Vorbeşte Doamne, firii mele!

M-agăț de fiecare clipă, cu o adâncă-ncrâncenare,
Mă tot frământ, gândind că poate, e ultima mea zi sub soare,
Cuprins de teamă, strig la Tine, Isuse, Doamne, dă-mi putere,
Te rog să-mi ștergi amărăciunea și dă-mi deplina mângâiere!

Sunt prea mulți ani, prea multe clipe, în care prieten mi-a fost greul,
Nici nu mai știu ce e un zâmbet, durerea-atins-a apogeul
Și lăcrimez, căci încercarea, e mult prea grea, prea greu de dus,
Privesc în depărtare zarea și Te doresc nespus, nespus,

M-am întrebat ades Părinte, de ce trăirea-i blestemată,
De ce cărarea-i șerpuită și preumblarea-ntortocheată,
Când Tu îmi spui în Cartea Sfântă, că ești Viață, Adevăr,
Că ești Lumină și ești Calea ce mă conduce către cer?

Poate percepția mea e slută și nu văd dincolo de humă,
Poate că planul Tău cu mine e mai profund, este o sumă
De încercări, căderi și lacrimi, de-ngenunchieri și ofuri multe,
Vorbește Doamne firii mele, să se proștearnă, să asculte,

Iar dacă truda mă doboară, dacă mai plâng și pierd speranța,
Apropie-Te cu duioșie, întinde-Ți mâna, șterge-mi fața,
Să nu mă pierd, să trag nădejde, că va veni o zi în care,
Voi înflori-n grădina sfântă, precum bobocul de la floare,

Nu voi mai bea amărăciunea, pelinul lumii păcătoase,
Tu îmi vei da din Apa Vieții, prin har, bucatele-Ți gustoase,
Iar eu, atunci voi înțelege, de ce am suferit mustrarea,
Ca prin trăirea-n ascultare, s-accept smerit, remodelarea.

Și nu sunt singur, sunt atâția ce ai ales de pe planetă,
Să fie mesagerii care să ducă-a cerului ștafetă,
Avem un Domn, un Duh prin care, primim putere și voință,
Te laud Tată Sfânt, căci harul, ne-a dat deplină biruință.

20/06/13, Deva- Lucica Boltasu