Zilele iute trec...

Zilele iute trec...

Zilele iute trec... Tu, tot cu dor în piept
Aștepți, aștepți ceva ca să primești în viața ta.

Se pare c-ai răbdat, tot ai de îndurat,
Nădejde nu mai ai, și-aproape nici un grai.

Ce crezi că vei putea, tu cu puterea ta?
De tot stai supărat, oftezi, îngândurat,

Și-ai plâns, și te-ai rugat... și tot nerezolvat
Îți pare cazul tău. Și-ți este-așa de greu...

Cu ochii-nchiși, stau pe un lemn, toamna, afară-n soare,
Cu mintea mea s-o limpezesc, cu sufletul ce doare...

Primesc aer împrospătat, ce binecuvântare!
Încerc să mă despovărez, refuz orice-ntristare.

Mă rog și stăruiesc mai mult, parcă, în rugăciune.
Credință vreau ca să primesc, să spun ce simt în mine.

Lacrimi fierbinți iar se preling, pe-obraz, pe gât, pe mine,
Pe buze-amare mi le simt, și-L rog ca tot în mine,

Lăuntrul meu să curățească, cu sânge să mă spele,
Să pot să mă simt vindecat de-amare răni și grele,

Ce-s vechi și credeam c-au trecut, dar totuși sângerează...
Închide-le, pune balsam Isuse, și pansează!

Să nu mai am nimic în suflet, să iert, căci mă apasă,
Să uit, să plec mai liniștit, cu pace către casă.

Și vântul, frunzele foșnesc, le-mpinge pe cărare,
Iar se opresc, se mai învârt, suflate de răcoare.

Suspin și mă ridic, mă simt mai întărit
Și întâlnesc pe drum, o fată stând plângând.

Și Domnu-mi dă cuvinte să-i mângâi inima
Și ea, mai bucuroasă, râzând chiar a plecat.

S-a-ntors și m-a privit, apoi mi-a mulțumit.
Mirat îmi zic în sine: ”Te-ai folosit de mine?”

Când eu credeam că-s singur, rănit, uitat și slab,
Tu vrednic m-ai găsit pe altu-a-ncuraja.

Eu nu pot înțelege marea lucrare-a Ta
Când eu ridic pe altul mă simt mai ridicat.