Ascultarea face mai mult decât jertfele

Ascultarea face mai mult decât jertfele

Isaia 44:1-8

„Ascultă acum, Iacove, robul Meu, Israele, pe care te-am ales!”

Așa vorbește Domnul, care te-a făcut și întocmit, și care de la nașterea ta este sprijinul tău: „nu te teme de nimic, robul Meu Iacov, Israelul Meu, pe care te-am ales.

Căci voi turna ape peste pământul însetat și râuri pe pământul uscat; voi turna Duhul Meu peste sămânța ta, și binecuvântarea Mea peste odraslele tale, și vor răsări ca firele de iarbă între ape, ca sălciile lângă pâraiele de apă.

Unul va zice: „Eu sunt al Domnului!” Altul se va numi cu numele lui Iacov; iar altul va scrie cu mâna lui: „Al Domnului sunt!” Și va fi cinstit cu numele lui Israel.”

„Așa vorbește Domnul, Împăratul lui Israel și Răscumpărătorul lui, Domnul oștirilor; „Eu sunt Cel dintâi și Cel de pe urmă, și afară de Mine, nu este alt Dumnezeu.

Cine a făcut proorocii ca Mine (să spună și să-Mi dovedească!), de când am făcut pe oameni din vremurile străvechi? Să vestească viitorul și ce are să se întâmple!

Nu vă temeți, și nu tremurați; căci nu ți-am vestit și nu ți-am spus Eu de mult lucru acesta? Voi Îmi sunteți martori! Este oare un alt Dumnezeu afară de Mine? Nu este altă Stâncă, nu cunosc alta!”

Dacă facem o incursiune în Vechiul Testament, vom observa că, în Cartea profetului Ioel se face referire la Trâmbiță, sau Șophar un instrument făcut din corn de berbec, sau din argint, în vremurile străvechi și era folosit pentru transmiterea unor semnale deosebite, pentru situații deosebite în poporul lui Dumnezeu și pentru adunarea poporului la un loc anume hotărât.

Astăzi, Domnul Dumnezeu nu mai folosește astfel de instrumente pentru chemarea poporului la Adunare, ci a trimis pe Duhul Sfânt ca să ne mâne și să ne adune în jurul tronului de slavă al Domnului Isus care întotdeauna așteaptă cu drag să-I fim o priveliște plăcută.

În vremea veche, Duhul Domnului chema străjerii care foloseau astfel de instrumente să sune, am putea să spunem, alarma cu vâlvă, dar nu oriunde, nu pe dealuri și nici pe înălțimi, ci chiar în Sion, adică în mijlocul slujbelor de închinare, care se aduceau Domnului.

Versetul 1: „Sunați din trâmbiță în Sion! Sunați în gura mare pe Muntele Meu cel sfânt, ca să tremure toți locuitorii țării. Să se trezească în sfârșit din somnul spiritual, care i-a cuprins pe majoritatea, Căci vine ziua Domnului, da, este aproape.”

Cuvântul Domnului este poruncitor, este ferm, este adevărat și este demn de luat în seamă de către cei care îi înțeleg sensul. De aceea, Domnul spune: „strigați deșteptarea în mijlocul poporului, chiar în Sion”.

Ziua Domnului se grăbește și pentru că nu a mai rămas mult timp de pregătire; nu mai este vreme de dormit, ci cu mic cu mare trebuie să ne ridicăm în capul oaselor și să ne grăbim pentru întâlnirea cu Isus, care precede ziua cea grea și înfricoșată despre care vorbește Ioel.

Profetul Amos, contemporan cu Ioel are două plângeri și două „vaiuri”. Unul pentru cei ce stau nepăsători și care dorm în Biserică lăsând lucrurile să meargă oricum și unul pentru cei care în loc să aștepte pe Domnul și să se pregătească pentru întâlnirea cu El, așteaptă necazul cel mare, sau vremuri mai bune promise de mai marii lumii.

Amos 6:1 „Vai de cei ce trăiesc fără grijă în Sion…”

Și Amos 5:18 „Vai de cei ce doresc „ziua Domnului!” Ce așteptați voi de la ziua Domnului? Ea va fi întuneric și nu lumină.”

Ziua Domnului despre care vorbește Scriptura nu este o zi de bucurie și nu este o zi de odihnă, ci este, după cum spune Ioel în versetul doi: „O zi de întuneric și negură mare, o zi de nori și de întunecime…”.

De aceea, Domnul Dumnezeu strigă prin gura proorocilor și ai străjerilor: DEȘTEPTARE!

Constatăm însă, că poporul Domnului nu ia seama și mai degrabă se complace mai departe într-o ațipire și într-o adormire spirituală profundă.

Și nu mai este nimeni, parcă, să dorească prezența Domnului în adunare.

Nu mai este nimeni să mai dorească umplerea și botezul cu Duhul Sfânt.

Nu mai este nimeni care să dorească putere de la Duhul Sfânt în rugăciuni și în predici.

Nu mai este nimeni care să ceară ca și Solomon în rugăciunea de finalizare a Templului, ca slava lui Dumnezeu să umple adunarea.

Cu toții ne mulțumim cu programe în care avem cântări despre Împărăția lui Dumnezeu și despre răpire și cântăm: „Hai în Rai”, numai că în Rai nu se merge dormind și nici căutând slava omenească.

Degeaba cântăm despre Împărăția cerească dacă nu ne pregătim pentru a intra în ea.

Se anunță prin cuvânt profetic în vremea aceasta pe căile de socializare că vin vremuri grele pentru lume și vremuri chiar mai grele pentru poporul Domnului.

Dar cui îi pasă? Cei mai mulți străjeri au ațipit!

Revenind la cuvântul de bază, observăm că, după ce Domnul Dumnezeu mustră poporul Său pentru închinarea la idoli și pentru urâciunile pe care le aduceau înaintea Lui prin slujirea altor dumnezei, de data aceasta, ca un Tată iubitor se apropie cu căldura inimii Sale și rostește cuvinte de mângâiere, de îmbărbătare, de încurajare, așa cum spre exemplu, s-au purtat părinții noștri cu noi când le-am făcut neplăceri și așa cum trebuie să ne purtăm cu copiii noștri atunci când fac rele și au un comportament care ne întristează.

Așa face Domnul Dumnezeu care, mereu și mereu, cu duhul blândeții, aduce înapoi, la dragostea dintâi pe poporul Său.

Nici noi nu am fost mereu pe culme, ci am fost și în văi adânci, dar Domnul Dumnezeu ne-a ridicat întotdeauna cu duhul blândeții.

Și noi trebuie să le adresăm copiilor noștri, cuvinte care să-i scoată din starea aceea rea de neascultare, și să le vorbim frumos, așa cum noi înșine ne dorim ca cei din jurul nostru să ne vorbească și mai ales, așa cum dorim ca Domnul Dumnezeu să se poarte cu noi, cu bunătate, cu dragoste, cu milă.

În versetele 1-2 citim cuvintele acestea: „Ascultă acum, Iacove, robul Meu, Israele, pe care te-am ales.

Așa vorbește Domnul, care te-a făcut și întocmit, și care de la nașterea ta este sprijinul tău: „Nu te teme de nimic, robul Meu Iacov, Israelul Meu, pe care l-am ales.”

Apropie-te de Mine, zice Domnul și Bisericii Sale de astăzi; rămâi în ascultare și vei vedea cu ochii tăi cum Eu voi „turna ape”, zice Domnul, în versetul trei, referindu-se aici la revărsarea Duhului Sfânt ca o apă binefăcătoare, care cade într-o dimineață de vară, înviorând și aducând la viață întreaga natură.

Așa vrea Domnul Dumnezeu să învioreze pe poporul Său.

Domnul Dumnezeu pregătește pentru Biserica Sa lucruri mărețe, dar mai ales pregătește un loc glorios, un loc sfânt, curat, un loc pe care Biblia îl numește pe drept: „Cetatea cea nouă, Ierusalimul ceresc”.

Dar ca să ajungem acolo, noi trebuie să fim ascultători așa cum se spune (ochi și urechi), față de Donul și Dumnezeul nostru pe care, pe drept cuvânt Îl numim Tată.

Și dacă Îl numim Tată, trebuie să fim ascultători nu numai cu urechile, dar și cu inima și mai ales cu fapta, să avem un comportament demn de fii ai Celui Prea Înalt, să fim martori a existenței Sale și a dumnezeirii Sale.

Ploaia binecuvântată a Duhului Sfânt nu este o făgăduință deșartă, ci este o certitudine pe care Domnul Dumnezeu o împlinește în mijlocul copiilor Săi de pretutindeni până când Biserica Sa va fi ridicată în slava cerului.

De aceea, Cuvântul Domnului ne cheamă la ascultare și la perseverență cu stăruință după umplerea cu Duhul Sfânt, după ce mai întâi ne-am golit de toată firea noastră.

Duhul Sfânt ne este dat ca să ne conducă în tot adevărul, să ne descopere tainele Împărăției lui Dumnezeu, să ne mângâie în încercări și să ne pregătească pentru întâlnirea cu Mirele Isus.

Însă, pentru lucrul acesta, trebuie să ne trezim în sfârșit din somnul ignoranței și să stăm gata „echipați”, cu credință, dragoste și nădejde pentru a-L putea vedea și întâlni pe Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, pe norii cerului.

Dumnezeu să ne ajute!