text Poezii crestine

Vrem minuni?

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Ioan Vasiu
Motto FA 9/12: "Pe când îi cerceta Petru pe toți sfinții, s-a coborât
și la cei ce locuiau în Lida."
Ps. 107/8 ( 15,31 ): "O, de-ar lăuda oamenii pe Domnul pentru bună-
tatea Lui și pentru minunile Lui față de fiii oamenilor." Amin.

A ajuns Petru la Lida
Că el cerceta mereu
Starea, traiul și credința
Sfinților lui Dumnezeu.

Și-a întâlnit un om - Enea -
Care zăcea demult în pat,
Și Petru plin de Duhu-i spune:
"Azi, Hristos te-a vindecat!"

Și TOȚI din Lida și Sarona
Văzând minunea vindecării
Au crezut și s-au întors
La Dumnezeul îndurării.

Apoi, în aceași zi s-a dus
La Iope, că era aproape,
Căci murise o uceniță
Și urma să o îngroape.

Petru, singur lângă moartă
Genunchiul și l-a-îndoit,
Și în urma rugăciunii
Minunea s-a înfăptuit.

Dacă la Lida și Sarona
TOȚI au crezut ce au văzut,
În Iope, la minunea învierii
MULȚI dar nu TOȚI au crezut.

Astăzi, în lumea creștină
Lucrurile sunt aidoma:
Cei ce văd minunea cred,
Ca cei din Lida și Sarona.

Sau vor fi ca cei din Iope
Care văd, dar se îndoiesc...
Ei vor să vadă-n viața lor
Minunea ce și-o doresc.

Ori credincioșii adevărați
Au credința neclintită -
Dar celor care se îndoiesc
Inima li-i împărțită.

Aceștia zic: "Demult mă rog
Că am pe suflet o dorință...
Dacă Domnu-ar împlini-o
Aș fi mai tare în credință."

Ăstora li-i greu să creadă
A Domnului făgăduință...
Nu văd că bunătatea Lui
Ne-îndeamnă la pocăință.

Doamne, iartă-i pe aceia
Ce privesc cu ochii goi
Și nu văd câte minuni
Ai făcut Tu pentru noi!

Că noi făceam fărădelege,
Toți eram morți în păcate,
Dar Domnul plin de îndurare,
El ne-a izbăvit din toate.

Ne zbăteam neputincioși
În mocirla cea adâncă.
Numai Dumnezeu ne-a scos
Și ne-a ridicat pe Stâncă.

Ne-a dat o inimă de carne
În locul celei împietrite
Să putem strânge comoara
Faptelor neprihănite.

Cât de nestatornici suntem! ...
Vrem minuni? Ce nu ne place
Când sub ocrotirea Lui
Avem liniște și pace?

Ce minuni am mai vrea oare
Să facă Domnul pentru noi?
Azi, aici, stăm în picioare
Pe când alții... Știți și voi! ... ,

Dumnezeu dacă Îi cerem
Ne dă numai lucruri bune,
Doar iudeii cer minuni,
Și neamurile înțelepciune.

Însă noi credem în Domnul
Și-L vom urma necontenit...
Și cu putere-L vom vesti
Pe Hristos cel răstignit.

Că astăzi noi nu mai suntem
Precum păgânii și străinii,
Că ne-a făcut din fii ai nopții
Fii ai zilei și-ai luminii.

Domnul ne-a dat o nădejde,
Și-un viitor în nemurire...
Și ne-a făcut copiii Lui
Cu dreptul la moștenire.

Acesta-i Dumnezeul nostru
Și chiar de trecem prin furtuni
Avem credință-n Cel ce este
Făcătorul de minuni.

El poate să ne împlinească
Dorințele de orice fel
Dacă creștem în credință
Și ne apropiem de El. Amin.

Alba Iulia la 26 martie 2025


Cele mai recente resurse scrise - Zidire spirituala

E lumină-nțelepciunea
E lumină-nțelepciunea,Cum prostia e-nnoptare.Iar lumina-i curăție,Har ceresc și bucurieȘi credință roditoarePentru viața viitoare.Cine spune că el crede,Dar nu umblă în lumină,Nici trăiește-n curăție,... Citeste mai mult >>
Când pacea domnește
Când pacea domneșteE așa plăcut când inima-i plină de paceChiar și atunci când cineva rău îți întoarce,Când poți iubi pe cel care-ți greșeșteCă-n inima ta mereu pacea domnește.Când ai pace ești atât d... Citeste mai mult >>
Priveşte cerul!
Niciodată să nu plângiȘi să spui că e prea greu!Chiar de spini te vor răniȘi puțini te vor iubiLângă tine-I Dumnezeu!Să nu cazi în deznădejdeCând vezi valul că e mare!Tu rămâi pe Stâncă, susCăci acolo... Citeste mai mult >>
Frumoasă e răbdarea
Frumoasă e răbdarea femeii credincioasece caută-ntâietatea la alții să o lase,ea, rămânând în umbră, tăcută şi smerităîși află în răbdare răsplata fericită.... Așa a fost răbdarea Elisabetei sf... Citeste mai mult >>
Rămâi în dragoste
Sunt multe feluri de dragoste în lumeCu sentimente și emoții diferiteLa fiecare li s-a dat câte un numeCăci toate dintre ele sunt deosebite.Dragostea Storge e cea dintâiE o dragoste atât de specialăȚi... Citeste mai mult >>
Identitate
Ești, Doamne, bun, eu pământean și rău,și-n dragoste nu-Ți seamăn, nici în milă.Dar, după răni, sunt chip din chipul Tău,de par dospit din cer, nu din argilă.Nu Ți-am râvnit nici razele subțiri,nici t... Citeste mai mult >>
Întrebare
Adâncă-i noaptea, orele profunde...Gemând, spre raftul cărților mă-ndrumși-ntreb în șoaptă fiece volum:- Tu ești? Și cartea fuge și se-ascunde.Plângând, întreb portretul ei acum:- Tu ești? Și nici iub... Citeste mai mult >>
Am obosit!
Am obosit... Privesc la timpulCe a trecut așa grăbitLăsând în urmă dor și viseȘi iar îmi spun: Am obosit!A fost o vreme când furtunaNu reușea să mă clinteascăȘi vorbele oricât de greleNu izbuteau să m... Citeste mai mult >>
De ce te-ngrijorezi?
De ce te-ngrijorezi creștine?Oare-ai uitat de Dumnezeu?Oare-ai uitat că ți-a promisCă-alături îți va fi mereu?De ce ești tu îngrijoratCând vezi în jur că valu-i mare?Rămâi pe Stâncă, neclintit,Acolo v... Citeste mai mult >>
Priveşte!
Privește-ntinsul zării...Nu simți în piept un dorCe aripi îți deschideȘi-ai vrea să pleci în zborSpre-o lume unde paceaMustește fericireȘi oamenii-s legațiÎn lanțuri de iubire?Privește către ceruri...... Citeste mai mult >>