ASEDIUL TOLERANTEI

ASEDIUL TOLERANTEI

Intr-o lume in care se face deseori lobby pentru toleranta (prost inteleasa) te intrebi ce consecinte pot avea cuvintele profilactice, incercarile aproape tardive de a constientiza o opinie publica inconstienta…de a trezi o Biserica vinovata de indiferenta…

“Fratilor, chiar daca un om ar cadea deodata in vreo greseala, voi care sunteti duhovnicesti sa-l ridicati, cu duhul blandetii. Si ia seama la tine insuti, ca sa nu fii ispitit si tu”. (Galateni 6:1).

Pavel ne indeamna de buna seama, insa astazi nu mai putem atrage atentia, nu mai putem constientiza tineretul acesta debusolat, si nu numai - intreaga opinie publica -, asupra pericolelor de langa noi, fara a fi catalogati intoleranti. E aproape imposibil sa-ti asumi lupta cea buna a marturisirii lui Hristos cu nadejdea ca pui o caramida la reasezarea lumii de maine pe temelia valorilor crestine, fara a fi acuzat de fundamentalism religios, misticism bolnavicios si intoleranta. Daca atragi atentia asupra unor nelegiuiri, chiar si cu duhul blandetii si al dragostei, esti astazi catalogat intolerant sau cu alte apelative ca fanatic, rigid, patimas, extremist, habotnic, bigot...

Lucrarea smerita de a marturisi adevarul si a de a vindeca, prin harul lui Dumnezeu, neputinte si rani, se loveste azi de zidul rigid numit Toleranta. Suferim de boala indiferentei (sora buna a tolerantei), a indiferentei fata de aproapele pierdut, a indiferentei fata de cel pacatos ce merge pe drumul pierzarii... \"De ce sa ne amestecam? E viata lui, dreptul lui, alegerea lui...\" auzim deseori.

Din pacate, tarile est-europene de curand scapate de sub jugul totalitar comunist sunt extrem de tolerante, primitoare a aproape tot ce vine din Occident. Stam chiar mai rau, pentru ca, spre deosebire de unele state vestice puternic secularizate, noi nu refuzam mai nimic din ceea ce primim. Pentru noi, tot ce vine din afara e bun, minunat, chiar daca sclipeste doar ambalajul.

I. Suntem indemnati in fiecare zi sa toleram...

Sotiile isi tolereaza sotii betivi, violenti sau adulteri, toleram o politica dusa spre pierderea identitatii nationale si a demnitatii umane, toleram educatia sexuala anticrestina din scoli, toleram moda pseudo-lesbianismului (vezi Madonna si Britney Spears, Mihaela Radulescu si Daniela Nane, etc.). Toleram paradele nerusinate ale unor oameni fara simt care nu se mai multumesc sa traiasca in pacat dar cer chiar si legalizarea stilului lor pacatos de viata. Toleram, spre exemplu, existenta tarabelor de ziare (ce au intotdeauna si reviste pornografice) la doi trei pasi de biserici si scoli, toleram vrajitoria, magia, practicile oculte pe diverse canale media, si uite asa toleram, pana la urma, prezenta si lucrarea diavolului in viata noastra si a celor de langa noi.

In vremurile noastre, toleranta a capatat mari proportii. Cu siguranta, daca lucrurile vor merge pe acelasi fagas, multi vor relativiza pacatul, viciul, anormalitatea, imoralitatea... Deja observam cu tristete ca multi spun binelui rau si raului bine.
II. Obisnuinta este a doua natura care tinde sa o inlocuiasca pe prima, pe cea a firii noastre in care Dumnezeu a scris judecata fara partinire, capacitatea de a discerne intre bine si rau.

In lumea tolerantei, granita intre bine si rau, frumos si urat, adevar si minciuna nu se vede deslusit. In spiritul tolerantei trebuie sa acceptam anormalitatea aproapelui si s-o numim - normalitatea lui. In general se spune: \"atat timp cat nu ma afecteaza personal ceea ce face, gandeste sau traieste aproapele este in regula, ce-mi pasa mie?...\". Prin chemarea pe care Hristos ne-a facut-o, noua crestinilor, trebuie sa ne pese de ceilalti. Indiferenta este cu siguranta pacat, iar toleranta, in situatia asta, inseamna pur si simplu a nu iubi. Hristos ne indeamna sa avem dragoste unii pentru altii, ne indeamna sa suferim cu cei ce sufera...

Lucrurile insa nu se pot pune in randuiala cand toleranta te invata ca si neoranduielile trebuie sa existe. Nu se poate face educatie sanatoasa intr-o lume in care esti nevoit sa tolerezi, sa-l intelegi pe fiecare asa cum e fara sa incerci sa-l aduci pe drumul cel bun... fara sa incerci sa-i schimbi directia si destinul vesnic…

Ma gandesc ca multi din apropiatii nostri mor in pacatele lor pentru ca, in loc sa le intindem o mana de ajutor, noi \"ii toleram asa cum sunt\". Poate nici ei nu sunt multumiti cu alegerile facute (caci omul face si raul pe care nu-l doreste, cf. Romani 7:19), dar noi, in spiritul tolerantei, respectam alegerile lor nefericite. Toleranta zilelor noastre ne impinge la la savarsirea unor pacate prin omitere. Se poate pacatui si prin tacere, prin lipsa de actiune, atunci cand nu-L marturisesti pe Hristos in fata oamenilor.

Se pacatuieste spre exemplu cand fata crestina, auzind ca o amica vrea sa avorteze si-i cere sfatul, tace sau ii spune: \"nu stiu ce sa zic, e problema ta\". Oamenii se tem uneori sa nu cada in judecarea aproapelui, desi atunci cand sincer te doare caderea cuiva si cu dragoste ii vorbesti de dragostea lui Dumnezeu si folosul sau sufletesc, nu e judecata. Biblia ne invata sa facem distinctia clara intre fapta pacatoasa si omul pacatos. Nejudecarea pacatului tradeaza nepasare si racire a inimii...

III. A fi mai milostiv decat Insusi Dumnezeu e pacat

A fi mai ingaduitor tu decat este Insusi Dumnezeu cu aproapele, de fapt esti ingaduitor mai degraba cu nelegiuirile lui... Unii ar spune ca Dumnezeu e tolerant cu noi, inclusiv cu pacatul caci, iata, inca ne mai tine, insa Biserica pe care El a intemeiat-o a fost investita sa propovaduiasca Evanghelia spre schimbarea vietii (metanoia) celor ce o asculta si o implinesc. Unde S-a aratat Hristos tolerant cu raul, cu nedreptatea, cu patima: Cand spune diavolului: \"Inapoia Mea, satano\"? Cand darama mesele schimbatorilor de bani adunati la Templu? Cand critica pe farisei si carturari?

Nici Pavel n-a tolerat pe atenieni, ci a schimbat drumul vietii lor, mai mult, a schimbat insasi istoria civilizatiei grecesti.

Nici Ioan Botezatorul n-a tolerat pe Irod care se casatorise cu cumnata sa, Irodiada. De ce e intolerant Ioan (un profet iudeu) cu Irod (un inalt demnitar pagan)? Pentru ca si-a dorit sincer indreptarea sa. Stim bine ca oamenii lui Dumnezeu patrunsi de harul dumnezeiesc nu ii pot uri pe oameni. Se prea poate ca Irod (care-l pretuia pe Ioan) s-ar fi indreptat, daca nu ar fi existat nefericitul eveniment al dansului Salomeii si promisiunea facuta. Ispita orgoliului a fost mai mare decat pretuirea pe care o avea pentru marele prooroc.

IV. Nu suntem adusi la existenta pentru \"a fi\", ci mai ales pentru \"a deveni\".

\"Caut pe cineva care sa ma accepte asa cum sunt\", spun multi. Deseori, \"asa cum sunt\" se refera la acceptarea patimilor, a viciilor in viata personala. De ce oare unii simt un mare gol in suflet? Pentru ca ei \"sunt\", dar nu vor \"sa devina\"!

Cuvantul lui Dumnezeu ne indeamna sa ne purtam sarcinile unii altora si sa ne rugam unii pentru altii, iar uneori atunci cand ii spui unui om adevarul, care doare, prin aceasta dai dovada de mare dragoste. Este o diferenta capitala intre acceptare si toleranta, Biblia ne cheama la prima dar ne atrage atentia la pericolul cochetarii cu a doua. Unul din motivele pentru care societatea contemporana se afla in starea de depravare pe care o stim prea bine este pentru ca Biserica a confundat acceptarea cu toleranta. Bisericii din Tiatira Domnul ii reproseaza ca o “lasa” (citeste tolereaza) pe proorocita Izabela sa invete si sa amageasca si sa se dedea la fapte rusinoase spre pierzarea ei si a celor ce o “tolereaza” (Apoc.2:20).
Astazi, mai mult ca oricand Biserica este chemata sa propovaduiasca o Evanghelie reala, singura forta din univers care poate sa mantuiasca pe cel pacatos, dar si o Evanghelie totala, singurul standard lasat de Dumnezeu pentru indreptarea dar si judecarea fiecaruia.
Evanghelia propovaduita si demonstrata de Domnul Isus ne indeamna la dragoste, ingaduinta si acceptare sa nu o pervertim transformandu-i esenta in nepasare, indiferenta si toleranta.