci nu îi arunca cineva), când Îl auzeau pe Domnul, și vedeau slava Lui. Nicăieri în Biblie nu vedem, ca oamenii să se culce în poziții necuviincioase, cum are loc în unele adunări, unde oamenii stau culcați în poziții necuviincioase, încât unele surori sunt nevoite să le aranjeze fustele la femeile „răsturnate.” Oare este nevoie de așa ceva, acolo unde lucrează Duhul Sfânt?

A. Zaibeli în articolul „Căderea pe spate în lumina Bibliei!”- a arătat la un aspect, cu privire la care se merită să ne gândim: „Diavolul, precum o maimuță, Îl întărâtă pe Dumnezeu, destul de des acționează opus Duhului Sfânt. Este atât de cunoscut, că în adunările sataniste, în calitate de altare vii, stau culcați pe spate oameni (de obicei femei). Aceasta înseamnă descoperirea goliciunii înaintea Lui Dumnezeu. Din acest motiv în perioada Vechiului Testament nu se permitea să zidești altarul pe trepte. „Să nu te sui la altarul Meu pe trepte, ca să nu ţi se descopere goliciunea înaintea lui.” (Exod 20:26) Omul, care cade cu fața la pământ, înaintea Lui Dumnezeu, își acoperă goliciunea sa, dar cel, care stă culcat pe spate, își descoperă goliciunea sa. Așa ceva, nu poate să fie lucrarea Duhului Sfânt.” (Luca 8:27,35)

Concluzie:

Așa numita „pace în Duhul” sau căderea pe spate, este în contradicție cu învățătura Bibliei. Dimpotrivă, toate acele puține exemple din Biblie – ne arată, că această manifestare este semnul judecății Lui Dumnezeu, și ne arată că omul este îndrăcit. Dar exemplele bune de cădere cu fața la pământ, nu sunt la fel, precum acelea, când oamenii au căzut pe spate.

Dacă această manifestare nu vine din îndemnul Duhului Sfânt, atunci aceasta este:

• rezultatul impactului sugestiei, manipulare, sau mecanismul dinamicii grupului;

• aceasta „o fac” conștient, este pur și simplu un show (spectacol), deci este o lucrare, care nu este adevărată;

• în acest fenomen sunt implicate puteri oculte, care subordonează oamenii, care din cauza că sunt pasivi, sunt influențați de duhurile rele. Desigur, trebuie să fim atenți, atunci când judecăm, și nu trebuie să anunțăm deodată că oamenii, care „se aruncă pe spate” sunt îndrăciți. Dar, de asemenea, trebuie să ținem minte, că satana, poate să folosească în folosul său, legile sugestiei și dinamicii în grup.

„O, de mi-ar fi capul plin cu apă, de mi-ar fi ochii un izvor de lacrimi, aş plânge zi şi noapte pe morţii fiicei poporului meu!” (Ieremia 9:1)

Astăzi „când cineva este înfrânt” nu se plânge, ci se prețuiește, ca o dovadă a Duhului Sfânt. Din aceasta devine clar, cât de departe ne-am depărtat de trezirea duhovnicească, din punct de vedere Biblic.

Autor: Pastor Igor Opinca, Biserica „Cuvântul Viu ”

Traducere: Repalov Veaceslav