text Poezii crestine

Zi de zi, o faptă bună!

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Florența Sărmășan
Zi de zi, o faptă bună!


De vrei să fii fericit,
Stai mai mult în rugăciune.
Altora, lumină fii,
Așa cum Isus Îți spune.

De vrei binecuvântări,
Pleacă-te și te smerește.
Parte ai de îndurări
Fiindcă Domnul, Te iubește.

Dacă vrei pace să ai
Și inima liniștită,
Din puținul tău să dai,
Viața îți va fi tihnită.

Vorbe bune dacă-i spui
Unui frate întristat,
Tu o cărămidă pui
În locul cel mult visat.

Zi de zi o faptă bună
Și zidul se va urca...
Orișicine ar vrea să-ți spună
Un gând rău, nu-l asculta.

Lui să te împotrivești,
Căci prin el, Satan vorbește.
Luptă-te, să te ferești
Domnul Vieții, Te iubește!

Dacă e de partea ta,
Să n-ai teamă, te avântă.
Căci El Îți vrea inima,
Să pășești pe calea sfântă.

Faptele să te însoțească
În tot crezul, care-l ai.
Domnul să Te înțelepțească
Când smerit, în rugă stai.

Bine să faci tuturor,
Pe-ai tăi semeni să-i iubești.
Cu Isus va fi ușor
Înspre ceruri să pășești.

Domnul tău Isus Și-a dat
Trupul să-I fie jertfit.
De la moarte Te-a salvat,
Să fii al Său fiu iubit!

Amin

Câmpia Turzii, 15 august 2019

Cele mai recente resurse scrise - Zidire spirituala

E lumină-nțelepciunea
E lumină-nțelepciunea,Cum prostia e-nnoptare.Iar lumina-i curăție,Har ceresc și bucurieȘi credință roditoarePentru viața viitoare.Cine spune că el crede,Dar nu umblă în lumină,Nici trăiește-n curăție,... Citeste mai mult >>
Când pacea domnește
Când pacea domneșteE așa plăcut când inima-i plină de paceChiar și atunci când cineva rău îți întoarce,Când poți iubi pe cel care-ți greșeșteCă-n inima ta mereu pacea domnește.Când ai pace ești atât d... Citeste mai mult >>
Priveşte cerul!
Niciodată să nu plângiȘi să spui că e prea greu!Chiar de spini te vor răniȘi puțini te vor iubiLângă tine-I Dumnezeu!Să nu cazi în deznădejdeCând vezi valul că e mare!Tu rămâi pe Stâncă, susCăci acolo... Citeste mai mult >>
Frumoasă e răbdarea
Frumoasă e răbdarea femeii credincioasece caută-ntâietatea la alții să o lase,ea, rămânând în umbră, tăcută şi smerităîși află în răbdare răsplata fericită.... Așa a fost răbdarea Elisabetei sf... Citeste mai mult >>
Rămâi în dragoste
Sunt multe feluri de dragoste în lumeCu sentimente și emoții diferiteLa fiecare li s-a dat câte un numeCăci toate dintre ele sunt deosebite.Dragostea Storge e cea dintâiE o dragoste atât de specialăȚi... Citeste mai mult >>
Identitate
Ești, Doamne, bun, eu pământean și rău,și-n dragoste nu-Ți seamăn, nici în milă.Dar, după răni, sunt chip din chipul Tău,de par dospit din cer, nu din argilă.Nu Ți-am râvnit nici razele subțiri,nici t... Citeste mai mult >>
Întrebare
Adâncă-i noaptea, orele profunde...Gemând, spre raftul cărților mă-ndrumși-ntreb în șoaptă fiece volum:- Tu ești? Și cartea fuge și se-ascunde.Plângând, întreb portretul ei acum:- Tu ești? Și nici iub... Citeste mai mult >>
Am obosit!
Am obosit... Privesc la timpulCe a trecut așa grăbitLăsând în urmă dor și viseȘi iar îmi spun: Am obosit!A fost o vreme când furtunaNu reușea să mă clinteascăȘi vorbele oricât de greleNu izbuteau să m... Citeste mai mult >>
De ce te-ngrijorezi?
De ce te-ngrijorezi creștine?Oare-ai uitat de Dumnezeu?Oare-ai uitat că ți-a promisCă-alături îți va fi mereu?De ce ești tu îngrijoratCând vezi în jur că valu-i mare?Rămâi pe Stâncă, neclintit,Acolo v... Citeste mai mult >>
Priveşte!
Privește-ntinsul zării...Nu simți în piept un dorCe aripi îți deschideȘi-ai vrea să pleci în zborSpre-o lume unde paceaMustește fericireȘi oamenii-s legațiÎn lanțuri de iubire?Privește către ceruri...... Citeste mai mult >>